Din aceeași categorie
Echipamentul medical a fost adus la Spitalul Judeţean, specialiştii au început deja montarea în cel de-al doilea buncăr al unităţii medicale, iar apoi vor urma activităţile de calibrare, testare şi autorizare, se arată într-un comunicat al Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, preluat de Agerpres.
Noul accelerator liniar este un echipament medical produs în Statele Unite ale Americii, fiind dotat cu un sistem suplimentar de imagistică şi cu o tehnologie care permite verificarea planului de tratament şi a dozelor de radiaţii înainte de realizarea procedurii medicale.
„La Galaţi se află unul dintre puţinele centre medicale din ţară dotate cu două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi singurul din această zonă a ţării. În curând vom inaugura şi singurul centru din regiunea noastră de diagnosticare a tumorilor cu ajutorul unui PET-CT. Vorbim de echipamente medicale performante, care cresc şansele de vindecare, acţionând precis doar asupra tumorii”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
De la punerea în funcţiune a primului accelerator liniar de particule, au fost trataţi peste 1.800 de pacienţi, a mai arătat Fotea, şi au fost realizate aproximativ 25.000 de şedinţe de radioterapie pentru bolnavi din toată regiunea.
Valoarea acceleratorului liniar, a tuturor accesoriilor şi a lucrărilor de amenajare necesare pentru instalarea echipamentului medical este de 2,1 milioane de dolari, fonduri obţinute prin Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de către Ministerul Sănătăţii.
Sursă foto: Facebook Costel Fotea
Accelerator liniar medical nou la Spitalul Clinic Județean Mureș
Spitalul Clinic Județean Mureș va pune în funcțiune un accelerator liniar medical nou. Achiziționarea acestuia este parte dintr-un proiect de dotare a unității sanitare cu echipamente destinate gestionării cancerului.
...Ghidurile românești pentru cancerul ovarian trebuie actualizate
În ultimii șapte ani recomandările internaționale pentru tratarea cancerului ovarian s-au modificat semnificativ. Acestea ar trebui să se regăsească și în ghidurile utilizate în România, subliniază șef de lucrări ...
UMF „Carol Davila”, coordonator al proiectului internațional TRIP
Profesioniștii care tratează pacienți cu cancere pancreatico-biliare au avut acces la cele mai noi abordări în diagnostic
...
