Din aceeași categorie
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, citat de Agerpres, a spus că va susţine întotdeauna fabricile de medicamente generice din România.
„Împreună cu colegii mei din Parlament am început acest demers de a schimba taxa clawback. (...) Cred că e în interesul nostru şi al Ministerului Sănătăţii să încercăm să ţinem sub control preţul final, mai ales la medicamentele mai ieftine, la medicamentele generice. Un pas foarte mare s-a făcut. Niciodată nu este suficient pentru a echilibra piaţa (...), mai ales că ne adresăm unor categorii sociale mai vulnerabile, care nu îşi permit medicamente inovative, medicamente mai scumpe. Împreună ar trebui să ne aşezăm la masă, printr-un efort comun atât de la producător, cât şi pe lanţul de distribuţie, să încercăm să ţinem sub control atât efortul Casei de Sănătate, cât şi preţul la medicamente”, a subliniat Ciolacu.
demers in parlamentschimbare a taxei clawbackmedicamente genericepreturi sub control
Schimbare la vârful APMGR
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România a anunțat numirea lui Dan Bran în funcția de președinte al organizației.
...
