Din aceeași categorie
Înscrierile au loc în perioada 8 octombrie - 1 noiembrie 2024, ora 23.59, pe platforma evenimentului, se arată într-un comunicat al UMFCD, se arată într-un comunicat.
Hackathon4Health va avea loc în perioada 8-10 noiembrie 2024 şi va urmări identificarea şi susţinerea celor mai valoroase proiecte digitale inovatoare, cu impact real în domeniul sănătăţii. Trei echipe câştigătoare dintre cele participante la hackathon în urma procesului de selecţie vor beneficia de finanţări pre-seed în valoare totală de 30.000 de USD din partea Johnson & Johnson România şi mentorat pentru dezvoltarea proiectelor în primele 6 luni ulterioare finanţării, din partea Johnson & Johnson şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin intermediul Centrului de Inovaţie şi e-Health.
Evenimentul va reuni zeci de tineri interesaţi de digitalizare şi inovaţie în sistemul de sănătate, profesionişti în domeniul sănătăţii, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, ai autorităţilor, furnizori de servicii medicale şi spitaliceşti, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, studenţi la medicină, precum şi alte specializări.
Misiunea echipelor participante la hackathon va fi să dezvolte soluţii digitale inovatoare în decursul celor 48 de ore de concurs, desfăşurate în somptuoasa Biblioteca a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
Temele ediţiei cu numărul şapte sunt următoarele:
a. Prevenţia şi tratamentul pacienţilor în specializările oncologie, hematologie, oftalmologie şi neurologie;
b. Sănătatea mintală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
c. Dispozitive medicale ale viitorului.
„Ca domeniu strategic pentru omenire, medicina viitorului nu va mai fi posibilă fără soluţii digitale performante, iar una dintre misiunile tinerilor care vor activa în domeniul sănătăţii este şi aceea de a găsi rezolvări rapide şi optime pentru problemele de sănătate presante ale omenirii prin dezvoltarea sau utilizarea de soluţii digitale. Astfel, ne bucurăm să putem susţine digitalizarea sănătăţii din România şi prin proiectul Hackathon4Health, încurajând echipele de tineri inovatori să se înscrie, să beneficieze de sprijinul mentorilor ca să poată vedea cum prind contur proiectele lor inovatoare. Anul acesta, UMFCD găzduieşte cea de-a 7-a ediţie a acestui eveniment, spaţiul unic, încărcat de istorie, fiind poate cel mai inspiraţional pentru performanţă în medicină”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Timp de două zile, participanţii la hackathon vor lucra în grupuri, beneficiind de ajutorul şi coordonarea unor mentori, profesionişti şi experţi în domeniu. Aceştia sunt experţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii, academic, antreprenorial, IT&C, membrii ai asociaţiilor de pacienţi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor. Mentorii îi vor sprijini să îşi dezvolte ideile în proiecte la nivelul la care acestea ar putea fi implementate.
În ultima zi de concurs, juriul va desemna 3 proiecte câştigătoare din cele prezentate de echipele participante la Hackathon. Fiecare echipă câştigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România câte o finanţare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari USD pentru dezvoltarea şi implementarea proiectului.
De asemenea, în următoarele 6 luni de după încheierea Hackathonului, cele 3 echipe câştigătoare vor beneficia de sprijin în implementarea proiectului lor din partea Johnson & Johnson România, cât şi din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Centrul de Inovaţie şi e-Health.
Pentru al şaptelea an consecutiv, Hackathon4Health 2024 este implementat având parteneri strategici ai evenimentului Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania).
