Sabia Anei Maria Brânză, racheta lui Ilie Nastase, o cină cu Raed Arafat, obiecte de artă, experienţe pline de adrenalină, tricouri semnate de sportivi ai Generaţiei de Aur, toate se licitează în beneficiul pacienţilor şi copiilor defavorizaţi.


1 septembrie este ziua în care s-a dat startul licitaţiei binelui, „Din Inimă pentru un ALT Viitor”, organizată de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria împreună cu Casa de Licitaţii Historic.

Este foarte simplu să sprijiniţi pacienţii sociali ai Fundaţiei şi copiii din familii defavorizate: intraţi pe platforma www.historic.ro, selectaţi Licitaţia „Din Inimă pentru un Alt Viitor”, faceţi-vă cont şi intraţi în competiţie pentru produsele preferate şi pentru o cauză bună.

Peste 60 de produse, obiecte de artă şi decor, servicii şi experienţe excepţionale donate de către artişti, sportivi celebri, companii şi persoane publice pot fi licitate online, până la data de 18 septembrie, de oricine doreşte să pună umărul la strângerea fondurilor necesare continuării tratamentului celor peste 2.700 de pacienţi sociali şi pentru redeschiderea centrelor educaţionale pentru cei 200 de copii vulnerabili de care se îngrijeşte Fundaţia.

 „Din păcate, criza sanitară cu care ne confruntăm nu a făcut decât să adâncească dramele categoriilor defavorizate. Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, singurul ONG care şi-a dedicat activitatea sprijinirii pacienţilor sociali, fără venituri, fără asigurări medicale şi a copiilor din familii defavorizate, are nevoie să vă alăturaţi şi anul acesta demersului de a strânge banii necesari continuării îngrijirii lor. Suntem într-un moment-cheie în aceste vremuri, dar lecţia cea mai importantă pe care o învăţăm este cea legată de solidaritate şi unitate. Vă aştept de azi pe www.historic.ro să intraţi în competiţie şi să vă înscrieţi la evenimentul de adjudecare din 18 septembrie”, a declarat dr. Wargha Enayati, Preşedintele Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.

Licitaţia caritabilă „Din Inimă pentru un ALT Viitor„ este organizată cu ajutorul Casei de Licitaţii Historic, care pune la dispoziţie platforma www.historic.ro pentru a găzdui produsele ce urmează a fi licitate în perioada 1-18 septembrie.

„Organizăm  licitaţii periodice, de regulă o licitaţie pe lună, dedicate obiectelor din zona de carte românească veche, fotografie, acte, documente, cărţi poştale şi manuscrise. Cu experienţa acumulată în ultimul an, prin intermediul a peste 1000 de adjudecări de obiecte care ţin de Istoria Naţională, ne alăturăm cu onoare iniţiativei caritabile a Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria”, a precizat Cezar Florea, managerul Casei de Licitaţii Historic.

În data de 18 septembrie, la ora 18.30 pe esplanada Stejarii Country Club, se va face adjudecarea produselor în cadrul unui eveniment restrâns, organizat în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare.

Evenimentul care va fi transmis live pe www.historic.ro va fi găzduit de Andreea Ţopan, editor-prezentator Observator Antena 1 şi Daniel Buzdugan, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de radio din România, cărora le mulţumim că s-au alăturat cauzei Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.

„Chiar dacă evenimentele mari de strângere de fonduri nu mai pot fi organizate, noi trebuie să găsim în permanenţă soluţii pentru a nu ne abandona beneficiarii şi pentru a ne continua misiunea nobilă de a ajuta oamenii fără nicio altă soluţie de a avea sănătate, timp, speranţe şi vise. Aşteptăm, aşadar, să răspundeţi în număr cât mai mare invitaţiei noastre de a licita produsele preferate şi să ne urmăriti live pe data de 18 septembrie pentru adjudecarea lor”,  a declarat Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria.


Ce puteţi licita?

Opere de artă, obiecte rare, bijuterii, excursii în locaţii de excepţie din ţara noastră, oferte medicale pentru angajaţi, pentru tine sau părinţii tăi, cursuri de dezvoltare personală sau de styling, experienţe amuzante sau pline de adrenalină, toate vă aşteaptă să le descoperiţi începând de la 1 septembrie.

Sunt scoase la licitaţie racheta Adidas cu care Ilie Năstase a jucat în perioada 1975-1984, spada cu care Ana Maria Brânza a câştigat Mondialele, un colier Teilor cu 26 de diamante, tricouri semnate de Mirel Rădoi şi Adrian Mutu, chitara electrică semnată de Smiley, sejur la Teleferic Grand Hotel din Poiana Braşov, 4 bilete la concertul Celine Dion din 2021, geanta sport, de lux Maff Bags, portretul lui Constantin Brâncuşi realizat de actorul Horaţiu Mălăele şi multe altele.

Găsiţi aici regulamentul licitaţiei.

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria le mulţumeşte partenerilor şi sponosorilor care le-au rămas alături în aceste vremuri greu încercate pentru toată lumea:

Sponsor Gold: KAUFLAND România, ROMANIAN BUSINESS CONSULT (RBC), CORPORATE OFFICE SOLUTION (COS), KULTHO

Sponsor Silver: CARPATINA, FRIBOURG CAPITAL, PFIZER, GREEN NET

Sponsor Bronze: AQUA CARPATICA, ARISTON, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, BANCA TRANSILVANIA, CARREFOUR, EOS, ENAYATI MEDICAL CITY, FOOD PANDA, MEDICHUB, MIELE, MEDIST, SCHNEIDER ROMÂNIA.

Parteneri media: AGERPRES, ITSY BITSY, ŞERBAN & MUSNECI ASSOCIATES

Parteneri organizare: 360 REVOLUTION, PEPSICO, UNITHB2B, URSUS

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri şi asigurări medicale şi care îngrijeşte, alături de mai bine de 15 dascăli angajaţi şi voluntari, 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaţionale ale fundaţiei (Clinceni şi Băneasa). Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria este iniţiativa filantropică a familiei dr. Wargha şi Mitra Enayati şi face parte din ENAYATI Group. Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria nu face parte din Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Casa de Licitatii Historic a fost înfiinţată în anul 2019 şi este prima casă de licitaţii dedicată bibliofiliei, fotografiei istorice şi documentelor de epocă din România. Se ocupă cu organizarea de licitaţii periodice de cărţi, fotografii, acte, documente, cărţi poştale şi manuscrise.