Știri

Lucrările de la Maternitatea Polizu s-au finalizat


Cristina Ghioca
29 Aprilie 2025
Știri
29 Aprilie 2025

Lucrările de la Maternitatea Polizu s-au finalizat


Cristina Ghioca

Organizația Salvați Copiii România a finalizat lucrările de reabilitare pentru Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică-Ginecologie 4 din cadrul Maternității Polizu.

Lucrările de reabilitare au durat nouă luni, iar cele mai complexe intervenții au avut loc în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu au mai fost renovate complet de mai bine de 40 de ani.

Investițiile totale au fost de peste 3.600.000 de euro, iar în cadrul lor a fost achiziționat inclusiv un generator electric cu o capacitate de 630 kVA, ce poate susține întreaga activitate a spitalului în caz de avarie electrică.

„Această intervenție majoră înseamnă condiții moderne de tratament, siguranță pentru paciente și personal medical, precum și un real progres în lupta împotriva mortalității materne și infantile. Proiectul reflectă un angajament colectiv – al Organizației Salvați Copiii, al companiilor partenere, al donatorilor individuali și al comunității”, a declarat Gabriela Alexandrescu președinta Salvați Copiii România.

Proiectul de modernizare a inclus înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, a celor de gaze medicale, precum și a sistemelor de ventilație și climatizare, pentru a asigura un mediu steril adecvat intervențiilor chirurgicale de înaltă complexitate; modernizarea sălilor de operație și înlocuirea echipamentelor medicale cu unele de ultimă generație.

Pentru a asigura conformitatea cu normele în vigoare și respectarea cerințelor legale, au fost organizate consultări cu specialiști din domeniu, inclusiv arhitecți, ingineri și proiectanți.

Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Secţia de neonatologie a Maternităţii Odobescu din Timişoara, dotată cu aparatură pentru prematuri

Secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Timişoara a primit, la solicitarea medicilor, o donaţie din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii România care constă în aparatură pentru prematuri....

Comunicate de presă

Organizaţia Salvaţi Copiii lansează un proiect de reabilitare şi dotare a Maternităţii Polizu

Organizaţia Salvaţi Copiii anunţă începerea proiectului „Cântec de leagăn pentru Polizu”, de reabilitare şi dotare a Maternităţii Polizu. ...

Comunicate de presă

Două corpuri de clădire ale Spitalului de Boli Psihice Cronice Borşa vor fi modernizate

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul privind achiziţionarea lucrărilor necesare pentru modern...