Știri

Mai multe spitale bucureştene amenajează puncte de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă

Puncte de prim ajutor dotate cu aer condiţionat, dozatoare de apă, medicamente, materiale şi echipamente medicale, mobilier adecvat pentru odihnă au fost amenajate în containere medicale sau la nivelul camerelor de gardă în unităţile sanitare care ţin de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
14 Iulie 2023
Știri
14 Iulie 2023

Mai multe spitale bucureştene amenajează puncte de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă

Puncte de prim ajutor dotate cu aer condiţionat, dozatoare de apă, medicamente, materiale şi echipamente medicale, mobilier adecvat pentru odihnă au fost amenajate în containere medicale sau la nivelul camerelor de gardă în unităţile sanitare care ţin de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).


Conform declaraţiilor reprezentanţilor ASSMB, citaţi de Agerpres, aceste puncte de prim ajutor sunt organizate astfel:

- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” - se asigură apa potabilă la nivelul Camerei de gardă - Pavilion A (parter);

- Spitalul Clinic Prof. Dr. Theordor Burghele” - spaţiu la intrarea în policlinică, climatizat şi dotat cu apă potabilă, cu program de funcţionare, de luni până vineri, în intervalul orar 10,00-18,00. În afara programului, primul ajutor va fi asigurat prin Camera de gardă;

- Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” - punct de prim ajutor în containerul medical din vecinătatea accesului în unitatea medicală;

- Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” - se acordă prim ajutor, precum şi apă potabilă în corpul A - Camera de gardă;

- Spitalul Clinic „Colentina” - container dotat cu aer condiţionat, pat, grup sanitar, apă potabilă şi aparatură medicală necesară pentru acordarea primului ajutor (în proximitatea pavilionului A);

- Spitalul Clinic „Colţea” - spaţiu în proximitatea Camerei de gardă, dotat cu apă potabilă, băncuţe pentru odihnă şi aer condiţianat;

- Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” - punct de acordare a primului ajutor şi furnizare a apei potabile în cadrul Camerei de gardă chirurgie OMF;

- Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” - puncte de acordare a primului ajutor, dotate cu apă potabilă şi aer condiţionat, în proximitatea porţilor de acces în unitate, atât la intrarea din şoseaua Berceni, cât şi din strada Emil Racoviţă;

- Spitalul Clinic „Filantropia” - se acordă primul ajutor prin Camera de gardă, în regim permanent şi se asigură apă potabilă (filtrată şi răcită) prin dozatoare care se regăsesc la fiecare nivel al unităţii medicale;

- Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor - spaţii dotate cu aer condiţionat şi dozatoare cu apă rece pentru acordarea primului ajutor; un cabinet medical în ambulatoriu şi Camera de gardă;

- Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” - un spaţiu în proximitatea Camerei de gardă, dotat cu apă potabilă, băncuţe pentru odihnă şi aer condiţionat;

- Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” - a fost identificat un spaţiu, în vederea organizării punctului de prim ajutor şi asigurării apei potabile, la nivelul Biroului de internări / Camera de gardă, situat la parterul corpului C, dotat cu ventilaţie, trusă de urgenţă şi aparat de purificare a apei. Se asigură servicii medicale prin personal calificat;

- Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” - pentru persoanele afectate de caniculă sunt dozatoare de apă, iar primul ajutor se acordă la nivelul Camerei de gardă;

- Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” - trei puncte pentru distribuţie de apă potabilă filtrată, rece, cu acces din stradă, situate în sălile de aşteptare de la Camera de gardă, Ambulator şi Centrul de planificare şi un punct de prim ajutor la Camera de gardă;

- Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ştefan” - sunt purificatoare cu apă rece în mai multe spaţii: clădire spital şi administrativă (şoseaua Ştefan cel Mare nr. 11), Dispensar TBC Sector 1 (strada Salcâmilor nr. 21-23), Dispensar TBC (Calea Dudeşti nr. 104-124);

- Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” - primul ajutor se acordă prin Camera de gardă, în regim permanent. Asigurarea apei potabile se face prin intermediul aparatelor de purificare-răcire apă existente la nivelul spitalului. Un aparat pentru furnizarea apei este instalat la poarta de acces a unităţii;

- Spitalul Clinic „Sf. Maria” - spaţiu în proximitatea Camerei de gardă, dotat cu apă potabilă, băncuţe pentru odihnă şi sistem de climatizare;

- Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” - se aclimatizează continuu spaţiile din cadrul spitalului, pentru asigurarea unei temperaturi optime. Sunt montate dozatoare de apă, în principal la parterul instituţiei;

- Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri „Sf. Stelian” a nominalizat personalul responsabil cu activităţile pentru aplicarea planului de măsuri împotriva caniculei.





Alergologia

spitale bucurestiorganizare puncte prim ajutorpersoane afectate de canicula
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Nouă spitale din Bucureşti asigură asistenţa medicală de urgenţă de Sf. Andrei şi 1 Decembrie

Nouă spitale de adulţi şi copii vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 30 noiembrie - Sfântul Andrei şi 1 decembrie - Ziua Naţională a României, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti....

Comunicate de presă

Nouă spitale şi Ambulanţa Bucureşti - Ilfov asigură urgenţele pe 1 - 2 iunie şi de Rusalii

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în zilele de 1 şi 2 iunie, cu ocazia sărbătorii legale Ziua Copilului, precum şi de Rusalii, au informat repre...

Știri

Spitalele Victor Babeş, Colentina şi Carol Davila, dotate cu ambulanţe de ultimă generaţie

Nouă ambulanţe de ultimă generaţie, în valoare de un milion de euro, au intrat în dotarea spitalelor Victor Babeş, Colentina şi Carol Davila, anunţă viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu....