Știri

Mesajul ministrului Sănătăţii cu ocazia începerii noului an universitar

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a transmis studenţilor şi profesorilor din cadrul universităţilor de medicină şi farmacie un mesaj cu ocazia începerii noului an universitar. MedicHub îl redă integral.
01 Octombrie 2020
Știri
01 Octombrie 2020

Mesajul ministrului Sănătăţii cu ocazia începerii noului an universitar

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a transmis studenţilor şi profesorilor din cadrul universităţilor de medicină şi farmacie un mesaj cu ocazia începerii noului an universitar. MedicHub îl redă integral.


„Stimaţi profesori şi studenţi,

Acum, la începutul unui nou an universitar, urez mult succes tinerilor care au optat să urmeze cursurile universităţilor de medicină şi farmacie şi îi felicit pentru că au ales una dintre cele mai vechi şi nobile profesii practicată încă din Antichitate.

Vă aşteaptă un drum frumos care presupune de multe ori sacrificii şi timp departe de familie, în care efortul susţinut, ambiţia şi pasiunea reprezintă cheia succesului, dar care în final aduce satisfacţia profesională pe măsură.

Aşa cum, la 1855, medicul Carol Davila a început construirea, din aproape în aproape, a unui sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar şi civil, am încredere că generaţiile voastre vor avea puterea şi cunoştinţele pentru a schimba şi reconstrui sistemul medical românesc, aducându-l la standardul pe care şi noi îl dorim. Alături de educaţie, sănătatea unui popor reprezintă pilonul de dezvoltare şi prosperitate şi, chiar dacă parcurgem una dintre cele mai mari provocări sanitare la nivel global, unul dintre obiectivele mandatului meu îl reprezentă regândirea sistemului sanitar românesc şi transformarea lui într-unul european.

Îmi doresc ca studenţii de astăzi să practice medicina în România şi să beneficieze de condiţiile necesare pentru a face performanţă în beneficiul pacienţilor noştri.

Mulţumesc profesorilor care călăuzesc paşii viitorilor noştri colegi şi le urez multă putere de muncă, responsabilitate şi succes în procesul de formare a lor ca oameni şi profesionişti”.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Nelu Tătaru va fi eliberat din funcţia de preşedinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor....

Comunicate de presă

Mesajul ministrului, de Ziua Mondială a Sănătăţii: sunt necesare investiţii, încredere şi personal medical pregătit

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, ministrul Sănătăţii, care anul acesta este celebrată sub deviza „Sănătate pentru toţi”, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a transmis un mesaj. El a spus că România are nevoie de un personal medical pregă...

Știri

Nelu Tătaru susţine vaccinarea sau testarea obligatorie COVID-19

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului şi fost ministru al Sănătăţii, susţine o posibilă vaccinare sau testare obligatorie COVID-19 pentru anumite categorii, pentru că numărul de cazuri se dublează de la o zi la alta. Propunerea va ...