Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară, pe parcursul lunii septembrie, activităţi de informare, educare şi comunicare în cadrul campaniei Luna Naţională de Informare despre Boli Transmisibile - Gripa şi vaccinarea antigripală, SARS-CoV-2 şi vaccinarea împotriva COVID-19.


Potrivit unui comunicat al INSP preluat de Agerpres, gripa, deşi de cele mai multe ori este considerată o afecţiune banală, este o boală infecţioasă foarte contagioasă, cu morbiditate şi mortalitate semnificative, fiind responsabilă pentru până la 50 de milioane de cazuri simptomatice în fiecare an în Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European şi de 15.000-70.000 de decese pe an.

„Vaccinarea este cea mai eficientă formă de prevenire a gripei. Acoperirea vaccinală pentru gripă în unele ţări europene, inclusiv România, este sub ţinta recomandată de 75% pentru vârstnici, cu toate că această intervenţie de sănătate publică previne în jur de 37.000 de decese în Uniunea Europeană, în fiecare an”, se subliniază în comunicat.

În România, de la începutul sezonului gripal 2022-2023 au fost raportate 3900 de cazuri de gripă confirmată de laborator şi au fost înregistrate 97 de decese. Până în data de 21.05.2023 au fost vaccinate antigripal 1.486.600 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, virusul COVID-19 a apărut la sfârşitul anului 2019 şi s-a răspândit foarte rapid, cauzând, la nivel global, până în data de 17 mai 2023, 766.440.796 de cazuri şi 6.932.591 de decese. Conform INSP, pe teritoriul României, în anii 2020 şi 2021, au fost înregistrate 1.813.823 de cazuri şi 58.971 de decese.

„Ţinând cont de circulaţia concomitentă a celor două virusuri, vaccinarea antigripală este şi mai importantă, deoarece co-infecţia virus gripal-SARS-COV-2 poate avea o evoluţie severă, în special la grupele populaţionale vulnerabile”, afirmă reprezentanţii INSP.

Beneficiază de vaccinarea antigripală gratuită persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 64 de ani, aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane, copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 35 de luni, gravidele, medici, cadre sanitare medii şi personal sanitar auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, persoanele, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt, toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, se mai precizează.

 




Ginecologia (1)