La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi, 14 septembrie 2022, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

 

Documentul aprobă specialităţile medicale şi lista serviciilor medicale de telemedicină, precum şi condiţiile de organizare, funcţionare şi modalităţile de acordare a acestor servicii, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

„Se urmăreşte, astfel, instituirea unui complex de măsuri alternative care vizează protecţia pacientului, precum şi creşterea posibilităţilor de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanţă, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei, îmbunătăţirii sau menţinerii stării de sănătate a pacienţilor”, continuă comunicatul.

Asigurarea calităţii serviciilor medicale furnizate prin telemedicină este responsabilitatea unităţilor sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificată de către structurile de control al calităţii serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică.

Prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulţi specialişti în domeniul sănătăţii medici pot forma de la distanţă grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare şi diagnosticare a pacienţilor cu boli rare sau cazuri de boală cronică.

Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu serviciile medicale acordate fata in fata, astfel încât în momentul în care sunt furnizate serviciile medicale la distanţă medicul să aibă acces la fişa pacientului, respectiv la informaţiile relevante pentru starea de sănătate a acestuia.

Actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical. Pacientul poate să refuze interacţiunea prin telemedicină.

Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicină sunt serviciile de teleconsultaţie care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigaţiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum şi indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor; serviciile de teleexpertiză, care constau în schimbul de opinii medicale la distanţă între mai mulţi medici inter sau intradisciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum şi a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului; serviciile de teleasistenţă, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesionişti din domeniul sănătăţii de la distanţă în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum şi în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical / chirurgical; serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice şi interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiştii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic; serviciile de telepatologie, care constau în interpretarea datelor şi imaginilor microscopice de către specialiştii anatomopatologi şi stabilirea unui diagnostic; serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienţilor cu afecţiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum şi ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea pacientului.

Pot fi acordate servicii medicale prin telemedicină în specialităţi începând de la anatomie patologică, alergologie şi imunologie clinică, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară, se mai arată în comunicat.

 



Pediatru