Din aceeași categorie
Medicamentul care se va comercializa sub numele Favivir "este un antiviral oral care a avut rezultate clinice pozitive" şi care "facilitează accesul la tratament pentru un număr mare de pacienţi cu infecţia COVID-19 care au simptome uşoare sau moderate", informează compania într-un comunicat.
Hetero Drugs, una dintre principalele firme farmaceutice din India, a obţinut aprobarea pentru a produce şi comercializa antiviralul Favipiravir din partea autorităţii Drug Controller General of India (DCGI) în data de 2 iulie.
De miercuri, Favivir este disponibil în toate centrele medicale de comercializare şi în farmaciile din întreaga ţară. Medicamentul, având preţul de 59 de rupii (0,67 euro) comprimatul, se va vinde doar pe reţetă.
Favivir este al doilea medicament pentru tratatea simptomelor de COVID-19 al grupului Hetero, care produce şi comercializează de asemenea Remdesivir, care se administrează intravenos pacienţilor cu simptome grave.
Lansarea medicamentului Favivir intervine la o zi după ce India a depăşit pragul de 1,5 milioane de contagieri cu noul coronavirus, devenind astfel cea mai afectată ţară din Asia şi ocupând locul trei în lume după Brazilia şi SUA.favipiravircovid19coronavirus
Te-ar mai putea interesa
Știri
Un pacient a fost infectat 613 zile cu SARS-CoV-2, cazul fiind studiat de cercetători
Cercetători din Ţările de Jos au raportat cazul unei infectări prelungite cu SARS-CoV-2, la un bărbat care a decedat anul trecut - şi au avertizat în legătură cu apariţia unor variante mai periculoase ale coronavirusului....
Știri
Adrian Marinescu: varianta Eris a coronavirusului este prezentă şi în România
Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că Eris, subvariantă a Omicron, este prezentă şi în România, dar nu se poate discuta despre un val cum a fost cel anterior....
Știri