Știri

OSCARPD.EU: Platformă digitală cu informaţii despre tratamentul stomatologic al copiilor cu nevoi speciale

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Facultatea de Medicină Dentară, face parte dintr-un consorţiu internaţional care a dezvoltat proiectul Oral Special Care Academic Resource (OSCAR). Scopul acestuia este înfiinţarea unei platforme digitale (oscarpd.eu), care va cuprinde informaţii utile şi cu aplicabilitate practică despre tratamentul stomatologic al copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătăţii oro-dentare.
03 Iunie 2020

Platforma digitală www.oscarpd.eu va fi disponibilă tuturor centrelor academice interesate să organizeze programe postuniversitare în domeniu, potrivit unui comunicat de presă al UMF “Carol Davila”,

„Am reuşit, până la declanşarea pandemiei, să desfăşurăm câteva evenimente, în România, Turcia şi Italia, cu un total de circa 160 de medici prezenţi. Din cauza împrejurărilor, acum, ne reorganizăm şi ne orientăm mai mult spre zona on-line, deşi este evident că în medicina dentară contactul nemijlocit cu pacientul este esenţial”, a declarat prof. dr. Andreea Didilescu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară a UMF „Carol Davila” şi coordonator din partea universităţii al proiectului OSCAR.

Potrivit realizatorilor programului, OSCAR îşi va demonstra în viitor eficienţa, deoarece platforma digitală pe care o oferă în mod gratuit spre utilizare tuturor celor interesaţi (practicieni stomatologi, dar şi părinţi ai copiilor cu nevoi speciale) va rămâne deschisă nu doar pe perioada derulării proiectului.

„Bolile generale la care ne referim pot fi extrem de variate, cu sau fără componentă de dizabilitate intelectuală – adică nevoi speciale de tratament pot avea deopotrivă şi copiii cu diabet, şi cei cu boală cardiacă congenitală, dar şi cei cu epilepsie, autism, paralizie cerebrală sau sindroame mai mult sau mai puţin cunoscute – sindromul Down fiind un exemplu mai frecvent”, a subliniat Andreea Didilescu, citată în comunicatul de presă.

Valoarea totală a proiectului este de 191.560 euro, iar finanţarea este obţinută prin Programul UE Erasmus+, KA2 – Cooperation for innovation and the exchange of good practices – KA202 – Strategic Partnerships for vocational education and training”, se mai arată în comunicat.

Proiectul, iniţiat şi coordonat de către Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România, reuneşte parteneri din Franţa, Italia, Turcia şi România.

oscarpd.euplatforma informatii tratament stomatologiccopii cu nevoi specialeumf carol davila
Te-ar mai putea interesa
Știri

UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.

...

Știri

Curs opțional la UMFCD: medicina narativă și comunicarea medic-pacient

Medicina, astăzi, cumulează: pasiunea, știința  și  comunicarea, ca elemente centrale ale relației medic-pacient.

...

Știri

Proiectul ROGEN ajunge într-o etapă decisivă

Proiectul ROGEN este finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, cu un buget de peste 422 milioane lei.

...