Prima conferinţă de leadership medical, Leaders in Healthcare Romania, a avut loc pe 15 noiembrie, în Bucureşti, la Teatrul Apollo 111 şi a reunit peste 120 de participanţi: medici, rezidenţi, studenţi la Facultatea de Medicină, dar şi persoane implicate în management-ul clinicilor de diverse dimensiuni sau specialităţi, specialişti în HR şi comunicare medicală, coordonatori de echipe, jurnalişti din domeniul sănătăţii şi tineri antreprenori.

Atât prin prezentări proprii, cât şi prin discuţii deschise de tip panel, 25 de speakeri din sfera medicală, lideri în sănătate şi în ariile lor de activitate, persoane cu iniţiativă şi viziune pentru un viitor mai bun al sănătăţii, au încercat să redea esenţa leadership-ului medical şi să integreze importanţa acestuia în contextul actual.

Viziunile asupra abilităţilor de leadership în domeniul sănătăţii au fost diferite, acestea fiind expuse din perspective multiple: cea a medicului care lucrează în sistemul de stat, cea a managerului care coordonează un spital public, a specialistului a cărui misiune este educarea pacientului, a medicului antreprenor orientat către inovaţie, a medicului român care lucrează într-un sistem medical din străinătate, a antreprenorului care a reuşit să construiască de la zero un business medical de succes, a profesionistului dedicat iniţativelor de schimbare a vieţii pacienţilor români, a specialistului în comunicare medicală ş.a.m.d

Catrinel Hagivreta, CEO MEDIjobs, şi dr. Simona Melnic, CEO MedicHub
Catrinel Hagivreta, CEO MEDIjobs, şi dr. Simona Melnic, CEO MedicHub

Cu toate acestea, discursurile tuturor speaker-ilor au reuşit să adune un set de puncte de vedere comune:

  • Un lider în domeniul medical îi inspiră pe ceilalţi prin entuziasmul, pasiunea şi exemplul său personal;
  • Liderul este orientat către schimbare şi inovaţie, dar se bazează şi pe efortul colectiv – together everyone achieves more (TEAM);
  • Liderul medical are şi cunoştinţe esenţiale profesiei sale, însă deţine şi inteligenţă emoţională şi empatie;
  • Liderul în sănătate deţine o viziune pe termen lung şi nu-şi urmăreşte doar interesul personal, ci caută să aibă un impact pozitiv asupra comunităţii din care face parte;
Concluzia primei ediţii a Leaders in Healthcare România s-a conturat, de fapt, ca răspuns la întrebarea: Sunt sau ar trebui ca medicii să fie lideri? Răspunsul este da, însă pentru a realiza performanţă din această postură, medicii ar trebui să ţină cont că există o singură constantă valabilă în această profesie – schimbarea. Înainte de toate, medicii trebuie să aibă o atitudine empatică faţă de pacienţii lor şi să nu îi trateze ca pe nişte cifre din codul afecţiunilor. Aceştia trebuie să îşi îmbunătăţească constant abilităţile de comunicare şi relaţionare cu pacienţii, mai ales în contextul îmbătrânirii populaţiei, care atrage de la sine creşterea numărului de pacienţi cu boli cronice, cu nevoie constantă de asistenţă medicală.
Vlad Voiculescu, fost Ministrul al Sănătăţii
Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătăţii

În al doilea rând, este necesar ca medicii să se consulte şi să facă schimb de know-how cu oamenii din echipa sa. Spre exemplu, “Paired learning”, tehnică utilizată în Marea Britanie, prin care medicul şi managerul medical învaţă unul de la celălalt, este benefică nu doar pentru cei doi, dar şi pentru sistemul medical în ansamblu.

De asemenea, medicii trebuie să accepte şi să integreze ultimele tehnologii în practica lor, mai ales că roboţii medicali tind să devină o normalitate în sala de operaţii.

Nu în ultimul rând, medicii care îşi doresc să fie lideri sunt şi adevăraţi “influenceri”. Folosind cunoştinţele lor medicale, dar şi un limbaj pe înţelesul pacienţilor, ei influenţează comunitatea prin educarea acesteia. Mediul digital şi canalele de social media devin un instrument de bază pentru medici, în acest sens.

Finalul primei conferinţe de leadership medical din România a lăsat în urmă ca inspiraţie motto-ul: “Îmi pasă, deci schimb!”

LIHR_2

Printre speakerii prezenţi la prima ediţie Leaders in Healthcare Romania îi amintim pe: Dr. Wargha Enayati, Healthcare Business Innovator, fondator al Reţelei Private de Sănătate “Regina Maria”; Vlad Voiculescu, fostul Ministru al Sănătăţii şi Fondator al proiectului MagiCAMP; Dr. Adrian Crucean, singurul chirurg din Marea Britanie specializat în afecţiunile cardiace congenitale şi lector de onoare al Universităţii din Birmingham; Luca Militello, CEO Grupul Monza România; Iulian Pleşcan, Managing partner Centrele Monza-Ares; Dr. Simona Melnic, CEO MedicHub şi Viaţa Medicală; Dr. Ionuţ Leahu, Owner Clinicile Dr. Leahu; Catrinel Hagivreta, CEO MEDIjobs România; Dr. Mihai Craiu, Medic primar pediatru şi fondator al Spitalului Virtual pentru Copii; Dan Doroftei, Director de Dezvoltare Revera Medical City; Georgios Sofianos, CEO Sofmedica; Dr. Raluca Teleanu, Medic primar neurologie pediatrică şi Fondator al Asociaţiei Neurocare; Dr. Vasi Rădulescu, Medic specialist cardiolog şi Fondator “Leapşa de Sănătate”.

Leaders in Healthcare Romania reprezintă o iniţiativă MEDIjobs şi MedicHub. Împreună cu partenerii lor: eHealth Romania, Asociaţia din grijă pentru Client, Cautăsănătate.ro, Viaţa Medicală şi graţie sponsorului, compania Servier, au dorit să ofere noi perspective de îmbunătăţire a sistemului medical românesc, în primul rând de la vârf - pentru ca Liderul dă tonul!