Peste 250 de organizaţii din România şi internaţionale cer ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, decontarea avortului la cerere.


Anunţul a fost făcut de organizaţia feministă Centrul FILIA, într-un comunicat preluat de Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii şi preşedintelui CNAS, organizaţiile atrag atenţia că accesul la avort a devenit tot mai dificil în România, în ultimii ani.

Potrivit semnatarilor, creşte astfel numărul de avorturi „în condiţii de risc”.

„Decontarea procedurii va asigura femeilor acces universal şi sigur la acest serviciu medical, indiferent de vulnerabilităţile şi identităţile lor. Totodată, va putea fi realizată monitorizarea numărului de proceduri efectuate în instituţiile medicale aflate în contract cu CNAS, aspect care va ajuta la identificarea instituţiilor, localităţilor şi judeţelor în care acest serviciu medical esenţial nu este furnizat”, subliniază semnatarii scrisorii deschise.

În ultimii trei ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), peste 300 de femei au făcut avorturi în condiţii nesigure. Organizaţiile semnalează că motivul pentru creşterea „avorturilor nesigure” este că din ce în ce mai multe spitale nu le mai oferă pacientelor posibilitatea de a face avort, invocând motive precum cele religioase, etice sau morale, sau criza COVID-19.

În primele şase luni ale acestui an, 13 judeţe din ţară nu au raportat niciun avort la cerere, faţă de 11 judeţe în 2021. În trei dintre aceste judeţe (Olt, Hunedoara şi Vâlcea) nu există acces la avort la cerere nici în sistemul public, nici în cel privat.

La nivel naţional, au fost efectuate 6.728 de avorturi la cerere, dintre care 2.597 în spitale publice, celelalte 4.131 fiind efectuate în clinici şi cabinete private, unde preţul unui avort ajunge până la 4.500 de lei.

Uneori, femeile, în special cele vulnerabile, nu au acces la avort, fie pentru că locuiesc într-un judeţ în care procedura la cerere nu este disponibilă, fie pentru că nu îşi permit să plătească acest serviciu medical în sistemul privat, subliniază organizaţiile semnatare.

În spitalele publice, preţul unui avort la cerere poate ajunge până la 1.000 de lei, iar pastilele pentru avortul medicamentos costă până la 600 de lei, în condiţiile în care salariul minim net în România este de 1.524 de lei, menţionează reprezentanţii societăţii civile.

În sprijinul demersului de a asigura acces gratuit şi sigur pentru avort la cerere, Asociaţia Moaşelor Independente şi Centrul FILIA, cu sprijinul organizaţiilor internaţionale Voice, Médecins du monde şi Center for Reproductive Rights, organizează, la Bucureşti, de vineri până pe 10 decembrie, evenimentul „Ce faci când nu poţi să alegi în siguranţă? - O experienţă imersivă despre accesul la avort în România”.

 

 

Ginecologia (1)