Din aceeași categorie
Studiul a fost publicat în cea mai recentă ediţie a jurnalului Proceedings of the National Academy of Sciences. Oamenii de ştiinţă au analizat informaţii prelevate de la două milioane de cazuri de cancer ale unor persoane cu vârste între 18 şi 70 de ani şi au conceput o ecuaţie matematică pentru a estima modul în care va creşte incidenţa cancerului. Modelul lor a funcţionat mai bine ca ipoteza mutaţiilor multiple, au precizat aceştia.
„Este încă devreme, însă dacă se dovedeşte că avem dreptate se poate vorbi despre o cu totul altă modalitate de a trata şi preveni cancerul”, a declarat Thea Newman, cadru didactic la Universitatea Dundee din Scoţia.
Mutaţiile genetice joacă un rol, dar nu cel principal
„Aproape orice cercetare importantă din domeniul cancerului se bazează pe înţelegerea mutaţiilor genetice, ţintirea lor şi, astfel, vindecarea bolii. Nu contrazicem faptul că mutaţiile (genetice) cauzează cancer, însă punem sub semnul îndoielii afirmaţia potrivit căreia ele sunt principalele vinovate pentru creşterea rapidă a incidenţei cancerului odată cu îmbătrânirea în condiţiile în care aceasta din urmă determină modificări profunde în organism”, a explicat Thea Newman.
Echipa de cercetători a testat modelul conceput pe informaţii prelevate din baza de date a programului american „Surveillance, Epidemiology, and End Results„ (Supraveghere, Epidemiologie şi Rezultate - SEER) al Institutului Naţional pentru Cancer. Rezultatele au relevat faptul că mai multe tipuri de cancer au o puternică legătură cu declinul sistemului imunitar, în timp ce alte forme de tumori ar fi declanşate de o combinaţie între slăbirea imunităţii şi mutaţiile multiple.
„Credem că descoperirile noastre sunt extrem de relevante şi demonstrează nevoia de a aborda cu mai multă seriozitate sistemul imunitar în cadrul studiilor despre cancer”, a subliniat Clare Blackburn, cadru didactic la Universitatea din Edinburgh.
Studiul sugerează că „pe lângă mutaţii, ar trebui să ne concentrăm atenţia şi pe modul în care poate fi întărită funcţia timusului, într-un mod controlat”, a adăugat acesta.
Sursa: Digi24
cancersistem imunitarstudiumutaţii geneticeAccelerator liniar medical nou la Spitalul Clinic Județean Mureș
Spitalul Clinic Județean Mureș va pune în funcțiune un accelerator liniar medical nou. Achiziționarea acestuia este parte dintr-un proiect de dotare a unității sanitare cu echipamente destinate gestionării cancerului.
...Primul proiect pilot de screening pentru cancerul de prostată din România
Beneficiarul proiectului este Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
...Ghidurile românești pentru cancerul ovarian trebuie actualizate
În ultimii șapte ani recomandările internaționale pentru tratarea cancerului ovarian s-au modificat semnificativ. Acestea ar trebui să se regăsească și în ghidurile utilizate în România, subliniază șef de lucrări ...