Știri

SJU Ploieşti: doar jumătate din posturile de medici prevăzute în organigramă sunt ocupate

Puţin sub jumătate din posturile de medici prevăzute în organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti sunt ocupate, acest deficit generând probleme majore în acoperirea gărzilor pe unele secţii.
29 Februarie 2024
Știri
29 Februarie 2024

SJU Ploieşti: doar jumătate din posturile de medici prevăzute în organigramă sunt ocupate

Puţin sub jumătate din posturile de medici prevăzute în organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti sunt ocupate, acest deficit generând probleme majore în acoperirea gărzilor pe unele secţii.


Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat pentru Agerpres că în topul secţiilor cu cel mai mare deficit de medici sunt Neurologia şi ATI-ul.

„În organigramă avem prevăzute 511 posturi de medici. În momentul de faţă, sunt ocupate 252 de posturi de medici. La asistenţi avem prevăzute 1.601 posturi în organigramă şi ocupate 1.279”, a spus directorul medical.

La ATI sunt 10 posturi de medici libere, la Neurologie sunt 5 posturi libere, la Cardiologie şi Medicină Internă sunt câte 4 posturi libere, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe sunt 3 posturi libere. Posturi libere sunt şi în alte secţii ale SJU, însă nu atât de multe.

Din cauza lipsei medicilor, sunt probleme majore în acoperirea gărzilor pe unele secţii, în special la Neurologie, unde se ajunge uneori ca mai mult de jumătate din gărzi să nu poată fi acoperite.

„Cu gărzile ne descurcăm foarte greu. Cele mai mari probleme sunt pe Neurologie, unde avem un protocol cu Spitalul Judeţean Târgovişte şi care ne ajută ei în zilele în care nu sunt gărzi şi îi ajutăm şi noi în zilele în care sunt gărzi la noi. Pe Neurologie putem să avem şi peste 50% din zile fără medic de gardă şi transferăm către alte spitale. Transferăm şi la Buzău, când sunt foarte multe cazuri şi nu le mai poate prelua nici Spitalul Judeţean Târgovişte. Pe ATI s-a făcut apel la nişte firme care asigură servicii de ATI şi momentan ne ajutăm de ei. Ne ajută cu acoperirea gărzilor, cu medici. La Cardiologie am reuşit să acoperim gărzile, la Interne avem un procent mic de gărzi neacoperite pentru că ne ajută alte secţii de interne din judeţ”, a explicat Andrei Ilinca.

În etapa imediat următoare vor fi scoase la concurs posturile de medici pe Neurologie - patru posturi, pe ATI - şase posturi, două pe Cardiologie, două pe Chirurgie generală şi două pe Oftalmologie, a mai adăugat directorul medical.

 



Pediatru

sju ploiestideclaratii director medicaldeficit de medicineurologie si ati
Te-ar mai putea interesa
Știri

Explozie la spital: dosar penal pentru distrugere, vătămare şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă, neglijenţă în serviciu, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănăta...

Știri

Blocul operator al SJU Ploieşti a fost modernizat, cu o investiţie de 11 milioane euro

Blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a fost modernizat şi dotat cu echipamente de ultimă generaţie, recent inauguratele săli de operaţie urmând să fie date în folosinţă săptămâna viitoare....

Știri

Spital modular, amplasat în curtea Secţiei de pneumologie a SJU Ploieşti

Un spital modular, cu o valoare de 14,6 milioane de lei, a fost amplasat în curtea Secţiei de pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJUP). Investiţia este a CJ Prahova, iar finanţarea a fost asigurată din fonduri europene p...