Din aceeași categorie
„Prahovenii au acum un spital modular care ne va ajuta să răspundem mai bine oricăror crize sanitare. (...) Am reuşit să creştem numărul de paturi de terapie intensivă ale Spitalului Judeţean de la 30 la 42. Avem un total de 32 de paturi de spital noi, circuite şi echipamente specifice pentru răspuns la criză sanitară. Continuăm investiţiile în creşterea calităţii serviciilor de sănătate oferite prahovenilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Specialităţile acestui spital sunt ATI, Medicină internă şi Pneumologie. SJUP va asigura, din fonduri proprii, materialele consumabile, precum şi orice alte echipamente necesare funcţionării spitalului modular. De asemenea, SJUP va asigura personalul medical necesar operării spitalului modular la capacitate maximă.
Spitalul modular are 2 saloane de terapie intensivă (ATI), 2 izolatoare şi 4 saloane. Este dotat cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie: ventilatoare mobile (4) şi invazive (12), injectomate (46), monitoare pentru pacienţi (20), staţii de monitorizare (4), EKG (3), Holter TA (2), defibrilatoare (2), pulsoximetre (2), paturi de triaj (20), paturi ATI (12), rafturi de depozitare din inox (3), mese de lucru din inox (2), noptiere (20), dulapuri de depozitare (5) şi vestiar (10), scaune pentru transportul pacienţilor (3), precizează CJ Prahova.
Au fost realizate circuite dedicate pentru pacienţi şi medici. CJ Prahova mai informează că, pentru ventilarea spaţiilor şi asigurarea unui nivel de presiune negativă care va asigura limitarea răspândirii virusurilor, s-au prevăzut patru sisteme de ventilare ce deservesc cele patru tronsoane de clădire.
Alexandru Rogobete face mai multe vizite de lucru în țară
Ministrul Sănătății efectuează în această perioadă mai multe vizite de lucru în județele Timiș, Hunedoara și Vâlcea.
...Fonduri europene pentru Spitalul „Leon Daniello”
Consiliul Județean Cluj a anunțat că se va face o investiție nouă, din fonduri europene, pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.
...