Din aceeași categorie
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București găzduiește, la 1 iulie, avanpremiera spectacolului „Nicio pastilă magică”, dedicat persoanelor cu dizabilități motorii. Alte reprezentații sunt programate pe 2, 3, 8, 9 și 10 iulie, iar prețul unui bilet este 20 de lei.
Regizat de Laurențiu Rusescu, după un text al dramaturgului irlandez Christian O’Reilly, spectacolul este parte dintr-un proiect mai amplu dedicat promovării incluziunii sociale și accesibilității în artele teatrale, informează Consiliul Național al Dizabilității din România, într-o postare pe site-ul său.
Inspirată dintr-o poveste reală, cea a lui Martin Naughton, cunoscut în Irlanda pentru demersurile sale neobosite în slujba incluziunii sociale, piesa de teatru aduce în prim-plan povestea unor oameni cu dizabilități motorii, care luptă pentru a-și păstra demnitatea și independența. Textul este un omagiu adus iubirii, prieteniei și căutării neîncetate a libertății, fiind montat pentru prima dată în afara Irlandei.
„Atunci când am scris textul, nu mi-am închipuit că acesta ar putea fi montat în altă parte decât Irlanda. Am fost uimit atunci când regizorul Laurențiu Rusescu m-a contactat să-și exprime interesul de a pune piesa mea în scenă, în România. Am fost impresionat instant de viziunea sa de a include această montare într-un proiect mai amplu, care să faciliteze persoanelor cu mobilitate redusă accesul în procesul creativ al înscenării și care să militeze pentru schimbări autentice și semnificative în peisajul teatral românesc”, a declarat Christian O’Reilly.
Spectacolul îi are în distribuție pe Mihaela Velicu și Florin Aioane, alături de 5 actori-amatori cu deficiențe motorii, aleși în urma unui casting minuțios desfășurat în lunile aprilie și mai: Alex Tache, Ariana Mihaela Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Cristian Notrețu și Alexandru Calițoiu. Povestea este pusă în scenă cu participarea specială a actorilor Bianca Babașa și Emil Hoștină.
spectacol de teatrudizabilitati motoriinicio pastila magicateatrul national