Știri

Studiu: vitamina K1 reduce riscul de fracturi la persoanele în vârstă

Un aport mai mare de vitamina K1 este asociat cu un risc mai scăzut de spitalizare pe termen lung legat de fracturi osoase la persoanele în vârstă, arată rezultatele unui studiu australian.
05 Decembrie 2022
Știri
05 Decembrie 2022

Studiu: vitamina K1 reduce riscul de fracturi la persoanele în vârstă

Un aport mai mare de vitamina K1 este asociat cu un risc mai scăzut de spitalizare pe termen lung legat de fracturi osoase la persoanele în vârstă, arată rezultatele unui studiu australian.


Cercetători de la Universitatea Edith Cowan (ECU) şi de la Universitatea din Australia de Vest au studiat legătura dintre spitalizările cauzate de fracturile osoase şi aportul de vitamina K1 în rândul a aproape 1.400 de femei mai în vârstă din Australia, pe o perioadă de 14,5 ani, informează agenţiile Xinhua şi Agerpres.

Studiul, publicat în revista „Food & Function”, a arătat că femeile care au consumat mai mult de 100 de micrograme de vitamina K1 zilnic, echivalentul a aproximativ 125 g de legume cu frunze închise la culoare, au avut cu 31% mai puţine riscuri de a suferi orice gen de fractură, faţă de cele care au consumat mai puţin de 60 de micrograme de vitamina K1 pe zi.

Rezultate pozitive au fost raportate în ceea ce priveşte riscul de fractură de şold, cele care au consumat cea mai mare cantitate de vitamina K1 reducându-şi riscul de spitalizare la aproape jumătate.

Marc Sim, autorul principal al studiului şi cercetător la ECU, a spus că rezultatele cercetării reprezintă o dovadă în plus a beneficiilor vitaminei K1, care îmbunătăţeşte şi sănătatea cardiovasculară.

„Studiile de bază privind vitamina K1 au identificat un rol critic în carboxilarea proteinelor osoase dependente de vitamina K1, cum ar fi osteocalcina, despre care se crede că îmbunătăţeşte rezistenţa osoasă”, a spus expertul.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Studiu: mersul pe jos, un mijloc eficient pentru prevenirea durerilor lombare recurente

Mersul pe jos ar putea reprezenta o modalitate ieftină şi uşoară de a preveni durerile de spate recurente, au declarat oamenii de ştiinţă după ce testele au arătat că pacienţii care au ieşit la plimbare zilnic s-au confruntat mai rar cu ace...

Știri

Studiu: utilizarea aparatelor auditive poate reduce riscul de demenţă

Oameni de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne, Australia, au descoperit că utilizarea aparatelor auditive e în măsură să stabilizeze funcţia cognitivă a vârstnicilor şi reduce riscul de demenţă. ...

Știri

Studiu: copiii cu astm bronşic prezintă un risc crescut de a dezvolta anxietate

Copiii cu astm bronşic prezintă un risc „semnificativ crescut” de a fi diagnosticaţi cu anxietate, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Queensland (UQ) din Australia. Studiul a fost publicat în revista Pediatric ...