Știri

Suedia recomandă interzicerea accesului la ecrane pentru copiii cu vârsta sub 2 ani

Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să stea în faţa ecranelor, au îndemnat autorităţile suedeze, care au publicat noi recomandări în legătură cu acest fenomen.
05 Septembrie 2024
Știri
05 Septembrie 2024

Suedia recomandă interzicerea accesului la ecrane pentru copiii cu vârsta sub 2 ani

Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să stea în faţa ecranelor, au îndemnat autorităţile suedeze, care au publicat noi recomandări în legătură cu acest fenomen.


Copiii cu vârsta sub doi ani ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran, a indicat Agenţia suedeză pentru Sănătate Publică, într-un comunicat preluat de AFP şi Agerpres.

Pentru copiii cu vârsta între doi şi cinci ani, timpul petrecut în faţa ecranelor ar trebui limitat la o oră pe zi, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între şase şi 12 ani – maximum două ore.

Adolescenţii de 13-18 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de două până la trei ore pe zi în faţa ecranelor, potrivit aceleiaşi agenţii.
„Pentru prea mult timp, smartphone-urilor şi altor ecrane li s-a permis să pătrundă în fiecare aspect al vieţii copiilor noştri”, a declarat presei Jakob Forssmed, ministrul Sănătăţii Publice.

Oficialul a subliniat că adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 16 ani petrec, în medie, şase ore şi jumătate pe zi în faţa ecranelor, în afara orelor de şcoală.
Acest interval lasă „puţin timp pentru activităţile de grup, pentru activitate fizică şi pentru un somn adecvat”, a adăugat ministrul, care a deplâns o „criză a somnului” în Suedia. El a observat că peste jumătate dintre elevii de liceu de 15-16 ani nu dorm suficient.

Agenţia de Sănătate Publică recomandă, de asemenea, excluderea accesului la ecrane înainte de culcare şi păstrarea tabletelor şi smartphone-urilor în afara dormitoarelor copiilor, pe timpul nopţii.

Instituţia citează studii conform cărora timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor poate să afecteze somnul, poate conduce la simptome depresive şi poate afecta respectul faţă de sine şi faţă de propriul corp.

Guvernul suedez a declarat recent că ia în considerare interzicerea smartphone-urilor în şcolile primare.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Londra: copiilor sub 10 ani li se vor administra doze de rapel împotriva poliomielitei

Autorităţile din Marea Britanie lansează o campanie de vaccinare cu doze de rapel împotriva poliomielitei, pentru copiii din Londra cu vârste sub 10 ani, după ce s-a confirmat că virusul se răspândeşte în capitală pentru prima dată din anii...

Știri

Studiu danez: COVID de lungă durată poate afecta sugarii şi copiii de până-n 14 ani

Publicată în revista specializată The Lancet Child & Adolescent Health, cercetarea daneză este cea mai mare de acest gen. A monitorizat simptomele de COVID lung la copiii de 0 – 14 ani, şi confirmă că, pe acest segment de vârstă, micuţii pa...