Știri

UMF Craiova lansează campania de educaţie şi prevenţie ContraTimp

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj dă startul pe, 11 octombrie, primei campanii de educaţie şi prevenţie din anul universitar 2023-2024, ContraTimp – dedicată conştientizării impactului meningitei meningococice.
10 Octombrie 2023
Știri
10 Octombrie 2023

UMF Craiova lansează campania de educaţie şi prevenţie ContraTimp

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj dă startul pe, 11 octombrie, primei campanii de educaţie şi prevenţie din anul universitar 2023-2024, ContraTimp – dedicată conştientizării impactului meningitei meningococice.


La lansare participă prof. univ. dr. Dan Ionuţ Gheonea - rector UMF Craiova, ş. l. dr. Gindrovel Dumitra – secretar general Colegiul Medicilor din România, ş. l. dr. Adina Turcu – manager Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova, dr. Narciza Dinică – şef Birou de Promovare a Sănătăţii DSP Dolj, Simona Ciulu – ISJ Dolj, se arată într-un comunicat.

Specialiştii invită populaţia să meargă în cabinetele medicilor de familie, să se informeze corect, din surse specializate şi să ia în calcul opţiunea prevenţiei.

Boala meningococică este o boală subdiagnosticată. Primele simptome sunt nespecifice, ceea ce întârzie foarte mult iniţierea terapiei cu antibiotice. De la apariţia primelor simptome până la deces pot trece doar câteva ore, se subliniază în comunicat.

Sunt trei grupe de risc: sugarii şi copiii mici, vârstnicii şi adolescenţii. Dintre acestea, adolescenţii par cei mai expuşi şi devin principala sursă de transmitere către alte grupe de vârstă.

Cele mai frecvente simptome sunt febră mare, durere de cap, rigiditate a gâtului, respiraţie accelerată, stare de somnolenţă, sensibilitate oculară la lumină, dureri musculare sau articulare, convulsii etc. Pe lângă problema simptomelor nespecifice care întârzie tratamentul şi grăbeşte decesul, persoana infectată poate rămâne cu sechele fizice (sunt cazuri de amputare a membrelor), emoţionale, deficienţe vizuale sau auditive, deficienţe mentale, motorii, de vorbire şi multe altele.

Campania ContraTimp este iniţiată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi face parte din Programul de conştientizare a impactului meningitei meningococice, se mai arată în comunicat.





Alergologia

umf craiovalansare campanieeducatie si preventiemeningita meningococica
Te-ar mai putea interesa
Știri

Curs european dedicat îngrijirii pacientului critic la Cariova

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează primul curs Intensive Care Fundamentals din Craiova, sub egida European Society of Intensive Care Medicine.

...

Știri

Cum să citim codul genetic, proiect aflat la a treia ediție

Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Bolilor Rare.

...

Știri

Inițiativă dedicată dezvoltării serviciilor de vaccinare în farmacia comunitară

Proiectul a fost declarat câștigător într-o competiție la care au participat 20 de țări.

...