Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi face parte, din acest an, din consorţiul „EduCare 5.0” – „Transforming Healthcare Education and Care Services through Digital Innovation”, alături de alte opt universităţi de prestigiu din Germania, Austria, Lituania, Spania, Cehia, Polonia şi Portugalia.
Alianţa celor nouă universităţi şi-a propus să sprijine dezvoltarea medicală şi de îngrijire de lungă durată şi incluzivă a regiunilor lor, prin colaborare internaţională şi multilaterală, se arată într-un comunicat.
Consorţiul a fost creat pentru a răspunde iniţiativei Comisiei Europene de înfiinţare a Universităţilor Europene (finanţate prin Erasmus+) – alianţe transnaţionale, formate din instituţii de învăţământ superior din întreaga Uniune Europeană, care cooperează în domeniul educaţiei, cercetării şi inovării în beneficiul studenţilor, al cadrelor didactice şi al societăţii. Universităţile membre au în comun o strategie pe termen lung de promovare a valorilor europene comune şi de consolidare a identităţii europene.
În acest moment funcţionează 64 de consorţii universitare europene, care cuprind 560 de universităţi din întreaga Europă, dintre care 21 din România.
Din consorţiul „EduCare 5.0”, alături de UMF Iaşi mai fac parte Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Bielefeld, Germania – universitatea coordonatoare, FH Salzburg (Austria), Klaipėdos Valstybinė Kolegija (Lituania), Universitat Internacional de Catalunya (Spania), Univerzity Jana Evangelisty Purkyně v Ústí nad Labem (Cehia), Universitatea de Medicină din Lublin (Polonia), CESPU Cooperativa de Ensino Superior Politécnico e Universitário (Portugalia) şi Egas Moniz Cooperativa de Ensino Superior (Portugalia).
„Printre obiectivele principale ale EduCare 05 se numără implementarea unui plan de Transformare Digitală, înfiinţarea a nouă centre de cercetare înterconectate sau crearea unui campus virtual comun. Cu siguranţă, afilierea UMF Iaşi la consorţiul EduCare 5.0 va creşte consistent gradul de internaţionalizare. Pe lângă oportunitatea de a participa la proiecte comune de cercetare şi de a dezvolta noi formate de colaborare în predare, afilierea deschide calea către mobilitatea internaţională pentru studenţi, cadre didactice şi cercetători”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
„Sub motto-ul «inovaţie, digitalizare, multidisciplinaritate şi integrare socială», am format o alianţă unică, care aduce o contribuţie europeană valoroasă în educaţie, cercetare şi transfer în domeniul îngrijirii şi sănătăţii.”, a declarat prof. univ. dr. Ulrich Schäfermeier, vicepreşedinte pentru internaţionalizare şi digitalizare al Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Bielefeld.