Știri

Un test de sânge pentru diagnosticarea bolii Alzheimer a fost autorizat în Japonia

Un kit de diagnosticare a bolii Alzheimer, pe baza unui simplu test de sânge, a fost aprobat pentru vânzare în Japonia, a anunţat joi producătorul. Compania japoneză Sysmex Corporation a declarat că intenţionează să aducă pe piaţa japoneză acest instrument de diagnosticare minim invaziv „cât mai curând posibil”.
22 Decembrie 2022
Știri
22 Decembrie 2022

Un test de sânge pentru diagnosticarea bolii Alzheimer a fost autorizat în Japonia

Un kit de diagnosticare a bolii Alzheimer, pe baza unui simplu test de sânge, a fost aprobat pentru vânzare în Japonia, a anunţat joi producătorul. Compania japoneză Sysmex Corporation a declarat că intenţionează să aducă pe piaţa japoneză acest instrument de diagnosticare minim invaziv „cât mai curând posibil”.


Potrivit Sysmex, kitul permite măsurarea rapidă a concentraţiei în sânge a proteinei beta-amiloid, unul dintre principalii biomarkeri ai bolii Alzheimer. Măsurarea se realizează în circa sfert de oră, se arată într-un comunicat al producătorului, preluat de AFP şi Agerpres.

Deşi alte metode sunt deja disponibile pentru a diagnostica această boală, ele sunt de obicei costisitoare sau invazive (imagistică cerebrală, puncţie lombară pentru a colecta lichid cefalorahidian). Este esenţial ca boala să fie detectată cât mai devreme posibil.

Alte teste de sânge sunt în curs de dezvoltare în alte părţi ale lumii sau aşteaptă autorizaţia de introducere pe piaţă.

„Există o nevoie urgentă de instrumente de diagnosticare simple, ieftine, neinvazive şi uşor accesibile” pentru a îmbunătăţi depistarea timpurie a bolii Alzheimer, a subliniat ONG-ul american Alzheimer's Association, pe site-ul său.

Boala Alzheimer rămâne incurabilă, însă în noiembrie, noi date clinice au confirmat potenţialul unui nou medicament, lecanemab, de a încetini semnificativ declinul cognitiv la pacienţii monitorizaţi timp de 18 luni.

Medicamentul, dezvoltat de grupul farmaceutic american Biogen şi de cel japonez Eisai - care este şi un partener al Sysmex - , are efecte secundare uneori severe, dar a fost salutat pe scară largă de comunitatea ştiinţifică internaţională drept un progres promiţător.

 




Farmacist

Te-ar mai putea interesa
Știri

Rezultate promiţătoare în detectarea bolii Alzheimer, pe baza unui test de sânge

Un studiu revoluţionar a arătat că un simplu test de sânge poate detecta boala Alzheimer cu un grad de acurateţe ridicat. ...

Știri

Testul de sânge ar putea ajuta la prezicerea progresiei bolii Parkinson

Un biomarker inflamator şi de senescenţă ar putea prezice evoluţia motorie şi demenţa la pacienţii cu boala Parkinson recent diagnosticaţi, a dezvăluit un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Newcastle, publicat în Journal and P...