Spitalul Mobil de la Leţcani a fost predat spre folosinţă, luni, Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, aici urmând să fie internate persoane cu COVID-19.Spitalul a fost achiziţionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, cu fonduri alocate de consiliile judeţene din Iaşi şi Neamţ.


„Spitalul de la Iaşi este singurul spital ROL 3 din România şi Sud Estul Europei. Este, de asemenea, singurul spital care dispune pentru toate cele 256 de paturi din dotare de sistem de presiune negativă, care reduce practic aproape de zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură. Din cele 256 de paturi, 103 sunt pentru terapie şi trei paturi de terapie pentru blocul operator. Acestea sunt dotate cu ventilatoare, injectomate, şi absolut tot ce presupune un pat de terapie intensivă. Acest spital mobil are sală de operaţie, sală de naşteri, sală de sterilizare, farmacie, depozite, policlinică, laboratoare pentru mai multe tipuri de analize, inclusiv PCR, radiologie dotată cu un computer tomograf fix şi un aparat de radiologie mobil care se poate deplasa inclusiv în zonele de terapie intensivă. Practic, spitalul dispune de toate dotările pentru a funcţiona de sine stătător aici sau în altă locaţie", a declarat Alina Popa, preşedintele ADI EURONEST, potrivit Agerpres.

Spitalul mobil din Leţcani va funcţiona, pe perioada pandemiei de COVID-19, ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

„Iaşiul este pe primele trei locuri la numărul de cazuri de COVID-19. Avem nevoie de paturi atât pentru zona de pacienţi confirmaţi, cât şi pentru cea de terapie intensivă. Acest spital este, putem spune, o gură de aer. Urmează ca în zilele următoare să efectuăm demersurile juridice pentru a putea primi pacienţi şi aici. Dorim să funcţionăm în legalitate şi în condiţii de maximă siguranţă pentru pacienţi”, a declarat doctorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, în subordinea căruia va funcţiona spitalul mobil amplasat pe raza localităţii Leţcani.

Potrivit sursei citate, pentru buna funcţionare a spitalului mobil la capacitate maximă este nevoie de 350 de cadre medicale. Pentru început însă, această unitate va funcţiona cu personal medical detaşat de la alte spitale din Iaşi, aflate în subordinea Consiliului Judeţean.

„În primă fază, funcţie de numărul de pacienţi internaţi, în spitalul mobil va lucra personal medical de la Spitalul de Boli Infecţioase. Vom face o rotaţie de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase la spitalul mobil, pentru că vrem să facem o dezinsecţie la nivelul pavilioanelor. Dacă va fi cazul, vom detaşa personal medical şi din alte unităţi medicale”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ.

Pentru achiziţia acestui spital mobil, format din mai mult de 100 de containere metalice, Consiliul Judeţean Iaşi a alocat peste 10 milioane de euro, iar Consiliul Judeţean Neamţ, 3,2 milioane de euro.