Știri

UPDATE Vladimir Putin: Rusia a dezvoltat primul vaccin contra noului coronavirus

Vladimir Putin a spus, marţi, într-o videoconferinţă cu membrii Guvernului, retransmisă la televiziune, că Rusia a dezvoltat primul vaccin contra coronavirusului. Preşedintele rus a adăugat că una dintre fiicele sale s-a şi vaccinat, potrivit AFP.
11 August 2020
Știri
11 August 2020

UPDATE Vladimir Putin: Rusia a dezvoltat primul vaccin contra noului coronavirus

Vladimir Putin a spus, marţi, într-o videoconferinţă cu membrii Guvernului, retransmisă la televiziune, că Rusia a dezvoltat primul vaccin contra coronavirusului. Preşedintele rus a adăugat că una dintre fiicele sale s-a şi vaccinat, potrivit AFP.


UPDATE. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

„Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă”, a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. „Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a explicat el.


„În această dimineaţă, pentru prima dată în lume, un vaccin contra noului coronavirus a fost înregistrat”, a spus Vladimir Putin, adăugând: „ştiu că este destul de eficient, că oferă o imunitate durabilă”.

Vladimir Putin a adăugat că una dintre cele două fiice ale sale a fost vaccinată, fără a preciza care dintre ele.

Preşedintele rus a mai spus că vaccinul a trecut cu succes de toate testele necesare şi că speră ca Rusia să înceapă în curând producţia în masă a vaccinului, iar că vaccinarea se va face voluntar.

Ministrul rus al Sănătăţii, Mikhaïl Murashko, a declarat că vaccinul va fi produs de Centrul Gamalei de epidemiologie şi de microbiologie, unde a fost realizat, precum şi de societatea Binnopharm.

Asociaţia organizaţiilor de cercetare clinică, care cuprinde companii farmaceutice şi structuri de cercetare, a transmis marţi că are rezerve în privinţa acestui vaccin, ce nu a fost suficient testat, potrivit site-ului Meduza, citat de News.ro. Această organizaţie i-ar fi cerut Ministerului rus al Sănătăţii să amâne înregistrarea vaccinului din cauza lipsei de teste, solicitare care a fost ignorată de Ministerul Sănătăţii, mai scrie Meduza.

vaccin contra noului coronavirusvladimir putinvaccin rusiacovid-19
Te-ar mai putea interesa
Știri

Studiu: COVID-19 s-a răspândit în mod repetat între oameni şi cervide

Oamenii au răspândit virusul care a provocat COVID-19 la exemplare sălbatice de cerbi cu coadă albă din Statele Unite în cel puţin 100 de cazuri, la sfârşitul anului 2021 şi începutul lui 2022, conform unui nou studiu realizat de Departamen...

Știri

Starea de urgenţă sanitară impusă de pandemie va înceta pe 11 mai în SUA

Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care pandemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat Casa Albă. Două declaraţii privind starea de urgenţă au fost făcute în ...

Știri

OMS decide menţinerea nivelului maxim de alertă pentru pandemia de COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis să menţină nivelul maxim de alertă cu privire la pandemia COVID-19, la trei ani după ce organizaţia a declarat boala o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional....