Cererea pentru vaccinul anti-COVID produs de firma americană de biotehnologie Novavax a fost dezamăgitoare, după lansarea sa în principalele ţări ale Uniunii Europene. Până în momentul de faţă, speranţa că serul i-ar putea convinge pe cei care ezită să se vaccineze nu s-a confirmat.


Peste 85% din adulţii cetăţeni ai Uniunii Europene au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar aproape două treimi dintre aceştia au primit o doză booster, însă zeci de milioane de persoane sunt în continuare nevaccinate, informează luni Reuters, preluată de Agerpres.

S-a preconizat că serul dezvoltat de Novavax, comercializat cu denumirea de Nuvaxovid, îi va convinge pe scepticii vaccinării. El se bazează pe o tehnologie convenţională, comparativ cu celelalte patru vaccinuri autorizate până în prezent în UE. Însă datele iniţiale arată că a avut un impact redus în campaniile de vaccinare.

În Germania, ţara cea mai populată din UE, în care peste 10 milioane de persoane sunt nevaccinate, doar 36.000 de doze de la Novavax au fost administrate în primele două săptămâni de la lansare, arată datele Institutului Robert Koch.

Până în prezent, aproape 90.000 de doze împotriva COVID-19 au fost administrate zilnic în Germania, în mare parte pentru rapel. Doar 2% din acestea au fost cu vaccinul Novavax, în pofida faptului că în ţară au fost distribuite peste 2 milioane de doze.

O situaţie similară s-a înregistrat în Italia, unde mai puţin de 12.000 de doze de Nuvaxovid au fost administrate în primele zece zile de la lansare. În total, în această ţară au fost livrate 1 milion de doze de vaccin. În aceeaşi perioadă, au fost administrate peste 70.000 de vaccinuri anti-COVID-19 pe zi, o mare parte din ele fiind doze de rapel.

În Franţa, circa 1.200 de persoane au primit vaccinul de la Novavax, în primele opt zile ale lunii martie.

Reprezentanţii companiei Novavax declaraseră iniţial că serul va juca un rol important în stimularea ratei de vaccinare în rândul celor care au ezitat să se imunizeze.

Momentul introducerii serului, în cadrul campaniei de vaccinare din regiune, precum şi relaxarea restricţiilor asociate coronavirusului s-au numărat printre motivele acestei „performanţe dezamăgitoare”, a declarat fostul director executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi.

Datele de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) arată că dozele de rapel reprezintă aproximativ două treimi dintre vaccinările din ultimele săptămâni, vaccinul ARNm dezvoltat de Pfizer-BioNTech fiind în continuare cel mai utilizat.

 


ORL