Sărutul constă într-o atingere cu buzele ca manifestare a afecţiunii sau erotică, iar uneori ca semn de respect, de prietenie sau de umilinţă(1,2). Este reprezentat de obicei de atingerea cu buzele a buzelor, a obrazului, a frunţii sau a mâinii unei alte persoane(3). Sărutul poate implica uneori animale de companie sau obiecte de cult(4,5).
Deşi există diferenţe interculturale importante legate de sărut, acesta este prezent în majoritatea culturilor şi face parte adesea din comportamentul zilnic, jucând roluri în construirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale şi în selecţia partenerilor.
Pot fi diferenţiate mai multe tipuri de sărut: sărut social cu atingere obraz de obraz, sărut de tip „osculum”, atunci când buzele intră în contact cu corpul, de obicei obrajii, de tip „basium”, constând în atingerea reciprocă a buzelor, cu gura închisă, exercitând o presiune uşoară, şi tipul de sărut „saviolum”, care implică limba pe lângă contactul cu buzele („sărut franţuzesc” sau „sărut pasional”)(6).
Sărutul este o manifestare afectivă, romantică sau sexuală între două persoane care poate influenţa microbiota orală, poate transmite anumiţi agenţi infecţioşi virali şi bacterieni şi poate crea condiţii de expunere nerecunoscută la alergene alimentare, medicamentoase sau de contact(7-12).
Referitor la haptenele de contact, copiii devin adesea sensibilizaţi la produse cosmetice utilizate de mamă (sau de persoana care îi îngrijeşte). La o fată în vârstă de 7 ani cu alergie la aldehidă cinamică (cinamal) au fost raportate cheilită şi dermatită periorală cauzate de rujul mamei, rezidual după sărut. Alte localizări implicate au fost fruntea şi obrajii(13).
Calitatea vieţii pacienţilor alergici la alimente sau medicamente este afectată nu doar de restricţiile în ceea ce priveşte expunerea directă la alergenele la care sunt sensibilizaţi şi de simptomatologia datorată acestora, ci şi de posibila expunere accidentală la alergene, în cantitate redusă. Un exemplu de expunere accidentală la alergene este contactul direct dintre două persoane prin sărut afectiv sau sărut pasional, un gest subestimat şi foarte puţin cunoscut ca posibil transportor pasiv de molecule alergenice către persoanele sensibilizate(14).
Raportarea reacţiilor alergice în urma unui sărut a început în urmă cu 24 de ani, prima prezentare de caz fiind publicată în 1997 de profesorul Brunello Wüthrich, de la Spitalul Universitar din Zürich, acesta descriind cazul unei femei în vârstă de 24 de ani, cu istoric de rinoconjunctivită alergică sezonieră la polen de arbori şi graminee, asociată cu sindrom de alergie orală la măr crud, morcov, ţelină, alune de pădure şi seminţe de pin. Pacienta a relatat un episod de sindrom de alergie orală după un sărut pasional cu partenerul care consumase chiar înainte un măr verde(15,16).
Raportarea rară a cazurilor de reacţii alergice în urma unui sărut se datorează faptului că multe persoane nu conştientizează riscul pe care îl poate implica acest gest, mai ales dacă este vorba despre o reacţie necorelată temporal cu consumul alergenului, şi omit să menţioneze asemenea detalii în cadrul anamnezei. Astfel, de multe ori, reacţiile sunt clasificate ca idiopatice, fapt care determină anxietate şi nesiguranţă, mai ales pentru pacienţii care prezintă potenţial de reacţii severe(17).
Reacţii alergice datorate unui sărut au fost descrise la pacienţii cu istoric de alergii alimentare, inclusiv sindrom de alergie orală, sau cu istoric de alergii medicamentoase. Cel mai frecvent au fost raportate cazuri de reacţii la alergene alimentare: fructe nucifere şi alte tipuri de fructe, legume, peşte, crustacee şi lapte de vacă(14,15,17,18). Două studii au fost publicate în literatură referitoare la pacienţi cu istoric de alergii alimentare, care au descris reacţii alergice după ce au fost sărutate de o persoană care consumase anterior alergenele incriminate, un studiu efectuat de Hallet et al.(19), prevalenţa raportată fiind de 5,3%, şi un alt studiu realizat de Eriksson et al.(20), prevalenţa fiind de 12%. În ceea ce priveşte reacţiile la alergene medicamentoase, au fost raportate doar câteva cazuri, la preparate farmaceutice din clasa beta‑lactaminelor, mai specific la peniciline(14,15).
Severitatea simptomelor depinde, de cele mai multe ori, de tipul de sărut şi de severitatea reacţiilor din istoricul pacienţilor. Dacă discutăm despre un sărut pasional, contactul direct cu mucoasa orală permite un grad de penetrare mai mare al moleculelor alergenice, comparativ cu alte tipuri de sărut. De asemenea, contactul cu bariera cutanată permite probabil pasajul unor alergene lipofile, inclusiv la nivelul foliculilor piloşi. Majoritatea simptomelor descrise de pacienţi sunt uşoare sau moderate, dar ocazional apar şi reacţii severe(14,21).
Pacienţii cu istoric de reacţii severe, ameninţătoare de viaţă, au descris o simptomatologie importantă, chiar dacă au fost expuşi la cantităţi mici de alergen la nivel cutanat. Cea mai agresivă reacţie descrisă în literatură a fost un caz de anafilaxie după un sărut pasional la o persoană alergică la crustacee(15,22). Alte reacţii descrise în literatură au fost urticarie generalizată, angioedem cu localizare de gravitate sau wheezing sever. În cazul sărutului afectiv sau al sărutului pasional la pacienţii cu istoric de alergii fără simptomatologie severă, majoritatea reacţiilor descrise au fost uşoare: eritem, prurit, urticarie localizată sau angioedem(15,19).
Sărutul şi alergia alimentară
Deşi cazuistica nu este foarte bogată, reacţiile alergice la sărut datorate transferului alergenelor alimentare prin salivă au fost descrise în literatură, meritând detaliate şi cele două studii menţionate anterior.
Hallet et al. au raportat o prevalenţă de 5,3% a cazurilor (20 de pacienţi) dintr-un lot de 379 de pacienţi cu istoric de reacţii de hipersensibilitate imediată la nucifere şi seminţe. Prevalenţa poate fi însă subestimată în acest raport, având în vedere că se bazează pe declaraţii spontane ale pacienţilor, informaţiile despre reacţiile alergice apărute după sărut nefiind menţionate în chestionarul administrat. Intervalul de timp dintre ingestia alimentului incriminat şi sărut a variat între 1 minut şi 6 ore(19).
În al doilea studiu, realizat de Eriksson et al., a fost utilizat un chestionar adresat posibilelor probleme sociale datorate alergiilor alimentare (de exemplu, reacţii alergice după sărut), într-un grup de 1139 de pacienţi, cu istoric raportat de alergie alimentară. 12% dintre aceştia au raportat simptome compatibile cu o reacţie IgE-mediată după un sărut cu o persoană care consumase anterior alimentul respectiv(20).
În cazul pacienţilor cu sindrom polen-fructe, simptomele sunt uşoare, dar la pacienţii cu alergii alimentare severe acestea pot varia de la forme uşoare sau moderate care necesită doar antihistaminice H1 orale, până la reacţii potenţial ameninţătoare de viaţă care necesită adrenalină(19,23-25).
În literatura de specialitate a fost descris de către Steensma D.P. cazul unei paciente în vârstă de 20 de ani, cu istoric de alergie la crustacee, după un sărut cu iubitul ei, care consumase crevete cu mai puţin de o oră în urmă. Simptomele au apărut la mai puţin de 1 minut după sărut şi au constat în angioedem al buzelor, urticarie, crampe abdominale, greaţă, wheezing, dispnee severă şi hipotensiune arterială (80/60 mmHg). Persoana lucra ca ospătăriţă într-un local unde se serveau fructe de mare şi raportase în antecedente episoade recurente de urticarie de contact la nivelul membrelor superioare în timpul programului de muncă. Pacienţii cu istoric de alergii alimentare severe, care descriu simptome şi la inhalarea vaporilor sau la contactul cu unele cantităţi foarte mici de astfel de alergene, sunt predispuşi la un risc mai mare de a prezenta reacţii după sărutul cu o persoană care a consumat alergenul incriminat(15,22).
Diagnosticul reacţiilor alergice induse de sărut este în mare parte unul clinic, un rol important avându‑l istoricul detaliat. Acest mod neobişnuit de expunere la alergene ar trebui luat în considerare, mai ales în cazurile în care nu identificăm o cauză evidentă, în aşa-numitele reacţii idiopatice(15).
În cazul raportat de Mancuso et al., o pacientă în vârstă de 19 ani, cu istoric de rinoconjunctivită cu sensibilizare la polen de mesteacăn şi graminee şi de sindrom de alergie orală la măr, kiwi şi ţelină, a prezentat o reacţie manifestată prin edem uvular, angioedem facial şi iritaţie orofaringeală după un sărut cu iubitul său, care consumase anterior un fruct kiwi. Pentru confirmarea diagnosticului s-au realizat teste in vivo pacientei din saliva iubitului la 5 minute după ingestia fructului, rezultatul fiind pozitiv, apoi la 10 minute, în cazul acesta fiind negativ. Testele cutanate prick cu saliva iubitului pacientei au fost realizate cu grup de control (părinţii săi), acestea fiind negative(23).
Contactul cu arahidele prin inhalare sau atingere trebuie evaluat cu atenţie la pacienţii sensibilizaţi, deşi, în general, expunerea nu produce reacţii severe(26,27). Reacţiile alergice la proteine de arahide aeropurtate sunt rare şi nu pot fi prezise de nivelurile serice crescute de alergen major Ara h 2(28). Merită menţionat că mirosul specific de arahide este datorat unor pirazine, şi nu proteine(29). Severitatea reacţiilor pacienţilor expuşi la arahide prin intermediul sărutului pasional cu o persoană care a consumat astfel de alergene, depinde de cantitatea prezentă în salivă(19,22,20,24).
Pentru a determina persistenţa alergenului major Ara h 1 în salivă după ingestia de unt de arahide şi pentru a evalua efectul mai multor metode de igienă orală, cu scopul de a reduce cantitatea de alergen din salivă, Maloney et al. au analizat saliva a 38 de persoane. După consumul alimentar a două linguriţe de unt de arahide şi după fiecare metodă de curăţare orală practicată (periaj dentar, periaj şi clătire, doar clătire, temporizare şi periaj, utilizare de gumă de mestecat şi temporizare) s-a colectat salivă de la fiecare individ şi s-a determinat Ara h 1 prin metoda ELISA (limita de detecţie 15-20 ng/mL). Rezultatele au variat considerabil imediat după ingestie, dar au inclus şi valori suficient de mari pentru a induce clinic reacţii (până la 40 µg/mL). În majoritatea cazurilor, la pacienţii cu niveluri detectabile după ingestie, acestea au devenit nedetectabile după o oră, fără alte intervenţii, iar după mai multe ore niciunul dintre subiecţi nu a mai avut un nivel detectabil de Ara h 1. S-a constatat că intervenţiile menţionate anterior de curăţare orală reduc cu până la 95% nivelurile de alergen, însă Ara h 1 a rămas detectabil, dar sub limita de inducere a reacţiilor clinice, în 40% dintre cazuri. Aşadar, li se poate recomanda pacienţilor alergici să evite să fie sărutaţi de persoane care au consumat arahide cu câteva ore anterior(30).
Până la 12 µL de salivă se pot transfera pe fruntea unui sugar printr-un sărut afectuos. Deoarece s-a constatat că saliva poate conţine până la 1110 µg/mL alergen major Ara h 1, prin extrapolare, un singur sărut ar putea transfera până la 88,8 µg de proteine de arahide în salivă(31).
Transferul alergiei la arahide de la un donator la un beneficiar de transplant de ficat a fost raportat recent de Aggrawal et al. la o pacientă la patru luni posttransplant, când s-a constatat că prezintă o reacţie alergică imediată, constând dintr-un rash perioral şi angioedem fără anafilaxie după un sărut cu partenerul de viaţă care tocmai consumase ciocolată cu unt de arahide. Pacienta a negat antecedente personale de reacţii alergice la arahide înainte de transplant. După apariţia reacţiei alergice la sărut, pacienta a prezentat teste cutanate prick pozitive la arahide, fără evidenţierea de IgE serice specifice la alergene din arahide. La două luni după evaluarea iniţială, repetarea testării cutanate la arahide a fost negativă, iar ulterior testul de provocare orală cu arahide nu a mai indus o reacţie evidentă de hipersensibilitate. Este de menţionat că tratamentul imunosupresor cu tacrolimus nu a fost modificat în această perioadă. Investigaţiile suplimentare au descoperit că donatorul de organ avea documentat în istoricul personal anafilaxie la arahide, cu valori crescute ale nivelurilor de IgE serice specifice atât la extract de arahide, cât şi la alergene moleculare Ara h 1, Ara h 2, Ara h 8 şi Ara h 9. În plus, un alt pacient care a primit transplant pulmonar de la acest donator a prezentat anafilaxie la expunerea la arahide la câteva luni posttransplant. În acest context, merită menţionat faptul că dezvoltarea alergiilor alimentare de novo la primitorii de transplant de organe solide a fost descrisă predominant în populaţia pediatrică, cu frecvenţe cuprinse între 5% şi 38%. Dat fiind numărul redus de cazuri raportate la adulţi, nu este clar dacă efectul de transfer al alergiei alimentare după transplant de organe solide este temporar sau permanent(32). Mecanismele apariţiei alergiei alimentare posttransplant nu sunt cunoscute cu exactitate, dar pot implica în cazul transplantului de ficat transferul de celule stem hematopoietice pluripotente care sunt capabile de a genera limfocite alergen-specifice ce pot persista perioade îndelungate în organismul primitorului. Dimensiunile organului transplantat şi vascularizaţia sa creează condiţiile unei probabilităţi mai mari de a transfera limfocite sensibilizate. Transferul de celule dendritice şi endoteliale sinusoidale poate promova răspunsuri ale IgE la antigene. În ceea ce priveşte tipul de imunosupresie, este de menţionat că tacrolimus este mai potent în creşterea producţiei de IgE şi a citokinelor de tip 2(32). Deşi IgE serice libere au un timp de înjumătăţire de aproximativ două zile, IgE legate la receptorul de înaltă afinitate FcεRI de pe mastocite şi bazofile persistă mai multe săptămâni sau luni(33), de aceea un alt mecanism poate implica transferul pasiv de IgE exogene de la donator prezente în sinusoidele hepatice şi spaţiile extravasculare(34).
Sărutul şi alergia la medicamente
În ceea ce priveşte reacţiile medicamentoase de hipersensibilitate, după cum am menţionat anterior, au fost descrise doar patru cazuri la pacienţi înalt sensibilizaţi la peniciline, dar comparativ cu cele descrise la alimente, simptomele pacienţilor au apărut imediat după contactul la nivelul mucoasei orale.
De asemenea, important de sesizat este faptul că, excluzând unul dintre cazuri, în care partenerul îşi administrase tratamentul cu amoxicilină cu doar câteva minute înainte, în celelalte trei cazuri a fost vorba despre o administrare a tratamentului înainte cu 30 de minute până la 3 ore(14,15,35). Această constatare este în concordanţă cu farmacocinetica penicilinelor, a căror concentraţie în salivă atinge maximum la 1-2 ore postadministrare. Toate aceste observaţii susţin rolul salivei ca vehicul de transfer al moleculelor medicamentoase sensibilizante. Un alt aspect important de sesizat este faptul că, deşi concentraţiile de antibiotic în salivă sunt de obicei foarte mici, ele sunt suficiente pentru a determina reacţii de hipersensibilitate la pacienţii înalt sensibilizaţi(14,21,36).
Cele trei cazuri raportate, unul la bacampicilină şi două la amoxicilină, au prezentat manifestări uşoare de alergie orală. Cel de-al patrulea caz, la penicilină, a prezentat manifestări severe de tip şoc anafilactic(21,35,37,38).
Deşi toate cele patru cazuri descriu reacţii de hipersensibilitate de tip imediat, unul dintre cazurile cu simptomatologie uşoară, cel al unei mămici care şi-a sărutat pe buze băieţelul ce urma un tratament cu amoxicilină, a asociat, de asemenea, dermatită periorală cu debut tardiv, în câteva zile. Ambele tipuri de reacţie au fost puse în evidenţă cu ajutorul unui test patch ocluziv cu soluţie apoasă de amoxicilină 5% aplicat 20 de minute(21).
Pentru confirmarea reacţiei de hipersensibilitate la bacampicilină, Liccardi et al. au efectuat test de provocare medicamentoasă la sărut de tip placebo-controlat. Acesta a fost efectuat pe parcursul mai multor zile, în care soţului pacientei i s-a administrat placebo sau bacampicilină în doze crescătoare. La 2 ore după administrarea comprimatelor, în fiecare zi soţul a sărutat pacienta şi s-a constatat că aceasta a prezentat simptome uşoare de prurit oral, prurit şi urticarie la nivelul feţei şi mâinilor, după utilizarea de către soţ a dozei de 360 mg(37).
Concluzii
Educaţia pacienţilor cu alergii alimentare, precum şi medicamentoase, mai ales a celor cu forme severe, este importantă şi din punctul de vedere al evitării expunerii prin intermediul sărutului.