REFERATE GENERALE

Mecanismele de hipersensibilitate în reacţiile alergice medicamentoase

 Mechanisms of hypersensitivity in allergic reactions induced by drugs

First published: 18 octombrie 2022

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Aler.6.3.2022.7168

Abstract

Adverse drug reactions include drug hypersensitivity reactions (DHRs), which can be immunologically mediated or non-immunologically mediated. The classification of DHRs relies on the clinical presentation of typical symptoms and their timing, and were originally described by Gell and Coombs. Phenotypes in drug allergy focus on symptoms and timing of the reactions. The clinical presentations of each phenotype are mediated by different immunological mechanisms which are separately defined endotypes. The high number of DHRs unconfirmed and/or self-reported is a frequent problem in daily clinical practice, with a considerable impact on future prescription choices and patient health. It is important to distinguish between hypersensitivity and non-hypersensitivity reactions by adopting a structured diagnostic approach to confirm or discard the suspected drug, not only to avoid life‑threatening reactions, but also to reduce the frequent overdiagnosis of DHRs.
 

Keywords
drug allergy, hypersensitivity reactions, immunologically mediated reactions

Rezumat

Reacţiile adverse la medicamente includ reacţiile de hipersensibilitate la medicamente (RHM), care pot fi mediate imunologic sau nonimunologic. Clasificarea acestor reacţii se bazează pe prezentarea clinică a simptomelor tipice şi momentul de debut al acestora şi au fost descrise iniţial de Gell şi Coombs. Fenotipurile, în cazul alergiei la medicamente, se împart în funcţie de simptomele descrise şi de momentul apariţiei reacţiilor. Prezentările clinice ale fiecărui fenotip sunt mediate de diferite mecanisme imunologice, care sunt endotipuri separat definite. Numărul mare de RHM neconfirmate şi/‌sau autoraportate este o problemă frecventă în practica clinică zilnică, cu un impact considerabil asupra alegerilor viitoare de prescripţie medicamentoasă şi asupra sănătăţii pacientului. Este important să se facă distincţia între reacţiile de hipersensibilitate şi cele de nonhipersensibilitate, prin adoptarea unei abordări diagnostice structurate pentru a confirma sau a elimina medicamentul suspectat, nu numai pentru a evita reacţiile care pun viaţa în pericol, ci şi pentru a reduce supradiagnosticarea frecventă a RHM.
 

Introducere

Reacţiile adverse la medicamente sunt frecvente, imprevizibile şi pot fi ameninţătoare de viaţă. Acestea apar la aproximativ 10% dintre pacienţii spitalizaţi şi la aproximativ 7% dintre pacienţii care necesită îngrijire în ambulatoriu(1).

O reacţie adversă la medicament este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca „un răspuns nociv şi neintenţionat la un medicament şi care apare la dozele uzuale la om pentru profilaxia, diagnosticul sau terapia bolii sau pentru modificarea funcţiei fiziologice”(1).

Reacţiile de hipersensibilitate la medicamente (RHM) sunt efecte adverse la medicamente care seamănă clinic cu reacţiile alergice. Alergiile la medicamente sunt reacţii de hipersensibilizare pentru care un mecanism imunologic clar (fie prin anticorpi specifici medicamentului, fie prin celulele T) este demonstrat.

Reacţiile de hipersensibilitate la medicamente pot fi de natură alergică sau nonalergică. Aceste reacţii sunt de obicei imprevizibile. Ambele tipuri sunt frecvent subdiagnosticate (din cauză că nu sunt raportate), dar în acelaşi timp şi supradiagnosticate (dată fiind utilizarea excesivă a termenului „alergie”). Un diagnostic definitiv al unor astfel de reacţii este necesar pentru a institui opţiuni de tratament şi măsuri de prevenţie adecvate. Clasificarea greşită, bazată exclusiv pe istoricul reacţiei, fără teste suplimentare, poate afecta opţiunile de tratament, poate duce la consecinţe negative şi la utilizarea de medicamente mai scumpe şi mai puţin eficiente, spre deosebire de pacienţii care au fost supuşi unui examen complet de diagnosticare a alergiei medicamentoase.(2)

Clasificarea reacţiilor adverse la medicamente

Un sistem de clasificare utilizat pe scară largă împarte reacţiile adverse la medicamente în două tipuri(1). Reacţiile de tip A sunt cele mai frecvente (80%) şi sunt cauzate de proprietăţile farmacologice sau toxice ale unui medicament. Astfel de reacţii sunt previzibile şi pot apărea la oricare dintre pacienţi. Reacţiile de tip B sunt neobişnuite şi imprevizibile şi apar numai la persoanele cu o anumită predispoziţie. Alergiile la medicamente sunt reacţii de tip B, care sunt mediate de sistemul imun adaptativ. În practică este adesea dificil de făcut diferenţa dintre reacţiile imunologice şi cele nonimunologice. Deoarece semnele şi simptomele clinice ale majorităţii reacţiilor imune sunt observate numai în faza de declanşare, şi nu în faza anterioară de sensibilizare, se consideră că reacţiile alergice la medicamente sunt observate doar la reexpunere sau la o expunere de lungă durată (cel puţin trei zile) la medicament. Cu toate acestea, date mai recente arată că un contact anterior cu medicamentul cauzator nu este o condiţie prealabilă pentru hipersensibilitatea la medicamente mediată imun(3). Aceste constatări indică faptul că paradigma trebuie schimbată şi că alergiile la medicamente ar putea fi explicate şi prin reactivitatea încrucişată între medicamentul implicat şi alte xenobiotice la care pacientul în cauză ar fi putut fi expus anterior(1) (tabelul 1).

Tabelul 1 Clasificarea reacţiilor adverse la medicamente(1)
Tabelul 1 Clasificarea reacţiilor adverse la medicamente(1)

Clasificarea reacţiilor de tip B este o provocare, deoarece pentru multe dintre prezentările clinice cu reacţii induse de medicamente mecanismul de bază este puţin înţeles. Din punct de vedere clinic, reacţiile de hipersensibilitate la medicamente sunt de obicei clasificate ca imediate sau nonimediate (întârziate), în funcţie de debutul lor în timpul tratamentului(4). Reacţiile imediate sunt posibil induse de un mecanism mediat de IgE şi apar în decurs de 1-6 ore de la ultima administrare a medicamentului. De obicei, acestea apar în prima oră după prima administrare a unei noi cure de tratament. De cele mai multe ori se manifestă ca simptome izolate, precum urticarie, angioedem, conjunctivită, rinită, bronho­spasm, simptome gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale) sau ca anafilaxie ori şoc anafilactic. În unele ghiduri, când simptomele reacţiilor de hipersensibilitate sunt sistemice, non-IgE-dependente şi imită anafilaxia, ele sunt desemnate ca reacţii „anafilactoide”(5). Acest termen nu mai este utilizat în noile ghiduri EAACI şi WAO, în care termenul „reacţie de hipersensibilitate la medicamente – nonalergică” este preferat.

RHM nonimediate pot apărea în orice moment începând cu o oră după administrarea iniţială a medicamentului. Acestea apar de obicei după multe zile de tratament şi sunt adesea asociate cu un tip de mecanism alergic întârziat dependent de celulele T. Exantemele maculopapuloase şi urticaria întârziată sunt cele mai frecvente manifestări clinice ale RHM nonimediate. Deşi artificială, această clasificare este foarte importantă în practica clinică pentru planificarea evaluării (tabelul 2). În orice caz, o descriere precisă a morfologiei şi a cronologiei reacţiei este obligatorie. Totuşi, există încă limitări, deoarece alţi factori, precum calea de administrare, rolul metaboliţilor medicamentelor şi prezenţa cofactorilor sau a medicamentelor prescrise concomitent, pot accelera ori încetini apariţia sau progresia unei reacţii.(2)

Tabelul 2 Clasificarea reacţiilor de hipersensibilitate la medicamente(2)
Tabelul 2 Clasificarea reacţiilor de hipersensibilitate la medicamente(2)

Din punctul de vedere al mecanismului, medicamentele sunt capabile să inducă toate tipurile de reacţii imunologice descrise de Gell şi Coombs, dar cele mai frecvente sunt reacţiile mediate de anticorpii IgE şi celulele T (tabelul 3). Anumite medicamente, cum ar fi medicamentele antiepileptice şi alopurinolul, provoacă în principal reacţii mediate de celulele T, în timp ce altele, cum sunt blocanţii neuromusculari, provoacă în principal reacţii mediate de IgE. De asemenea, unele medicamente (de exemplu, betalactaminele) pot induce ambele tipuri de reacţii.

Reacţiile de hipersensibilitate la medicamente – imediate

RHM imediate se dezvoltă ca urmare a producţiei de IgE de către limfocitele B specifice antigenului, după ce a avut loc sensibilizarea. Anticorpii IgE se leagă de receptorii FcεRI de mare afinitate de pe suprafaţa mastocitelor şi bazofilelor şi creează un loc de legare multivalent pentru antigenul medicamentului (6). În urma expunerii ulterioare la medicament, antigenul – care este, cel mai probabil, un complex haptenă-proteină – se leagă de IgE cross-linkat şi stimulează eliberarea de mediatori preformaţi (de exemplu, histamina, triptaza, unele citokine, cum ar fi TNF-α) şi producerea de noi mediatori (de exemplu, leucotriene, prostaglandine, kinine, alte citokine). Mediatorii preformaţi stimulează un răspuns în câteva minute, în timp ce componenta inflamatorie a citokinelor se dezvoltă după câteva ore, timpul necesar pentru sinteza proteinelor şi recrutarea celulelor imune. Cel mai bun exemplu de RHM imediată este anafilaxia la betalactamine(2).

Tabelul 3 Clasificarea reacţiilor alergice la medicamente(2)
Tabelul 3 Clasificarea reacţiilor alergice la medicamente(2)

Reacţiile de hipersensibilitate la medicamente – tardive

Prevalenţa reală a RHM tardive este necunoscută, în special în cazul reacţiilor mai puţin severe, din diferite motive, inclusiv confuzia cu bolile virale sau cu cele autoimune. În plus, legarea simptomatologiei de un anumit medicament poate fi, de asemenea, dificilă, din cauza intervalului lung dintre administrarea medicamentului şi debutul clinic al simptomelor, în special la pacienţii care iau mai multe medicamente în acelaşi timp (7).

Majoritatea RHM alergice nonimediate sau întârziate sunt mediate de limfocitele T. Cel mai frecvent organ implicat este pielea, dar orice alt organ poate fi implicat. De exemplu, diclofenacul, precum şi alte câteva medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pot provoca leziuni hepatice mediate imunologic, care pot fi explicate prin metabolismul hepatic şi modificarea selectivă a proteinelor hepatice(8). Este important de reţinut că acelaşi medicament poate produce simptome şi semne clinice diferite la indivizi diferiţi, în ciuda faptului că medicamentul este administrat în aceeaşi doză şi pe aceeaşi cale.

Datele privind procesarea specifică a medicamentelor nu se cunosc încă, dar pe baza recunoaşterii imune a peptidelor se consideră că este posibil următorul scenariu. Pentru a stimula celulele T naive, celulele dendritice procesează mai întâi antigenul medicamentului. Antigenul este apoi interiorizat şi transportat la ganglionii limfatici regionali. Pentru a da un răspuns imunitar eficient, sistemul imunitar înnăscut trebuie activat, oferind semnale importante de maturizare, adesea denumite „semnale de pericol”. Antigenul ajuns la nivelul ganglionilor limfatici este prezentat de către celulele dendritice celulelor T naive. Alternativ, unele antigene ale medicamentului ar putea stimula direct celulele T specifice, evitând astfel necesitatea implicării celulelor T dendritice. Celulele T specifice antigenului migrează către organele-ţintă şi, odată reexpuse la antigen, sunt activate pentru a secreta citokine care reglează răspunsul şi citotoxine (de exemplu, perforină, granzime şi granulizine) care produc leziuni tisulare(2).

Bazele chimice ale mecanismelor alergiei la medicamente

Conform ipotezei haptenei, pentru a da o reacţie, un medicament ar trebui să acţioneze ca o haptenă şi să se lege ireversibil de proteine, generând antigene(6). Această teorie este relevantă pentru compuşii chimici, dar nu şi pentru compuşii proteici sau carbohidraţi ai medicamentelor, cum ar fi insulina, enzimele, anticorpii monoclonali şi proteinele recombinante. Acest lucru este, de asemenea, relevant în special pentru medicamentele orale care se leagă în mod preferenţial de proteine, ​​precum albumina din lichidul gastric. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, funcţia peptică gastrică digeră şi inactivează complexul haptenă-proteină. Sunt posibile mai multe modificări ale aceleiaşi proteine a medicamentului, generând un antigen multivalent pentru a provoca RHM imediată mediată de IgE. Pentru declanşarea reacţiilor mediate de celule T de tip întârziat, rolul proteinei carrier şi/sau al haptenei nu a fost încă pe deplin definit. Majoritatea medicamentelor nu sunt totuşi direct reactive la proteine ​​şi în astfel de cazuri se crede că formarea haptenelor are loc ca o consecinţă a activării metabolice (de exemplu, sulfonamide) – figura 1.

Figura 1. Figura 1. Recunoaşterea specifică a compuşilor carrier de medicamente de către celulele T (conceptul haptenă/prohaptenă). Compuşii carrier de medicamente/metaboliţii de medicamente sunt prezentaţi pe suprafaţa celulelor prezentatoare de antigen (CPA), unde celulele T, cu receptorii adecvaţi (TCR), le recunosc. MHC = complex major de histocompatibilitate(1)
Figura 1. Figura 1. Recunoaşterea specifică a compuşilor carrier de medicamente de către celulele T (conceptul haptenă/prohaptenă). Compuşii carrier de medicamente/metaboliţii de medicamente sunt prezentaţi pe suprafaţa celulelor prezentatoare de antigen (CPA), unde celulele T, cu receptorii adecvaţi (TCR), le recunosc. MHC = complex major de histocompatibilitate(1)

O ipoteză alternativă – conceptul de interacţiune farmacologică cu receptorul imunitar p‑i – a evoluat de la analiza răspunsului clonelor de celule T la stimularea medicamentoasă, sugerând că medicamentele, deşi mai mici decât antigenele tradiţionale, ar putea interacţiona direct cu receptorii imunologici printr-o interacţiune reversibilă cu receptorii imuni. Conform acestei ipoteze, un medicament se poate lega şi poate activa direct celulele T (oferind şi legarea MHC) sau se poate lega de moleculele HLA, care apoi activează indirect celulele T, prin modificarea canalului peptidei MHC. Acest ultim concept a fost recent extins şi mai mult, arătând că unele medicamente, când se leagă de moleculele HLA, duc la un schimb de peptide încorporate. Cu toate acestea, consecinţa funcţională a acestui schimb de peptide este încă neclară(2) (figura 2).

Figura 2. Stimularea directă a celulelor T specifice de către medicament (conceptul interacţiunii farmacologice a medicamentului cu receptorii imuni). Celulele T de memorie cu o anumită sensibilizare pot fi stimulate de o interacţiune a unui medicament cu receptorul celulelor T (TCR), completată de interacţiunea cu complexul major de histocompatibilitate potrivit (MHC). CPA = celula prezentatoare de antigen(1)
Figura 2. Stimularea directă a celulelor T specifice de către medicament (conceptul interacţiunii farmacologice a medicamentului cu receptorii imuni). Celulele T de memorie cu o anumită sensibilizare pot fi stimulate de o interacţiune a unui medicament cu receptorul celulelor T (TCR), completată de interacţiunea cu complexul major de histocompatibilitate potrivit (MHC). CPA = celula prezentatoare de antigen(1)

Simptomele clinice în reacţiile p-i apar de obicei după 5-7 zile de la iniţierea tratamentului şi numai după extinderea şi migrarea celulelor T în ţesuturi. În reacţiile de tip p-i, concentraţiile de medicament sunt importante pentru dezvolta o reacţie mediată de celulele T, dar în unele cazuri cantităţi mai mici de medicament pot fi suficiente pentru a provoca simptome, pentru că expansiunea masivă a celulelor T reactive la medicamente a avut loc deja.

Conceptul p-i implică consecinţe clinice importante: reacţiile sunt dependente de doză, dacă multe clone sunt stimulate, simptomele ar putea apărea rapid, dacă sunt puţine clone stimulate, simptomele apar la zile sau săptămâni după. Mai mult, conceptul p-i justifică lipsa de utilitate a testelor cutanate în diagnosticul multor reacţii alergice întârziate la medicamente. Analiza in vitro a celulelor T ale pacienţilor sugerează că reacţiile p-i pot fi implicate în erupţiile maculopapuloase, dar cel mai frecvent sunt implicate în reacţiile severe de hipersensibilitate, cum sunt PEGA, leziuni hepatice induse de medicamente, SJS/TEN şi DRESS(9).

Rolul virusurilor în patogeneza reacţiilor de hipersensibilitate la medicamente

RHM sunt, de asemenea, frecvent asociate cu infecţiile virale şi în cele mai multe cazuri medicamentul este acuzat de exantemul care apare(9). Infecţiile virale pot duce la erupţii cutanate şi pot imita RHM dacă un medicament, mai ales un antibiotic, este luat în acelaşi timp(10). Deşi sunt cauza principală a erupţiilor cutanate, infecţiile virale pot interacţiona şi cu medicamentele, ducând la erupţii uşoare, cum se întâmplă în cazul erupţiei cu ampicilină legată de infecţia cu EBV(11), sau la reacţii severe, în cazul DRESS(12). Primul virus care s-a dovedit a fi reactivat la pacienţii cu DRESS a fost herpesvirusul uman (HHV)‑6, dar toate virusurile herpetice pot fi implicate. În mod surprinzător, s-a demonstrat că replicarea HHV-6 poate fi indusă in vitro de amoxicilină(13).

Sindromul de hipersensibilitate la multiple medicamente

Aproximativ o treime dintre pacienţii care sunt consultaţi într-o unitate de testare a alergiei medicamentoase raportează mai mult de o „alergie la medicament”(14). Descrisă prima dată ca alergia la două sau mai multe medicamente diferite din punct de vedere chimic, hipersensibilitatea la multiple medicamente (RHMM) diferă de (i) reactivitate încrucişată (datorită asemănărilor structurale, căilor metabolice comune întâlnite sau mecanismelor farmacologice), (ii) reacţii eruptive (exacerbarea unei alergii existente la medicament prin trecerea rapidă a terapiei la un nou medicament)(15) şi (iii) sindromul de intoleranţă la multiple medicamente(16). Sindromul de intoleranţă la multiple medicamente include pacienţii cu intoleranţă la trei sau mai multe medicamente care nu se aseamănă nici structural, nici farmacologic şi care nu au fost confirmate după evaluare, fiind cel mai probabil determinate de anxietatea pacientului(17). În reacţiile documentate de hipersensibilitate la medicamente, prevalenţa RHMM variază de la 1% la 10% şi se poate întâlni atât în cazul RHM moderate, cât şi în cele severe(18).

Concluzie

Reacţiile de hipersensibilitate medicamentoasă depind de interacţiunile dintre caracteristicile farmacologice ale medicamentului implicat, variabilele legate de starea de sănătate sau structura genetică a pacientului şi de cofactorii prezenţi. Mecanismele RHM nu sunt încă pe deplin cunoscute; cu toate acestea, înţelegerea lor rămâne o prioritate importantă şi sunt necesare mai multe studii în viitor. 

Bibliografie

  1. Schnyder B, Pichler WJ. Mechanisms of drug-induced allergy. Mayo Clin Proc. 2009 Mar;84(3):268-72. doi: 10.1016/S0025-6196(11)61145-2. PMID: 19252115; PMCID: PMC2664605.
  2. Demoly P, Adkinson NF, Brockow K, Castells M, Chiriac AM, Greenberger PA, Khan DA, Lang DM, Park HS, Pichler W, Sanchez-Borges M, Shiohara T, Thong BY. International Consensus on drug allergy. Allergy. 2014 Apr;69(4):420-37. doi: 10.1111/all.12350. PMID: 24697291.
  3. Chung CH, Mirakhur B, Chan E, et al. Cetuximab-induced anaphylaxis and IgE specific for galactose-α-1,3-galactose. N Engl J Med. 2008;358(11): 1109-1117.
  4. Blanca M, Romano A, Torres MJ, Fernandez J, Mayorga C, Rodriguez J, et al. Update on the evaluation of hypersensitivity reactions to betalactams. Allergy 2009;64:183–193.
  5. Joint Task Force on Practice Parameters; American Academy of Allergy AaIACoA, Asthma and Immunology; Joint Council of Allergy, Asthma and Immunology. Drug allergy: an updated practice parameter. Ann Allergy Asthma Immunol 2010;105:259–273.
  6. Park BK, Naisbitt DJ, Demoly P. Drug hypersensitivity. In: Holgate S, Church M, Broide D, Martinez F, editors. Allergy. New York: Elsevier Ltd, 2012: 321–330.
  7. Torres MJ, Mayorga C, Blanca M. Nonimmediate allergic reactions induced by drugs: pathogenesis and diagnostic tests. J Investig Allergol Clin Immunol. 2009;19(2):80-90. PMID: 19476012.
  8. O’Connor N, Dargan PI, Jones AL. Hepatocellular damage from non-steroidal anti-inflammatory drugs. QJM. 2003;96:787–791.
  9. Franceschini F, Bottau P, Caimmi S, Cardinale F, Crisafulli G, Liotti L, Saretta F, Bernardini R, Mori F, Caffarelli C. Mechanisms of hypersensitivity reactions induced by drugs. Acta Biomed. 2019 Jan 28;90(3-S):44-51. doi: 10.23750/abm.v90i3-S.8160. PMID: 30830061; PMCID: PMC6502177.
  10. Caubet JC, Kaiser L, Lemaitre B, Fellay B, Gervaix A, Eigenmann PA. The role of penicillin in benign skin rashes in childhood: a prospective study based on drug rechallenge. J Allergy Clin Immunol. 2011;127:218–222.
  11. Webster AW, Thompson RA. The ampicillin rash. Lymphocyte transformation by ampicillin polymer. Clin Exp Immunol. 1974;18:553–564.
  12. Camous X, Calbo S, Picard D, Musette P. Drug Reaction with Eosinophilia and Systemic Symptoms: an update on pathogenesis. Curr Opin Immunol. 2012;24:730–735.
  13. Mardivirin L, Valeyrie-Allanore L, Branlant-Redon E, Beneton N, Jidar K, Barbaud A, et al. Amoxicillin-induced flare in patients with DRESS (Drug Reaction with Eosinophilia and Systemic Symptoms): report of seven cases and demonstration of a direct effect of amoxicillin on Human Herpesvirus 6 replication in vitro. Eur J Dermatol. 2010;20:68–73.
  14. Chiriac AM, Demoly P. Multiple drug hypersensitivity syndrome. Curr Opin Allergy Clin Immunol. 2013;13:323– 329.
  15. Pichler WJ, Daubner B, Kawabata T. Drug hypersensitivity: flare-up reactions, crossreactivity and multiple drug hypersensitivity. J Dermatol. 2011;38:216–221.
  16. Patriarca G, Venuti A, Schiavino D, Romano A, Fais G, Di Rienzo V. The syndrome caused by multiple drug intolerance. Recenti Prog Med. 1980;68:21–33.
  17. Macy E, Ho NJ. Multiple drug intolerance syndrome: prevalence, clinical characteristics, and management. Ann Allergy Asthma Immunol. 2012;108:88–93.
  18. Neukomm CB, Yawalkar N, Helbling A, Pichler WJ. T-cell reactions to drugs in distinct clinical manifestations of drug allergy. J Investig Allergol Clin Immunol. 2001;11:275–284.

Articole din ediţiile anterioare

RUBRICA SPECIALISTULUI | Ediţia 1 1 / 2017

Reacţiile de hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene

Camelia Elena Berghea

Medicamentele pot induce câteva tipuri diferite de reacții adverse cu mecanism imun și, alături de reacțiile de hipersensibilitate nonalergice, con...

16 noiembrie 2017
RUBRICA SPECIALISTULUI | Ediţia 1 1 / 2017

Reacţii de hipersensibilitate la agenţi chimioterapici: săruri de platină și taxani

Roxana Silvia Bumbăcea, Cristina-Georgiana Deaconu

Reacțiile de hipersensibilitate (RHS) la agenți chimioterapici au o incidență în continuă creștere, cu un impact major în evoluția afecțiunilor onc...

16 noiembrie 2017
PREZENTĂRI DE CAZ | Ediţia 3 3 / 2019

Reacţii de hipersensibilitate induse de sulfonamide nonantibiotice – prezentare de caz clinic

Larisa Ştefănescu, Elena Cristina Bălă, Sabina-Loredana Corcea, Selda Ali

Această lucrare aduce în prim-plan, pornind de la prezentarea de caz a unei paciente, reacţiile de hipersensibilitate la sulfonamidele nonantibioti...

24 octombrie 2019
RUBRICA SPECIALISTULUI | Ediţia 3 6 / 2021

Rolul diagnosticului molecular în anafilaxie

Carmen Panaitescu, Maria Bodnari, Carmen Tatu, Laura Haidar

Anafilaxia reprezintă o reacţie alergică severă, cu potenţial letal, caracterizată prin debutul acut al simptomelor şi care necesită intervenţie me...

22 octombrie 2021