Sindromul pasăre-ou

Introducere

Sindromul pasăre-ou este o tulburare de hipersensibilitate IgE-mediată, care implică manifestări alergice la un individ care consumă gălbenuş, după sensibilizarea în prealabil la aeroalergene derivate din surse precum pene, excremente, epitelii şi serul din sânge de pasăre⁽¹⁾.

Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu sindromul pasăre-ou susţin că au avut expunere regulată la aeroalergene provenite de la păsări de companie sau păsări de curte, anterior debutului manifestărilor alergice determinate de consumului de gălbenuş. Simptomele pacientului cu sindrom pasăre-ou sunt de ordin atât respirator (simptome de tip astm, rinoconjunctivită), cât şi gastrointestinal (sindromul alergiei orale, diaree şi vărsături). Cu toate acestea, spre deosebire de alergia la albuş, care se observă predominant la copiii cu dermatită atopică, sindromul pasăre-ou afectează în principal adulţii, cu o predispoziţie evidentă către persoanele de sex feminin⁽¹⁾.

Epidemiologie

Date fiabile şi actuale cu privire la prevalenţa alergiei clinice la carnea de pasăre nu sunt disponibile în unanimitate, întrucât în literatură se întâlnesc în mare parte doar raportări de caz sau studii care vizează un număr mic de pacienţi. S-a constatat totuşi că există o predispoziţie pentru anumite clase de pacienţi, precum copii cu dermatită atopică, care pot prezenta o sensibilizare la carnea de pui în procentaj de până la 20%. Aceste situaţii nu sunt întotdeauna relevante din punct de vedere clinic, din cauza unei posibile sensibilizări încrucişate la pacienţii cu alergie la ou⁽²⁾.

Primele rapoarte despre alergia la carnea de pasăre se referă la pacienţii cu sindromul pasăre-ou, observat în special la pacienţii (în principal adulţi) care au devenit sensibilizaţi la alergenii aviari prin expunere constantă la penele şi excrementele păsărilor domestice (peruşi, canari, papagali, porumbei, curcani etc.) sau în contextul alergiei la ou în copilăria timpurie. Acest lucru sugerează că intoleranţa la ou la vârsta adultă se datorează în mare parte sensibilizării la alfa-livetina din gălbenuş, declanşată iniţial prin inhalarea antigenelor aviare⁽³⁾. Maat-Bleeker şi colab. au descris prima dată legătura dintre hipersensibilitatea la gălbenuş, rinita persistentă şi astmul bronşic la o femeie în vârstă de 65 de ani care fusese expusă o perioadă îndelungată la animalul de companie (papagal)⁽⁴⁾.

Păsările domestice implicate în dezvoltarea reacţiilor alergice cu afectarea sistemului respirator

Conform unui studiu epidemiologic, s-a demonstrat că numărul de păsări domestice din SUA a fost estimat la 25-30 de milioane, iar în Germania, la aproximativ 8 milioane. Un alt studiu, efectuat în Spania, a demonstrat că 11% din 4000 de pacienţi care se prezintă prima dată la un alergolog deţin ca animal de companie o pasăre, cele mai frecvente dintre acestea fiind peruşii, papagalii şi canarii. S-a sugerat faptul că păsările de companie pot fi o problemă de natură alergică la fel de importantă ca deţinerea de pisici sau câini⁽⁵⁾.

Principalele alergene aviare şi factori implicaţi în sensibilizarea la proteinele de pasăre sunt:

• Particulele din pene, care sunt materii biologice de dimensiuni variabile (chiar microscopice), capabile să contamineze aerul ambiental, în special penele din familia păsărilor Psittacidae (de exemplu, peruşi, papagali, cacatos), care sunt acoperite cu un praf uşor inhalabil şi foarte asemănător pudrei de talc, constituind parte importantă în sensibilizarea pacienţilor⁽⁵⁾.

• Glandele uropigiene, care reprezintă glande tegumentare prezente la aproape toate păsările, având un rol important în secreţia unei substanţe lipoproteice necesare impermeabilizării penajului; această substanţă, în contact cu pudra de pe suprafaţa penelor, reprezintă un alt alergen inhalator important^(5,6).

• Epiteliile cornoase ale pielii păsărilor – acestea cresc şi se elimină constant în aerul ambiental.

• Excrementele, reprezentând materii fecale şi urină, regăsite adesea şi sub denumirea de „guano” – acestea sunt utilizate frecvent ca îngrăşământ, de unde şi riscul crescut de sensibilizare^(5,6).

Antigenul de pasăre poate fi detectat în mediul casei o perioadă îndelungată, chiar şi după îndepărtarea animalului şi curăţarea casei. Există posibilitatea ca păsările sălbatice care circulă prin împrejurimile casei să sensibilizeze, de asemenea, pacienţii şi aceştia să dezvolte simptome respiratorii, dar care adesea sunt subdiagnosticate clinic⁽⁵⁾.

Cu toate acestea, există câteva studii despre alergenii din pene capabili să provoace alergie respiratorie IgE-mediată. Tauer-Reich şi colab. au identificat mai multe componente alergenice în extractele de pene şi proteine serice de peruş, papagal, porumbel, canar, găină etc., având greutatea moleculară de 20-30 kDa şi altele de 67 kDa, ultimul probabil corespunzător albuminei serice de pui (ASP). S-a observat că o cantitate în aerul ambiental de ASP de aproximativ 3-34 mg/ml este suficientă pentru a induce manifestări respiratorii^(5,7).

Alergia la proteinele din ou

Alergia la ou este una dintre cele mai frecvente cauze de hipersensibilitate de tip I la copii. Apare de obicei înainte de vârsta de 2 ani şi se ameliorează sau dispare complet în 55% din cazuri în jurul vârstei de 6 ani⁽⁸⁾.

Datele cu privire la incidenţa şi prevalenţa alergiei la ou sunt foarte dispersate, în funcţie de metodologia de studiu. În Spania, într-un studiu observaţional cu 4000 de pacienţi aflaţi sub supravegherea unui alergolog, oul a reprezentat 16% din cazurile de alergii alimentare din populaţia generală, fiind al patrulea aliment implicat în ordinea frecvenţei. În subgrupul copiilor sub 5 ani, frecvenţa alergiei la ou a crescut la 44%, iar la copii sub 20 de ani, a fost de 20%⁽⁸⁾.

În general, persoanele alergice la ou reacţionează la consumul de albuş, întrucât conţine un număr mai mare de proteine decât gălbenuşul, principalele fiind: ovalbumină, ovomucoid, ovotransferină şi lizozimă. S-a constatat însă că, în sindromul pasăre-ou, sensibilizarea se produce în special la gălbenuş, care conţine alfa-livetină (Gal d5), o albumină serică identificată şi în carnea de pui^(8,9).

Alergia la gălbenuş

Gălbenuşul oului de găină poate fi responsabil pentru dezvoltarea reacţiilor alimentare IgE-mediate, dar cu o prevalenţă mai mică faţă de hipersensibilitatea la albuş. Spre deosebire de alergia la albuş, care este frecvent întâlnită la copiii mici cu dermatită atopică, alergia la gălbenuş afectează mai des persoanele de vârstă adultă⁽¹⁾.

Principalele proteine implicate în reacţiile de hipersensibilitate la ou sunt:

Albumina serică din carnea de pui (alfa-livetina, Gal d5) este cel mai reactiv alergen din gălbenuş⁽³⁾.

Glicoproteina gălbenuşului 42 (YGP42) reprezintă a doua cea mai abundentă proteină identificată în gălbenuş. Aceasta este o glicoproteină cu o greutate moleculară de aproximativ 35 kDa şi reprezintă un fragment al precursorului vitelogeninei 1 (VTG 1). Tratarea glicoproteinei cu un oxidant puternic, numit periodat, nu a reuşit abolirea capacităţii de legare a IgE, deci nu a fost deloc afectată alergenicitatea proteinei, pe când sucul gastric acid a reuşit eliminarea completă a reactivităţii IgE. YGP42 a fost, de asemenea, cercetat pentru implicarea sa în sindromul pasăre-ou, dar experimentele imunoblot nu au reuşit să demonstreze niciun grad de inhibare a alergenelor din carnea de pui sau din extractul de pene. Prin urmare, YGP42 nu este considerat a fi implicat în sindromul pasăre-ou⁽⁸⁾.

Apovitelina I, apovitelina VI şi fosvitina reprezintă trei proteine din gălbenuş demonstrate ca având capacitate substanţială de legare a IgE din serul pacienţilor alergici la ou. Astfel, se consideră că cele trei proteine sunt implicate în alergia la gălbenuş. În plus, s-a demonstrat că toate proteinele inhibă în mod egal legarea IgE specifică la gălbenuş. Cu toate acestea, relevanţa clinică a acestor proteine în dezvoltarea de alergie la gălbenuş nu a fost încă stabilită în prezent, potenţa lor alergenică rămânând incertă la acest nivel⁽¹⁾.

Alergeni incriminaţi. Reactivitate încrucişată

Albumina serică din carnea de pui. Relaţia carne de pasăre – ou

Alergenele responsabile de sindromul pasăre-ou au fost identificate ca fiind albuminele serice din carnea de pui (ASP). Simptomele pacientului sensibilizat la ASP sunt atât de ordin respirator, cât şi digestiv⁽²⁾. ASP a fost confirmată ca fiind un aeroalergen, dar şi un alergen alimentar, prin efectuarea de teste de provocare bronşică, respectiv teste de provocare orală⁽¹⁾.

ASP, cunoscută şi sub denumirea de alfa-livetină sau, mai nou, Gal d5, este cea mai abundentă proteină plasmatică, esenţială în menţinerea osmolarităţii sangvine şi în transportul principalilor nutrienţi, metale şi hormoni, asigurând homeostazia organismului. Aceasta este localizată în plasmă, în ţesuturile musculare şi, într-o cantitate importantă, în gălbenuş. Concentraţia plasmatică a albuminei variază în funcţie de starea fiziologică şi se aproximează în jur de 15-20 g/L, iar oul de găină poate conţine aproximativ 0,6% din aceasta^(1,3).

ASP sunt glicoproteine globulare, solubile în apă, reactive, cu o greutate moleculară de aproximativ 70 kDa şi prezintă o structură tridimensională de aminoacizi foarte conservaţi, cu o suprafaţă încărcată de epitopi care permit anticorpilor IgE specifici să se ataşeze şi să reacţioneze încrucişat. Acest fapt a fost evidenţiat de Mandallaz şi asociaţii în 1988, când au demonstrat inhibarea legării IgE la livetinele gălbenuşului oului de găină de către antigenele aviare de la diferite specii de păsări^(2,3).

ASP este parţial termolabilă, astfel că gălbenuşul fiert tare sau prăjit este adesea bine tolerat. Studiile pe loturi atât de copii, cât şi de adulţi au demonstrat că, deşi majoritatea pacienţilor cu sindrom pasăre-ou sunt pozitivi la testele in vivo şi in vitro la carnea de pui, reacţiile alergice după consumul de carne sunt rare şi, de obicei, uşoare (sindrom alergiei orale), motivul principal fiind rezistenţa limitată la căldură a ASP şi faptul că, adesea, carnea de pasăre este bine preparată termic înainte de consum. În schimb, reacţiile locale (eritem, prurit, urticarie de contact) la contactul cu carnea crudă sunt frecvent observate^(2,9). Astfel, există riscul apariţiei de reacţii sistemice ocazionale în cazul consumului de carne incomplet preparată termic⁽²⁾.

Întrucât există dovezi clinice şi imunologice cum că alfa-livetina (ASP) este un alergen, atât alimentar, regăsit în gălbenuş, cât şi inhalator, în materiile biologice ale păsărilor, în conformitate cu nomenclatura Uniunii Internaţionale a Societăţilor Imunologice, s-a propus denumirea acesteia drept Gal d5^(3,5).

O altă posibilă reacţie încrucişată între carnea de pasăre şi ou poate fi cauzată de conalbumina ovotransferină (Gal d3) care se regăseşte în ambele alergene, dar mai ales în albuş. Astfel, reactivitatea încrucişată parţială dintre ASP şi ovotransferină indică prezenţa epitopilor comuni în aceste proteine, iar acest lucru ar putea explica de ce unii pacienţi cu sindrom pasăre-ou au teste in vivo sau in vitro pozitive la ovotransferină şi la albuş. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă o sensibilizare concomitentă atât la proteinele din gălbenuş, cât şi la cele din albuş^(5,10).

Manifestări clinice

Sindromul pasăre-ou, caracterizat prin asocierea dintre manifestări alergice ca urmare a expunerii la alergene ale păsărilor (mai frecvent peruş, dar şi canar sau papagal) şi la gălbenuş, afectează predominant adulţii şi mai puţin copiii, aceştia având reactivitate particulară, prin frecvenţa mai mare a alergiei la albuş. Tabloul clinic apare, aşadar, la adulţii sensibilizaţi iniţial la alergene inhalatorii (pene şi dejecţii ale păsărilor), urmate de manifestări respiratorii sau digestive la consumul de ou, prin reactivitate încrucişată între albuminele serice (figura 1)^(1,8).

Simptomele iniţiale, declanşate de expunerea pe cale inhalatorie la proteine alergenice ale păsărilor, sunt reprezentate cel mai frecvent prin manifestări de rinoconjunctivită şi astm^(5,8). Consumul de carne de pui poate duce inconstant la apariţia unui sindrom de alergie orală, termolabilitatea albuminelor serice fiind motivul pentru frecvenţa redusă a acestor reacţii. Totodată, în baza acestei proprietăţi biochimice, contactul cutanat cu carnea de pasăre crudă poate provoca eritem, prurit şi urticarie de contact, iar consumul de carne insuficient preparată termic poate provoca reacţii sistemice⁽²⁾.

Alergia secundară la ou se manifestă prin apariţia după consumul de ou insuficient preparat termic a simptomelor orale (prurit şi senzaţie de arsură) şi gastrointestinale, dar şi a celor de urticarie, angioedem şi astm. De asemenea, şi expunerea pe cale inhalatorie la proteine din ou poate declanşa o criză de astm^(2,8).

Proteinele din ou din mediul înconjurător, precum cele din probele de praf, pot predispune adulţii care suferă de sindromul pasăre-ou la dezvoltarea dermatitei atopice prin perturbarea barierei cutanate. Acest lucru depinde însă şi de mutaţiile genei filagrinei, un factor major în predispoziţia dermatitei atopice, care este capabilă să interfereze cu bariera cutanată lezată şi să crească mai mult riscul de alergii alimentare, dar şi de factori de mediu precum utilizarea săpunurilor inadecvate, frecvenţa spălării şi duritatea apei. Sunt necesare studii suplimentare pe scară largă pentru a înţelege sindromul pasăre-ou şi legătura cu dermatita atopică⁽³⁾.

Diagnostic

Pentru a identifica factorul declanşator al reacţiilor apărute după expunerea la carnea de pasăre şi la ou, dar şi relaţia de cauzalitate dintre ele, au fost propuse multiple investigaţii alergologice, acestea necesitând a fi integrate în context clinic.

Testarea cutanată prick pentru albuş, gălbenuş, amestec de pene şi carne de pui evidenţiază reactivitatea in vivo⁽²⁾. În cursul studiului efectuat de Quirce et al. la un lot de opt pacienţi care prezentau simptome respiratorii în urma expunerii la pene, dar şi manifestări alergice după consumul de ou, toţi pacienţii au avut testare cutanată prick pozitivă la gălbenuş, amestec de pene şi carne de pui, aceasta fiind pozitivă doar în trei cazuri la albuş⁽⁵⁾.

A fost evaluată şi hiperreactivitatea bronşică prin test de provocare la metacolină, dar şi la extract de albumină serică de pui, cu rezultat pozitiv în cazul a şase pacienţi⁽⁵⁾.

Pe baza rezultatelor raportate în literatura de specialitate de alţi autori, testul de provocare orală cu ou crud sau albumină serică de pui poate induce simptome limitate la nivelul cavităţii orale (prurit orofaringian), dar şi prurit ocular, angioedem, dureri abdominale şi tuse^(5,11).

Investigaţiile in vitro includ determinarea valorilor serice ale IgE specifice pentru gălbenuş, albuş, precum şi componentele ovomucoid (Gal d1), ovalbumină (Gal d2), conalbumină (Gal d3), alfa-livetină/albumină serică (Gal d5) şi amestec de pene şi carne de pui, rezultatele fiind frecvent pozitive pentru gălbenuş, alfa-livetină, pene şi carne de pui, dar negative pentru ovomucoid, ovalbumină şi conalbumină^(5,11). Au fost observate valori mai mari la pene, intermediare la gălbenuş şi mici la carnea de pui^(4,12).

Pentru a evidenţia reactivitatea încrucişată între alergenele din gălbenuş şi cele din penele păsărilor, se pot alege metode in vitro care cuantifică reactivitatea IgE prin tehnică de tip imunoblot şi teste de inhibiţie a legării IgE, fiind demonstrată o cross-inhibiţie reciprocă importantă între cele două extracte alergenice^(2,11).

Management terapeutic

Multe studii din literatură^(12,13) recomandă ca principală metodă terapeutică evicţia strictă a consumului de ou şi a produselor cu ou, inclusiv a celor care conţin urme, şi evitarea, pe cât posibil, a aeroalergenelor de tipul penelor şi excrementelor de pasăre. Asigurarea trusei de urgenţă, cu medicaţie adaptată la severitatea reacţiei alergice şi instruirea pacientului pentru utilizarea acesteia, face parte din îngrijirea corectă a acestei forme de alergie⁽¹³⁾.

Pacienţii cu sindromul pasăre-ou dezvoltă de obicei simptome de tip alergie după ingestia de gălbenuş crud sau fiert moale, inclusiv simptome orale şi gastrointestinale, precum şi reacţii sistemice uşoare până la moderat-severe (urticarie, angioedem, astm)⁽⁵⁾. Conform unui studiu realizat de Inomata et al.⁽¹¹⁾, gălbenuşul bine fiert este probabil să fie tolerat. Cu toate acestea, după ingerarea cărnii de pasăre gătite mediu pot apărea ocazional reacţii sistemice din cauza rezistenţei limitate la căldură a albuminelor serice. Studiile care au inclus copii şi adulţi dublu pozitivi la gălbenuş şi pene de pasăre au relevat alergie la carnea de pui la 22%, respectiv la 12% dintre subiecţi⁽¹¹⁾. Acelaşi studiu⁽¹¹⁾ a arătat că, după eliminarea din dietă a oului crud sau parţial gătit şi a cărnii de pasăre mediu preparate termic şi după evitarea contactului direct cu animalul de companie (peruş), nivelurile specifice de IgE pentru gălbenuş, albuş şi Gal d5 au scăzut treptat şi au atins limitele normale la şapte ani de la diagnostic. Astfel, s-a sugerat că sindromul pasăre-ou ar putea fi reversibil prin evitarea contactului cu păsările⁽¹¹⁾.

Diagnosticul diferenţial între sindromul pasăre-ou şi alergia primară la carnea de pasăre

Alergia la carnea de pasăre este rară şi afectează atât copiii, cât şi adulţii. Prevalenţa alergiei la carnea de pasăre este necunoscută, dar probabil este similară cu cea a alergiei la carne roşie. Nu există o relaţie strânsă între alergia la carnea de pasăre şi alergia la carnea roşie. Alergia la carnea de pasăre se poate prezenta ca alergie alimentară primară (autentică) sau ca alergie alimentară secundară, rezultată din reactivitate încrucişată⁽²⁾.

Alergia secundară la carnea de pasăre poate apărea în contextul sindromului pasăre-ou, care se datorează sensibilizării la albuminele serice prezente în diferite ţesuturi⁽²⁾.

Sindromul pasăre-ou este observat în principal la adulţii care au devenit sensibilizaţi la albumina serică prin expunerea la animale de companie (în mare parte, câini, canari şi papagali) sau în contextul alergiei la ouă în copilăria timpurie. Sindromul pasăre-ou este mai puţin frecvent la copii. Simptomele ingerării cărnii sunt rare şi în mare parte uşoare, în timp ce reacţiile sistemice sunt frecvente după ingestia de gălbenuş crud sau fiert moale^(2,12).

Alergia primară la carnea de pasăre este observată în principal la adolescenţi şi adulţi tineri, deşi hipersensibilitatea se poate instala deja la vârsta preşcolară sau şcolară. Alergia la ou este de obicei absentă. Alergenii majori responsabili sunt proteine cu greutate moleculară mică, rezistente la căldură, unele dintre ele au fost recent identificate ca α-parvalbumina şi lanţul uşor de miozină, numit şi Gal d7⁽²⁾.

Gal d7 este o proteină pliată, predominant a-helical, şi prezintă activitate de legare a IgE comparabilă cu cea a omologul său natural. Analiza reactivităţii IgE la Gal d7 a determinat încadrarea Gal d7 ca alergen major pentru pacienţii sensibilizaţi în principal la carnea de pui. Gal d7 a fost detectat şi la alte specii de păsări, ceea ce sugerează că forma recombinantă a acestuia poate fi utilizată ca un marker de diagnostic pentru alergia la carnea de pasăre. Stabilitatea termică ridicată, capacitatea de repliere şi rezistenţa la enzimele gastrointestinale ar putea explica de ce Gal d7 poate acţiona ca un agent înalt sensibilizant⁽¹⁴⁾.

Simptomele tipice ale alergiei primare la carnea de pasăre includ sindromul alergiei orale (cu sau fără dispnee), tulburări gastrointestinale, urticarie şi angioedem. Anafilaxia severă cu implicarea sistemului cardiovascular apare în cazuri rare. Carnea de pui şi cea de curcan au o cross-reactivitate mare şi sunt responsabile pentru majoritatea reacţiilor, în timp ce carnea de raţă şi cea de gâscă provoacă simptome mai uşoare sau deloc⁽²⁾.

Pacienţii cu alergie la carnea de pasăre suferă adesea, în mod neaşteptat, de alergie concomitentă la peşte şi, eventual, la creveţi. IgE seric specific pentru peşti şi creveţi se găseşte în procentaje de 60% şi, respectiv, 40% în serul acestor pacienţi, fapt care sugerează o cross-reactivitate înaltă între aceste alimente⁽²⁾.

Sindromul pasăre-ou la copil

La copii, acest sindrom este mai rar întâlnit şi are unele caracteristici diferenţiale. Anibarro şi colab. au descris primul caz de sindrom pasăre-ou la un copil de 8 ani care a avut contact cu păsările domestice încă din copilăria timpurie. Pacientul a dezvoltat iniţial sensibilizare la diferite antigene ale păsărilor, dezvoltând simptome de tip astm, ulterior a prezentat intoleranţă la ou. Simptomatologia la ou a debutat la vârsta de 6 ani, mult mai tardiv comparativ cu debutul alergiei la ou în copilărie. De asemenea, s-a constatat predominanţa simptomelor respiratorii şi digestive. La efectuarea testelor cutanate prick s-a observat o sensibilizare mai mare la gălbenuş decât la albuş. Corelând clinica şi testele de laborator, cercetătorii au pus diagnosticul cert de sindrom pasăre-ou⁽¹²⁾.

Pentru a stabili diferenţele între clinică şi evoluţie, s-a efectuat un studiu ce a inclus 27 de copii cu sindrom ­pasăre-ou şi 27 de copiii cu sensibilizare doar la ou (grup‑martor). La copii cu sindrom pasăre-ou, alergia la ou este de obicei mai persistentă, debutul este mai tardiv, iar toleranţa la ou nu este întotdeauna atinsă. După patru ani de supraveghere, doar 15% dintre copiii din primul grup au ajuns la toleranţă, în timp ce copiii din grupul‑martor au ajuns la toleranţă în procentaj de 58%. Valorile IgE totale şi IgE specifice gălbenuşului au fost mai mari în primul grup, faţă de cel martor. 87% dintre cei cu sindrom pasăre-ou aveau contacte regulate cu păsări, în special pui şi canari. Manifestările clinice frecvent întâlnite la primul grup au fost astm (85%), rinoconjunctivită (52%), simptome digestive (78%) şi erupţii cutanate (89%). În grupul‑martor, valorile au fost semnificativ mai scăzute^(8,12).

Un caz interesant de sindrom ou-pasăre a fost publicat de Nevot Falcó şi colaboratorii, şi anume cazul unui băiat în vârstă de 2 ani cu antecedente familiale de atopie care se confruntă cu episoade de bronhospasm de la vârsta de 8 luni, dar şi cu vărsături după consumul de ou. Testele cutanate prick au fost pozitive pentru carne de pui, ou întreg, precum şi separat la albuş şi la gălbenuş. IgE specifice la ou au fost de 69,3 kU/L, la gălbenuş 23,4 kU/L şi la carnea de pui 0,75 kU/L. S-a suspicionat alergie la ou, motiv pentru care a fost recomandată dietă de excludere a ouălor şi a derivatelor de ou, cu o evoluţie ulterioară bună a pacientului. Copilul a tolerat o perioadă carnea de pui, însă la vârsta de 4 ani a început să manifeste vărsături după consum. S-au recoltat din nou IgE specifice: la albuş >100 kU/L, la gălbenuş 73,1 kU/L, la carne de pui 1,05 kU/L şi la pene de pui 48,4 kU/L. Corelând clinica şi analizele de laborator, s‑a recomandat continuarea dietei fără proteine de ou, precum şi fără proteine de pasăre, copilul având o evoluţie clinică bună, fără simptome respiratorii, digestive sau cutanate. La vârsta de 9 ani s‑au recoltat din nou IgE specifice pentru albuş (80 kU/L), gălbenuş (>100 kU/L) şi carne de pui (14 kU/L). În concluzie, s-a constatat sensibilizarea iniţială la ou (albuş şi gălbenuş) şi, ulterior, sensibilizarea la proteinele de pasăre şi s‑a pus diagnosticul de sindrom pasăre-ou⁽⁸⁾.

Concluzii

Aşadar, într-un caz în care pacientul este iniţial sensibilizat la proteinele aviare prin expunerea constantă la păsări domestice şi, ulterior, este predispus la a dezvolta alergie la gălbenuş, trebuie să luăm în considerare sindromul pasăre-ou. De asemenea, sindromul păsare-ou trebuie corect diferenţiat de alergia primară la carne, care reprezintă sensibilizarea la proteinele din carnea de pasăre, dar fără reacţie ulterioară la ou.