Sindromul de burnout – implicaţii dietetice şi de activitate fizică

O noţiune în definiţia căreia îşi regăsesc tot mai multe persoane starea de spirit şi de sănătate, indiferent de vârstă şi de domeniul de activitate, este cea de „burnout”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii caracterizează, în Clasificarea Internaţională a Bolilor, versiunea 11 (ICD-11), sindromul de burnout ca fiind un fenomen ocupaţional, şi nu o boală profesională. El apare descris în detaliu în capitolul ce enumeră diverşi factori pentru care persoanele accesează serviciile medicale. Definiţia, conform ICD-11, este următoarea⁽¹⁾:

„Burnoutul este un sindrom ce apare ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, stres ce nu a fost gestionat cu succes. Se caracterizează prin trei dimensiuni:

• sentimente de epuizare (a energiei);

• distanţă mintală crescută faţă de locul de muncă sau sentimente de negativism ori cinism legate de locul de muncă;

• eficacitate profesională redusă.

Burnoutul se referă în mod specific la fenomene din contextul ocupaţional şi nu ar trebui aplicat pentru a descrie experienţe din alte domenii ale vieţii.”

Din păcate, consecinţele acestui sindrom sunt negative pe multiple planuri, de la cel profesional⁽²⁾, cu scăderea substanţială a randamentului la locul de muncă, la cel social şi personal⁽³⁾.

Contextul profesional ar face ca sindromul să poată fi considerat afecţiune legată de profesie. Dar, aşa cum am arătat, el nu este până în prezent definit ca boală profesională, chiar dacă medicii de medicina muncii îl au în vizor. De remarcat că şi tinerii pot fi candidaţi la burnout, în literatură descriindu-se aşa-zisul „academic burnout”. Burnoutul academic este similar burnoutului profesional, pentru că şi activitatea studenţilor se face după un program, este bine structurată în clase, cursuri şi teme, fiind extrem de asemănătoare cu programul de muncă al unui lucrător salarizat⁽⁴⁾.

Stresul extrem, indus de încărcătura de învăţare, programul strict de cursuri, termenele stringente pentru predarea temelor şi a proiectelor, poate duce rapid la extenuare emoţională, depersonalizare şi nemulţumire faţă de propriile performanţe^(5,6). Walburg⁽⁷⁾ a urmărit burnoutul academic la elevii de liceu şi a confirmat şi aici cele trei dimensiuni din definiţia burnoutului, dar şi legătura cu fenomene de depresie şi abandon şcolar. Principalii factori de risc descrişi au fost: presiunea crescută din partea şcolii, interacţiunea cu colegii şi implicarea de mare intensitate în activităţile şcolii.

Deoarece până în prezent nu există o poziţie clară în ceea ce priveşte măsurarea burnoutului, este greu să ne dăm seama în ce măsură evaluările privitoare la situaţiile de burnout sub- sau supraevaluează realitatea⁽⁸⁾. Indiferent de numărul de cazuri, pe care autoarea acestui scurt articol îl bănuieşte a fi cu mult mai mare decât ar fi de aşteptat, subliniem că este vorba de un sindrom psihologic în care managementul defectuos al stresului are un rol central. De aceea, abordarea pacientului cu burnout trebuie să aibă în centru recomandări tocmai pentru controlul stresului⁽⁹⁾, care să includă identificarea stresorilor, un program strict de odihnă, mobilizarea unei reţele de suport, un plan de bun management al timpului şi două elemente care se leagă direct de ceea ce poate face personalul medical care se ocupă de dietetică şi activitate fizică: punerea la punct a unui plan de alimentaţie sănătoasă şi planificarea exerciţiilor fizice regulate⁽¹⁰⁾.

Înainte de a aborda planul dietetic, am să mă refer succint la importanţa activităţii fizice. Ea este esenţială în dezvoltarea rezilienţei, protejând sănătatea mintală prin intermediul minimalizării stresului. Există numeroase studii care au urmărit legătura dintre activitatea fizică şi starea de spirit^(11,12). Este cunoscut ciclul vicios format din inactivitate-stres-stare afectivă negativă, ce trebuie întrerupt obligatoriu⁽¹³⁾. Evident, un individ cu burnout nu găseşte timp şi nu are dispoziţia necesară pentru a face mişcare. În psihologie există diverse teorii care leagă efortul fizic de creşterea capacităţii de a aborda problemele cu succes, cu ameliorarea flexibilităţii în gândire, cu stabilitate emoţională şi cu creşterea încrederii în forţele proprii⁽¹⁴⁾. Legătura cu burnoutul poate fi explicată, cel puţin teoretic, în diferite moduri, chit că există încă numeroase semne de întrebare cu privire la mecanismele de acţiune. Este limpede că la bază sunt atât elemente care ţin de fiziologie, dar şi o importantă componentă psihologică.

Mecanisme fiziologice. Se presupune că printr-o activitate fizică efectuată în mod constant creşte capacitatea individului în ceea ce priveşte controlul stresului (ipoteza fitnessului cardiovascular)⁽¹⁵⁾. Individul se va reface mai rapid după solicitări intense, deci riscul de burnout este diminuat^(14,16). Evident, vor interveni şi modificări la nivelul substanţelor neuromodulatoare şi al neurotransmiţătorilor, ceea ce va ameliora starea de spirit şi va oferi mai multă energie persoanei solicitate^(16,17).

Mecanisme psihologice. Se propune teoria conform căreia activitatea fizică uşurează detaşarea psihologică de sarcinile de serviciu, micşorându-se riscul de răspuns la stres prelungit, care conduce în timp la burnout⁽¹⁸⁾. Mai mult, sportul creşte încrederea în propriile forţe, ce poate fi extinsă şi la aria profesională^(19,20). Aceasta determină o amplificare a convingerii că se pot duce la bun sfârşit sarcinile de serviciu, care sunt privite ca realizabile fără un efort exagerat^(21,22). În consecinţă, proiecţia oboselii asociate este mai redusă cu diminuarea nivelului de stres.

Deşi studiile în domeniu sunt încă la început, rezultatul unui review sistematic recent confirmă ipoteza conform căreia activitatea fizică are acţiuni pozitive în reducerea burnoutului⁽¹⁴⁾.

Din ecuaţia burnoutului nu poate lipsi componenta dietetică.

În burnout există stres cronic, ce are consecinţe asupra a ceea ce şi cât mâncăm. Unele persoane mănâncă în exces, poate din cauza secreţiei cortizolice ridicate⁽²³⁾, în timp ce altele dezvoltă tulburări de comportament alimentar foarte serioase⁽²⁴⁾. Cercuri vicioase similare celor legate de activitatea fizică pot conecta stresul de mâncatul nesănătos şi de diminuarea disponibilităţii de a face o schimbare în acest domeniu. Într-un studiu, burnoutul la femei a fost asociat cu ingestia emoţională şi necontrolată de alimente şi, ca o consecinţă, cu un indice de masă corporală mare⁽²⁵⁾. Acelaşi stres cronic poate determina pulsiuni alimentare necontrolate, care să determine preferinţe pentru alimente intens calorigene, ultraprocesate, cu consecinţe privind statusul ponderal şi sănătatea metabolică, în general^(26,27).

Stresul cronic poate scădea motivaţia de a prepara feluri de mâncare sănătoase şi poate determina individul să sară peste mese sau să mănânce disproporţionat de mult la anumite ore ale zilei. Condiţiile din burnout, combinate cu o alimentaţie neadecvată, conduc, alături de alţi factori care ţin de individ sau de mediu, la favorizarea apariţiei unor boli cronice cum ar fi diabetul de tip 2 şi bolile cardiovasculare⁽²⁸⁾.

Sindromul de burnout este însoţit adesea şi de manifestări digestive care au consecinţe asupra dietei adoptate de individ. Astfel, amploarea simptomelor din sindromul de intestin iritabil este mult mai mare⁽²⁹⁾, iar printre simptomele somatice de burnout regăsim dureri epigastrice, greaţă, balonare, alternanţă de diaree/constipaţie⁽³⁰⁾. De altfel, comportamentul alimentar este direct legat şi de sănătatea mintală, deci promovarea unei diete sănătoase prin încorporarea unor modalităţi eficiente de schimbare comportamentală („effective behavior change theory”) este imperioasă⁽³¹⁾.

Însă, din fericire sau din păcate, când vorbim despre alimentaţie, nu ne referim strict la valenţele ei energoplastice, strict biologice. Mâncarea înseamnă cu mult mai mult pentru om, având valenţe culturale, simbolice, religioase, etnice şi socioeconomice. Roland Barthes spune că, atunci când cumpărăm şi consumăm un produs, consumăm un întreg sistem de înţelesuri, care ne este practic comunicat de mâncare⁽³²⁾.

Studiile arată că mesele luate împreună cu familia sau prietenii ajută la diminuarea stresului, cresc stima de sine şi ameliorează stabilirea de legături cu cei din jur, în mod particular la tineri. Bineînţeles, în astfel de circumstanţe, şi alegerile alimentare sunt mai sănătoase^(32,33).

Multe alte studii indică mâncatul ca fiind un mijloc prin care putem influenţa în mod adecvat managementul stresului, deci putem contribui în mod eficient la intervenţia în burnout. Un chestionar care să atingă aspecte referitoare nu numai la ce se consumă ca alimente în mod concret, dar şi la împrejurările, modalităţile în care sunt luate mesele poate fi de folos, dacă este urmat de măsuri corective indicate de dietetician şi psiholog.

Desigur, şi tipul de alimente consumate este important, pentru că şi aici pot apărea cercuri vicioase în care alimentaţia este modificată de stresul cronic, urmarea fiind un aport neadecvat de nutrienţi, mai ales de vitamine cum sunt cele din grupul B sau de micronutrienţi, ceea ce are drept consecinţă amplificarea consecinţelor negative ale stresului asupra organismului. La locul de muncă, atunci când este oferită mâncare, ea trebuie să aibă la bază produse sănătoase, mai ales că în diferite studii s-a demonstrat că cei care declară că mănâncă sănătos sunt mai protejaţi de burnout, faţă de cei care consumă mai ales produse de fast-food^(34,35). Acest lucru poate rezona cu cercurile vicioase descrise anterior, alimentele de fast-food fiind sărace din punct de vedere nutritiv. Într-un studiu la medici chirurgi, s-a constatat că cei care au raportat că au o alimentaţie sănătoasă au avut de 2,6 ori mai multe şanse de a descrie o balanţă echilibrată între activitatea profesională şi viaţa personală⁽³⁶⁾. În mod similar, mai multe alimente sănătoase au fost legate de mai puţine simptome de burnout la lucrătorii din sistemul public finlandez⁽³⁷⁾.

Din noianul de diete şi abordări psihologice, studiile remarcă trei modele ce pot fi aplicate cu succes. Din punctul de vedere al dietei, dieta mediteraneeană se dovedeşte şi aici de ajutor, iar din punct de vedere terapeutic, terapia cognitiv-comportamintală şi intervenţiile de mâncat conştient/inteligent (mindful eating) sunt cele mai de folos⁽³¹⁾.

Până în prezent, dieta mediteraneeană s-a dovedit a aduce beneficii multiple de sănătate. Profilul dietei mediteraneene este deja clasic, cu includerea unei abundenţe de cereale integrale, legume, fructe, leguminoase, fructe oleaginoase, cu ulei de măsline, cantităţi moderate de peşte şi cantităţi limitate de carne roşie şi alimente procesate. Dincolo de efectele pozitive privind sănătatea cardiovasculară, ea ar proteja şi faţă de depresie⁽³⁸⁾. Pentru că sănătatea mintală a omului modern are de suferit, şi acest lucru este exprimat din plin în sindromul de burnout, multe studii recente urmărind legătura dintre modelul mediteraneean de alimentaţie cu sănătatea mintală⁽³⁹⁾. Un studiu randomizat controlat care a avut loc în 2017 a arătat că trei luni de dietă mediteraneeană au dus la ameliorări semnificative cu privire la simptomele autoraportate de depresie, care s-au menţinut şi la şase luni după studiu ⁽⁴⁰⁾. Studiul SMILES a raportat, de asemenea, ameliorări semnificative de sănătate mintală după trei luni de dietă mediteraneeană⁽⁴¹⁾. Rezultate incerte au fost oferite de un studiu unde aderenţa a fost urmărită la tineri sportivi⁽⁴²⁾.

Sunt multe elemente care pot explica legătura dintre dieta în discuţie şi sănătatea mintală. Unul din argumente poate fi acţiunea pe microbiom şi, de aici, pe axa intestin-creier^(43,44). Alte argumente ţin de implicarea directă a nutrienţilor prezenţi în cantitate mare în dieta mediteraneeană. Acizii graşi omega 3 din peşte şi uleiurile vegetale susţin sinteza de serotonină şi de alţi neurotransmiţători şi influenţează axa hipotalamo-pituitară în modularea secreţiei cortiszolice din stres⁽⁴⁵⁾.

Dieta mediteraneeană este bogată în carbohidraţi complecşi şi în fibre, primii aducând energia necesară organismului într-un ritm şi o formă optimă, iar fibrele hrănesc microbiota, cu producţie succesivă de acizi graşi cu lanţ scurt, care au efecte antiinflamatoare generale, inclusiv la nivel central⁽⁴⁶⁾. Toţi nutrienţii meniţi să susţină sănătatea mintală şi funcţionarea optimă a creierului sunt aduşi de modelul alimentar în discuţie. Riscul de burnout este astfel diminuat. De aceea, consilierea în direcţia adoptării dietei mediteraneene este indicată, indiferent de locul de muncă sau de vârsta clientului, pornindu-se cu paşi mici pentru a se asigura aderenţa. Reducerea treptată a consumului de alimente ultraprocesate şi de carne roşie, concomitent cu creşterea ponderii în dietă a alimentelor vegetale cât mai puţin procesate, trebuie avută în vedere în mod obligatoriu, fiind primii paşi în direcţia bună. 

Mâncatul conştient (mindful eating) poate fi o strategie care să rupă legătura dintre burnout şi nutriţia deficitară. Conceptul se referă la alegerea conştientă a alimentelor, la creşterea percepţiei semnalelor de foame şi saţietate, la eliminarea factorilor de distragere din timpul consumului alimentar, la observarea răspunsurilor fizice şi emoţionale în consumul de alimente etc.⁽⁴⁷⁾ Există intervenţii (Mindfulness-Based Eating Awareness Training) care promovează elementele enumerate, ce le permit indivizilor să îşi dezvolte percepţiile referitoare la triggerii consumului de alimente şi să mănânce numai atunci când le este foame⁽⁴⁷⁾. Astfel de intervenţii sunt utile pentru situaţiile de mâncat emoţional, frecvent întâlnite la persoanele de sex feminin cu burnout. De asemenea, aceste intervenţii influenţează pozitiv funcţionarea digestiei la cei cu burnout, la care apar frecvent exacerbarea sindromului de intestin iritabil, dispepsia funcţională etc.⁽⁴⁸⁾ 

În acelaşi timp, însuşi faptul că individul cu simptomatologie de burnout devine implicat într-un act natural, bazal, cum este consumul de alimente, înseamnă reorientarea mintală a acestuia de la ciclul stresului cronic către o activitate biologică fundamentală, cu valenţe multiple, şi anume, consumul de alimente. Reorientarea descrisă poate avea, ca şi în cazul activităţii fizice, consecinţe pozitive privind sănătatea mintală, managementul stresului, deturnarea atenţiei obsesive acordate sarcinilor de serviciu, alături de creşterea importanţei acordate sănătăţii proprii, fizice şi psihice deopotrivă.

Desigur, unele suplimente alimentare sunt şi ele promovate ca fiind de ajutor în stresul cronic. De la magneziu, şofran şi teanină la diferiţi adaptogeni, cum este rodiola^(49-52), putem spune că studiile nu sprijină decât marginal utilizarea lor. Dar, atâta timp cât efectele pot fi pozitive, fie şi numai printr-un mecanism placebo, iar efectele colaterale negative sunt absente, suplimentele îşi pot găsi un loc, în funcţie de experienţa proprie şi judecata dieteticianului.

În concluzie, activitatea fizică şi nutriţia pot juca un rol considerabil în managementul sindromului de burnout. Ca de obicei, conlucrarea interdisciplinară se impune, iar dieteticianul este o parte importantă a vindecării.  

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.