Consider că frumoasele zile de toamnă, care ne răsfaţă cu generozitatea lor, coincid într-un mod fericit cu apariţia unui nou număr al acestei reviste. Un număr “născut“ după o perioadă inerentă de reacomodare la ritmul de muncă zilnic, după deja prea-scurta vacanţă şi de reconectare la activităţile noastre profesionale care fac parte din cotidianul vieţii.

Pentru farmacişti, aceasta înseamnă preocuparea de a se familiariza cu medicamentele noi care au primit autorizaţie de punere pe piaţă, confruntarea cu noile preţuri de referinţă pentru medicamente, apropiata Conferinţă Naţională de Farmacie, cu o tematică interesantă şi de actualitate şi nu numai…

De asemenea, un eveniment de mare interes pentru noi toţi este demararea procesului de alegere a organelor de conducere ale colegiilor judeţene şi Colegiului Naţional al Farmaciştilor, care necesită implicarea şi participarea activă a tuturor membrilor comunităţii.

Cu alte cuvinte, o toamnă bogată şi incitantă…..