Vrem, nu vrem, auzim, utilizăm şi învăţăm aplicaţii ale inteligenţei artificiale. Deşi pare că este de dată recentă, prima aplicaţie de inteligenţă artificială a apărut cu aproximativ 70 de ani în urmă şi a avut ca scop demonstrarea unor teoreme matematice din Principia Mathematica, prin tehnici de raţionare automată, similare cu cele pe care le folosim noi. Aceste sisteme sunt capabile să execute sarcini pentru care este necesară intervenţia inteligenţei umane: învăţarea, raţionamentul, percepţia şi interacţiunea (capacitatea de a comunica şi de a interacţiona cu oamenii într-un mod natural şi eficient). Cu alte cuvinte, cu cât oamenii care le creează sunt mai învăţaţi, cu atât aplicaţiile devin mai capabile în gândirea logică.
Următoarele aplicaţii de inteligenţă artificială au fost concepute cu scopul de a fi utile în domenii specifice, inclusiv în cel medical, ceea ce a determinat dezvoltarea şi popularizarea inteligenţei artificiale la nivelul pe care îl vedem acum. Avem o unealtă pe care este necesar să învăţăm să o folosim, ca parte din educaţia noastră.
Ceea ce lipseşte din lista de mai sus, şi este 100% uman, este emoţia. Toţi oamenii urmăresc fericirea, suprapunând-o cu diferite scopuri personale (realizări materiale, relaţii sociale etc.). Nu există aplicaţie informatică prin care să ajungem să simţim fericire. Este valabil chiar şi astăzi un gând scris cu mai mult de 100 de ani în urmă, că „fericirea este ca un fluture, cu cât îl urmăreşti mai mult, cu atât se va eschiva mai mult, dar, dacă observi celelalte lucruri din jurul tău, va veni cu blândeţe şi se va aşeza pe umărul tău”.
Educaţia continuă este absolut necesară deci, nu doar pentru a creşte numărul de informaţii pe care le avem şi cu care jonglăm, ci şi pentru a completa puzzle-ul care este omul, cu structura lui atât de singulară!