Farmaciști și chimiști francezi în perioada napoleoniană (IV)

Introducere

După cum am amintit deja în materialele anterioare, împăratul Napoleon I, cunoscut în istorie și ca Napoleon Bonaparte, a fost un personaj deosebit de ambițios în ansamblul politico-militar francez al perioadei de după Revoluţia Franceză. Marele om de stat francez a dezvoltat și a modernizat Franța, încurajând nu doar războiul, dar și artele și cercetarea. Astfel, în această a patra parte a materialului vom continua să descriem biografiile unor personalități ale lumii medicale franceze care s-au făcut remarcate în perioada în care marele om de stat a condus Franța, perioadă cunoscută în istorie și ca perioada napoleoniană, insistând cu precădere nu doar pe domeniile farmacie și chimie, ci și pe botanică și fizică. Iar biografia pe care o vom prezenta în această a patra parte a materialului este cea a luiAntoine François Fourcroy, un chimist francez remarcabil, dar şi un medic deosebit de talentat al perioadei anterior menționate.

Date generale

Antoine François Fourcroy (1755-1809) a fost unchimist și medic francez de foarte mare anvergură, considerat pe drept cuvânt a fi și reformatorul învățământului medical universitar francez. Mai exact, eminentul om de știință a fost cel care a reușit în 1794 să convingă autoritățile revoluționare franceze să (re)înființeze școlile centrale de sănătate din Franța în orașele Paris, Montpellier și Strasbourg, cea mai importantă fiind Școala Centrală de Sănătate (l’Ecole Centrale de Santé) din Paris, capitală a Franței. Deși nu a fost deloc agreat de către marele Napoleon Bonaparte, viitorul împărat Napoleon I al Franței, acesta din urmă i-a recunoscut marelui savant francez extraordinarele sale calități organizatorice, însărcinându-l totodată nu doar cu reformarea învățământului medical universitar francez, dar și implicându-l decisiv în organizarea și reformarea întregului sistem universitar de pe tot teritoriul Imperiului Francez^(1-5). În fapt, din sursele bibliografice la care am avut acces, considerăm că, fără aportul substanțial al eminentului om de știință francez, împăratul Napoleon I al Franței probabil nu ar fi reușit înființarea, dar și funcționarea în condiții optime a Universității Imperiale (l’Université Impériale) din Paris, instituție de învățământ superior care a avut în structura sa inclusiv Facultatea de Medicină (la Faculté de Medecine), care funcționa la acel moment în baza ideilor reformatoare extraordinare care fuseseră promovate de excepționalul Antoine François Fourcroy^(1-5).

Concret, Antoine François Fourcroy s-a născut pe 15 iunie 1755 în frumoasa capitală a Franței, Paris, fiind fiul unui farmacist extrem de apreciat, care la acel moment era afiliat Casei ducelui de Orléans. Dar, având în vedere faptul că mama lui Antoine François Fourcroy murise când acesta avea vârsta de doar 7 ani, tatăl său, grație unor eforturi extraordinare, s-a implicat în mod activ în creșterea și educația unicului său fiu^(1-5).

Din păcate, în 1769, tatăl său și-a pierdut slujba de farmacist la Casa ducelui de Orléans, dispărând astfel și cea mai consistentă sursă de venit a familiei Fourcroy. Prin urmare, tânărul Antoine a fost nevoit să își câștige existența prin acordarea de meditații private familiilor din mica burghezie franceză (mai exact, acesta a acordat meditații de limbă franceză, în special lecții de scriere, matematică, istorie și geografie copiilor de vârste mici, fără mari posibilități materiale). Dar, deși a fost nevoit să îndure multe lipsuri și să treacă peste o sumedenie de greutăți, Antoine François Fourcroy a parcurs și cursurile Facultății (Regale) de Arte din Paris, obținând o diplomă binemeritată în 1795^(1-5).

Totuși, nu se poate spune că Antoine François Fourcroy nu a avut șansă. Grație prieteniei sale cu Félix Vicq d’Azyr (1748-1794), un celebru anatomist al acelei perioade (este considerat fondatorul anatomiei comparate și descoperitorul teoriei omologiei în biologie; totodată, acesta a reușit și câteva descoperiri marcante în domeniul neuroanatomiei) care a activat în învățământul medical parizian, Antoine François Fourcroy a decis să urmeze o carieră medicală. Prin urmare, Felix Vicq d’Azyr l-a angajat pe Antoine François Fourcroy într-o poziție de repetitor pentru cursurile sale, permițându-i totodată acestuia și accesul în laboratorul de anatomie unde își desfășura activitatea^(1-6).

Așa cum am menționat, Antoine François Fourcroy a decis să urmeze o carieră medicală. Astfel, acesta s-a înscris la studiile universitare de specialitate la Facultatea (Regală) de Medicină (la Faculté de Médecine) din Paris. Din păcate, fondurile pe care Antoine François Fourcroy și le-a putut procura s-au dovedit a fi insuficiente pentru finalizarea studiilor universitare de medicină, astfel încât acesta a solicitat Facultății (Regale) de Medicină din Paris o bursă de studii, care ar fi trebuit să îi permită finalizarea respectivelor studii. Dar lucrurile nu au stat deloc așa^(1-5).

Din cauza prieteniei sale cu Felix Vicq d’Azyr, care susținea Societatea Regală de Medicină (la Société Royale de Médecine), Facultatea (Regală) de Medicină din Paris, aflându-se într-o concurență directă cu Societatea Regală de Medicină, i-a refuzat lui Antoine François Fourcroy o bursă care i-ar fi permis acestuia din urmă finalizarea studiilor universitare de medicină^(1-5).

Dar, la insistențele și presiunile lui Felix Vicq d’Azyr, conducerea Facultății (Regale) de Medicină din Paris a cedat în cele din urmă și i-a permis lui Antoine François Fourcroy finalizarea studiilor universitare și obținerea unui brevet regal de medic pe 28 septembrie 1780. Cu toate acestea, brevetul regal obținut a fost strict condiționat de către conducerea Facultății (Regale) de Medicină din Paris, în sensul că eminentului om de știință nu i-a fost permisă decât practicarea profesiei de medic și nicidecum desfășurarea unei activități didactice de predare nu doar în domeniul medical, ci și în oricare alt domeniu. Totodată, aceeași conducere a Facultății de (Regale) de Medicină din Paris l-a pus pe Antoine François Fourcroy să presteze un jurământ scris, cum că nu se va înscrie vreodată în Societatea Regală de Medicină (la Société Royale de Médecine)^(1-5).

Dar salvarea lui Antoine François Fourcroy pentru rezolvarea acestei probleme s-a dovedit a fi Jean-Baptiste Bucquet (1746-1780), profesor universitar de chimie la Facultatea (Regală) de Medicină din Paris, care a reușit să obțină în final anularea acestei interdicții absurde referitoare la procesul didactic de predare. Din păcate, profesorul Jean-Baptiste Bucquet nu a mai apucat să se bucure de această realizare, deoarece s-a stins din viață imediat după pronunțarea verdictului^(1-5,7).

O lună mai târziu, mai exact în octombrie 1780, Antoine François Fourcroy s-a înscris în Societatea Regală de Medicină (la Société Royale de Médecine), încălcându-și astfel în mod flagrant jurământul scris pe care îl depusese în fața conducerii Facultății (Regale) de Medicină din Paris^(1-5). În continuare, până la declanșarea Revoluției Franceze, pe 5 mai 1789, activitatea desfășurată de către Antoine François Fourcroy poate fi descrisă în felul următor^(1-5,8):

• în 1782 a publicat prima sa lucrare științifică;
• în 1783 a predat fizică generală, chimie, dar a ținut ocazional și cursuri de fiziologie la Școala Veterinară Regală (l’Ecole Vétérinaire Royale) din Alfort;
• tot în 1783, a publicat și o carte de terapeutică aplicată;
• tot în 1783, a devenit membru al Societății de Agricultură (Société d’Agriculture) din Franța, colaborând cu succes la realizarea de materiale științifice pentru l’Encyclopédie méthodique (Enciclopedia metodică);
• în 1784, Georges-Louis Leclerc, conte de Buffon (1707-1788, excelent naturalist și matematician francez, intendent al Grădinii Regale) i-a încredințat lui Antoine François Fourcroy un post didactic de predare a chimiei la Grădina Regală (Jardin du Roi, redenumită ulterior Jardin des Plantes);
• pe 11 mai 1785 a fost ales membru al Academiei (Regale) de Științe (l’Académie des Sciences) din Franța.

Concret, din studiul de bibliotecă pe care l-am realizat am constatat că Antoine François Fourcroy nu a practicat efectiv niciodată nobila profesie de medic, el alegând să desfășoare doar activitate didactică de predare, materia sa preferată fiind chimia. Și a făcut acest lucru până la sfârșitul vieții sale^(1-5).

Dar iată-ne ajunși în 1789, anul declanșării Revoluției Franceze. Deși, într-o primă fază, Antoine François Fourcroy doar a cochetat cu politica, acesta a fost un adept al ideilor revoluționare franceze. Mai exact, eminentul savant francez a contribuit în 1789 la redactarea caietelor Tiers, iar ca membru ales al Societății de Istorie Naturală (Société d’Histoire Naturelle), acesta a cerut, pentru viitorii candidați în structurile de conducere revoluționare franceze, obligativitatea demonstrării patriotismului. Pe 25 aprilie 1792, Antoine François Fourcroy a fost numit membru în Comisia Națională pentru Pulberi și Săruri de Salpetru (această comisie s-a ocupat de producerea și achiziționarea prafului de pușcă, precum și de achiziționarea sărurilor de salpetru, element esențial în pulberăriile franceze pentru producerea prafului de pușcă), preluând în același an și președinția acestei comisii de o foarte mare importanță pentru aprovizionarea cu materii prime a tinerei Armate Revoluționare Franceze^(1-5).

Pe 25 august 1792, în calitate de membru al Academiei de Științe (l’Académie des Sciences) din Franța, Antoine François Fourcroy a cerut excluderea din acest for științific deosebit de valoros a colegilor săi care emigraseră de teama represaliilor revoluționarilor francezi, lucru refuzat de către conducerea Academiei de Științe Franceze, pe motiv că doar un ministru al Republicii Franceze ar fi putut să ducă la îndeplinire respectiva excludere^(1-5).

În continuare, pe 8 august 1793, Convenția Națională (la Convention Nationale), organul de decizie de la acel moment al Franței revoluționare, a hotărât prin vot unanim închiderea tuturor unităților de învățământ superior și a societăților științifice și profesionale din Franța. În consecință, Academia (Regală) de Științe (l’Académie des Sciences) din Franța a fost la rândul ei desființată, Antoine François Fourcroy fiind implicat direct în această decizie extremă^(1-5).

Totodată, Antoine François Fourcroy a fost și un susținător aprins atât al ideilor lui Jean-Paul Marat (1743-1793), cât și al lui Marat însuși, acesta din urmă fiind unul dintre conducătorii radicali ai Grupării Iacobine a Revoluției Franceze^{(1-5, 9)}. După asasinarea lui Jean-Paul Marat pe 13 iulie 1793 de către Charlotte Corday, Antoine François Fourcroy a fost ales al patrulea membru al Convenției Naționale Franceze. Datorită talentului său oratoric cu adevărat excepțional, acesta a fost deosebit de apreciat de contemporanii săi. Astfel, pe 25 iulie 1793, discursul ținut de Antoine François Fourcroy în fața politicienilor francezi a fost unul cu adevărat remarcabil^(1-5).

Cinci zile mai târziu, pe 30 iulie 1793, Antoine François Fourcroy a devenit membru al Comitetului Instrucțiunii Publice (Comité d’Instruction Publique) din Franța, preluând în același an și președinția acestuia. Totodată, în perioada în care Antoine François Fourcroy a deținut președinția Comitetului Instrucțiunii Publice din Franța, Grădina Regală (Jardin du Roy, redenumită Jardin des Plantes) a fost extinsă, devenind în fapt Muzeul Național de Istorie Naturală (Muséum National d’Histoire Naturelle) din Franța. Concret, Antoine François Fourcroy a fost adeptul principiului „sădește anarhia pentru a cultiva ordine”. Grație acestui principiu, eminentul savant francez a realizat reforma în sistemul medical universitar francez, reușind ca în final activitatea de predare să se împletească ireproșabil cu activitatea practică (clinică) desfășurată de către studenți în spitalele publice și militare franceze direct la patul pacientului^(1-5). Tot în 1793, dar pe 1 decembrie, Antoine François Fourcroy a devenit secretar general al Convenției Naționale Franceze, ocupând acest post ceva mai mult de două săptămâni, mai exact până pe 17 decembrie 1793^(1-5).

În perioada de sfârșit a anului 1793 și pe tot parcursul anului 1794, Antoine François Fourcroy a avut câteva realizări cu adevărat remarcabile, după cum urmează^(1-5):

• a propus și a reușit reformarea învățământului public francez, cu următoarele amendamente: a înlocuit limba latină cu limba franceză, a susținut gratuitatea învățământului public pentru toate categoriile sociale, a susținut accesul la posturi și la funcții de conducere în învățământ numai pe bază de concurs și a interzis cu desăvârșire ocuparea mai multor posturi în același timp în sistemul educațional (mai exact, cumulul de funcții);
• a încercat să unească chirurgia cu medicina, ca specialități medicale, și a pledat insistent pentru înființarea a cel puțin trei spitale de importanță majoră pe teritoriul Franței;
• începând cu 1 septembrie 1794 a devenit membru în Comitetul Salvării Publice (Comité de Salut Public), unde a rămas până pe 3 iunie 1795, după care a revenit la conducerea Comitetului Instrucțiunii Publice (Comité d’Instruction Publique);
• pe 22 noiembrie 1794 a sugerat în Convenția Națională (la Convention Nationale) înființarea unei școli de sănătate pentru soldații Armatei Revoluționare Franceze lăsați la vatră;
• ca urmare a unei situații dezastruoase în sistemul de sănătate al Armatelor Revoluționare Franceze (lipsa unui personal medical pregătit pentru condițiile de front, absența spitalelor militare și de campanie, absența materialelor sanitare etc.), aspect care a condus la moartea a peste 70% dintre răniți, grație unor manevre politice extrem de abile, Antoine François Fourcroy a reușit să obțină votarea în Convenția Națională Franceză, pe 5 decembrie 1794, a unei legi prin care se prevedea (re)înființarea unor școli centrale de sănătate în orașele Montpellier, Strasbourg și Paris, ultima fiind în fapt cea mai importantă. Concret, fără să își dea efectiv seama de amploarea acestui act, Convenția Națională a aprobat înființarea învățământului medical universitar francez.

Astfel, în urma acestui vot al Convenției Naționale Franceze din 5 decembrie 1794, Antoine François Fourcroy a inițiat (re)înființarea imediată a trei școli centrale de sănătate în orașele Paris, Strasbourg și Montpellier, care să lucreze într-o corelație perfectă cu spitalele aferente. În fapt, aceste trei școli centrale de sănătate au devenit ulterior cele mai importante facultăți de medicină din Franța, cea mai importantă fiind Facultatea de Medicină din Paris, devenită ulterior Facultatea de Medicină a Universității Imperiale din Paris, care a luat ființă 14 ani mai târziu, în 1808, beneficiind tot de implicarea și de contribuția remarcabilă a aceluiași Antoine François Fourcroy. Practic, Antoine François Fourcroy a fost un vizionar al organizării acestor sisteme de sănătate din Franța: a fost prima persoană din conducerea politică și administrativă a Franței care a înțeles că un învățământ medical de calitate nu se poate face doar teoretic, ci trebuie corelat cu o activitate practică didactică (clinică) adecvată în spitale, la căpătâiul bolnavilor (pacienților). Pe lângă aspectul anterior amintit, același Fourcroy a instituit gratuitatea studiilor, ocuparea posturilor doar cu normă întreagă prin concurs și garantarea ulterioară a acestora, iar diplomele (sau brevetele) obținute au fost valabile pentru titularii în drept pe toată durata vieții și pe întreg teritoriul național francez. Titulatura pe care absolvenții acestor școli centrale de sănătate au obținut-o la absolvire a fost de diplomați, iar majoritatea absolvenților au fost repartizați cu precădere în spitalele militare și de campanie franceze^(1-5).

În ceea ce îl privește pe Antoine François Fourcroy, acesta a devenit profesor universitar de chimie și farmacie la Școala Centrală de Sănătate (l’Ecole Centrale de Santé) din Paris, care tocmai fusese (re)înființată^(1-5).

Totodată, datorită poziției politice de o foarte mare responsabilitate pe care a ocupat-o în Convenția Națională Franceză, Antoine François Fourcroy i-a salvat de la moartea prin ghilotinare pe Pierre-Joseph Desault (1738-1795, renumit chirurg și anatomist francez), pe Jean-Antoine Chaptal, conte de Chanteloup (1756-1832, eminent chimist, fizician și agronom francez, viitor ministru de interne al lui Napoleon Bonaparte), pe Felix Vicq d’Azyr (prestigios anatomist francez, despre care am discutat deja în partea de început a acestei biografii) și pe Jean D’Arcet (1724-1801, renumit chimist francez, director al Fabricii de porțelanuri Sèvres)^{(1-5,6,10-12)}. Dar, nu același lucru se poate spune și despre cazul lui Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794), unul dintre chimiștii de referință ai poporului francez, care a fost decapitat prin ghilotinare pe 8 mai 1794^(1-5,13). În acest caz, după reabilitarea, un an mai târziu, a lui Antoine Laurent de Lavoisier, Antoine François Fourcroy a fost acuzat public că nu a depus aceleași eforturi pentru salvarea acestuia, ca și în cazul celorlalte persoane salvate de la ghilotină. Și, prin poziția pe care Antoine François Fourcroy a avut-o în Convenția Națională Franceză, s-a presupus că ar fi putut realiza salvarea lui Lavoisier de la condamnarea la moarte, dar în fapt nu a dorit să o facă. Totuși, abia la doi ani de la moartea lui Antoine François Fourcroy, în 1811, în discursul istoric pe care baronul Cuvier l-a ținut în memoria marelui savant și om politic francez, respectivele acuzații de neimplicare au fost respinse și demontate în totalitate^(1-5).

Tot prin prisma poziției pe care a ocupat-o în Convenția Națională Franceză, Antoine François Fourcroy a avut de apărat și prestigiul nou înființatei Școli Politehnice (l’École Polytechnique) din Paris, numele pe care Convenția Națională Franceză l-a votat pe 21 decembrie 1794 pentru a fi dat vechii Școli Centrale de Lucrări Publice (l’École Centrale des Travaux Publics) din Paris. Astfel, alături de asistentul său, Louis Nicolas Vauquelin (1763-1829, un modest dar extrem de ambițios farmacist și chimist francez), cei doi au susținut cursuri de chimie la Școala Politehnică din Paris^(1-5,14).

În 1795, odată cu înființarea noului Institut Național de Științe și Arte (l’Institut National des Sciences et Arts) din Paris, cunoscut mai mult sub denumirea de Institutul Franței (l’Institut de France), Antoine François Fourcroy a devenit profesor universitar cu drepturi depline la secțiunea chimie. Ulterior, în 1797, eminentul om de știință francez a devenit și președinte al acestei prestigioase instituții franceze. În continuare, pe 2 octombrie 1796, Antoine François Fourcroy a fost ales membru asociat al Societății de Farmacie Libere din Paris (Société Libre de Pharmacie de Paris), devenind membru cu drepturi depline în același an 1796, pe 5 decembrie^(1-5).

La 25 decembrie 1799, Napoleon Bonaparte l-a numit pe Antoine François Fourcroy în funcția de consilier de stat și i-a încredințat, pe 20 septembrie 1802, conducerea Instrucțiunii Publice din Franța, echivalentul poziției de ministru al instrucțiunii publice. Din acest moment, Antoine François Fourcroy a renunțat la orice fel de activitate de predare universitară și și-a dedicat timpul dezvoltării extraordinarului sistem de educație francez, sistem care, alături de geniul militar și sistemul juridic, l-a făcut celebru pe împăratul Napoleon I al Franței. Concret, Antoine François Fourcroy a înființat în Franța șase școli de medicină și farmacie (trei școli de medicină și trei școli de farmacie în orașele Montpellier, Strasbourg și Paris), 12 școli de drept, toate devenind ulterior facultăți, a înființat peste 30 de licee și aproximativ 300 de colegii comunale, reușind să finalizeze cu brio toate aceste proiecte^(1-5).

Începând cu 1802, Antoine François Fourcroy a militat activ și pentru o reformă majoră în domeniul învățământului medical universitar, purtând întreaga responsabilitate a legii din 10 martie 1802, prin care s-au stabilit tipurile de programe medicale, curriculumul și durata acestora, examenele care trebuiau susținute la finalul fiecărui stagiu, precum și susținerea unei teze de finalizare a respectivelor studii universitare. Legea din 11 aprilie 1803 a dus și la înființarea a trei noi școli de farmacie în orașele Paris, Montpellier și Strasbourg, lege care a fost inițiată și pusă în practică de către același Antoine François Fourcroy. Tot pe 11 aprilie 1803, savantul francez a înființat și Poliția Farmaciilor, o instituție guvernamentală care a avut rolul de a controla tot ceea ce a însemnat activitate farmaceutică pe teritoriul Imperiului Francez^(1-5).

Deși nu l-a simpatizat în mod deosebit pe Antoine François Fourcroy, Napoleon Bonaparte i-a apreciat acestuia în totalitate meritele și talentul organizatoric, astfel încât, pe 2 septembrie 1803, marele om de stat francez i-a acordat Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Cavaler, iar pe 14 iunie 1804 același Napoleon Bonaparte i-a acordat și Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Comandor^(1-5).

Totodată, același Napoleon Bonaparte, devenit între timp împăratul Napoleon I al Franței, o persoană deosebit de meticuloasă, la momentul înființării Universității Imperiale (l’Université Impériale) din Paris l-a obligat pe Antoine François Fourcroy să rescrie și să reformuleze de nu mai puțin de 23 de ori respectivul proiect care prevedea înființarea, organizarea și funcționarea acestei remarcabile instituții de învățământ superior franceze (a fost decretată înființarea pe 10 mai 1806, Decretul de înființare a fost aprobat de către Consiliul de Stat Imperial pe martie 1808, iar pe 17 martie 1808 împăratul Napoleon I al Franței a semnat Decretul Imperial cu nr. 3179 de înființare, organizare și funcționare a Universității Imperiale din Paris). Odată cu înființarea Universității Imperiale din Paris, cu această ocazie fiind înființată și Facultatea de Medicină care făcea parte din respectiva universitate, s-au adus practic ultimele retușuri învățământului medical universitar francez, învățământ care stabilea o conexiune perfectă între activitatea de predare teoretică și cea practică (clinică) desfășurată în spitalele civile și militare, „la căpătâiul bolnavului (pacientului)”^(1-5). Deși împăratul Napoleon I al Franței a fost conștient de faptul că nu ar fi fost posibilă înființarea Universității Imperiale din Paris fără munca titanică depusă de Antoine François Fourcroy, acesta nu i-a acordat eminentului savant francez conducerea universității, așa cum ar fi fost normal și cum s-a așteptat toată lumea, ci doar l-a înnobilat, acordându-i, pe 26 aprilie 1808, titlul de Conte al Imperiului Francez (Comte d’Empire)^(1-5).

Faptul că nu i-a fost acordată conducerea nouînființatei Universități Imperiale din Paris l-a marcat profund pe Antoine François Fourcroy, afectându-i acestuia sănătatea într-un mod ireversibil. Dar lipsa de recunoștință a împăratului Napoleon I al Franței devenise deja ceva proverbial, de o foarte mare notorietate^(1-5).

Pe 31 decembrie 1808, Antoine François Fourcroy a părăsit definitiv conducerea Departamentului Instrucțiunii Publice din Franța. Îndurerat, epuizat, sătul de hărțuiala continuă a împăratului Napoleon I, Antoine François Fourcroy s-a stins din viață în Paris, pe 16 decembrie 1809, în urma unei devastatoare crize cardiace. Și, chiar înainte de moartea sa, împăratul Napoleon I al Franței i-a acordat lui Antoine François Fourcroy o rentă anuală de 10000 de franci și l-a propus pe acesta pentru postul de director general al minelor din Imperiul Francez. Oare această numire a reprezentat pentru marele om de știință francez umilința supremă? Nu vom cunoaște niciodată adevărul. Antoine François Fourcroy fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris^(1-5).

În ciuda unei antipatii evidente și recunoscute pe care împăratul Napoleon I al Franței i-a purtat-o lui Antoine François Fourcroy, în timpul primului său exil din insula Elba, suveranul francez a adus în biblioteca sa și două cărți scrise de către excepționalul om de știință francez: Système des connaissances chimiques et de leurs applications aux phénomènes de la nature et de l’art (Paris, an IX-X) și Philosophie chimique ou vérités fondamentales de la chimie moderne, disposées dans un ordre nouveau, aceasta din urmă fiind ocarte de referință, scrisă în 1792. Dar poate cea mai importantă realizare științifică a lui Antoine François Fourcroy a fost lucrarea intitulată Méthode de nomenclature chimique, scrisă și publicată alături de Antoine Lavoisier, Claude Louis Berthollet și Louis Bernard Guyton de Morveau. De-a lungul vieții, Antoine François Fourcroy a fost autor al unor publicații deosebit de interesante, după cum urmează^(1-5):

• în 1777, Essai sur les maladies des artisans, traduit du latin de RAMAZZINI, avec des notes et des additions, Paris, Moutard;
• în 1782, Élémens d’histoire naturelle et de chimie, Chez Cuchet;
• în 1785, Entomologia Parisiensis, Paris;
• tot în 1785, L’Art de connoitre et d’employer les médicamens dans les maladies qui attaquent le corps humain, Paris;
• în 1792, Philosophie chimique ou Vérités fondamentales de la chimie moderne, disposées dans un nouvel ordre, Imprimerie de Cl. Simon;
• în 1793, Rapport fait au nom du comité de salut public sur les arts qui ont servi à la défense, et sur le nouveau procédé de tannage découvert par le citoyen Armand Séguin: A la Convention Nationale, dans la séance du 14 nivôse an III, et imprimé par ordre de la Convention Nationale, Paris, Imprimerie Nationale;
• în 1801, Système des connaissances chimiques et de leurs applications aux phénomènes de la nature et de l’art, Baudouin, 1801 (11 volumes), Imprimeur de l’Institut National des Sciences et des Arts.

Ca o recunoștință a meritelor sale deosebite, Antoine François Fourcroy a fost ales și membru al Academiei Regale de Științe din Suedia (Kungl. Vetenskapsakademien). Totodată, societatea civilă franceză nu l-a uitat niciodată pe eminentul om de știință: în Paris, chiar din 1867, există o stradă care îi poartă numele, iar un asteroid (13180) a primit, de asemenea, numele de Fourcroy^(1-5).    

Autor corespondent: Loredana-Sabina-Cornelia Manolescu E-mail: loredana.manolescu@umfcd.ro

CONFLICT DE INTERESE: niciunul declarat.

SUPORT FINANCIAR: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.