GEMOTERAPIE

Recomandări la îndemâna farmacistului cu cele mai uzuale preparate gemoterapice

First published: 02 mai 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

Keywords

Preocuparea medicului și a farmacistului trebuie să fie găsirea de modalități profilactice și terapeutice cât mai puțin invazive pentru pacient, dar care să garanteze totodată efectul scontat. Pe de altă parte, de multe ori, pacientul urmează scheme complexe de tratament, dar dorește și recomandări de preparate naturale.

Vă prezentăm în continuare câteva posibile recomandări de preparate gemoterapice care pot ajuta pacientul și a căror eficacitate a fost dovedită, urmând să o probați în practica dumneavoastră curentă.

Modul de administrare este, în general, de 2 ml (adulți și copii peste 7 ani) și 1 ml (copii între 2 și 7 ani), de 2-3 ori pe zi, sau o dată pe zi când se asociază mai multe gemoterapice. Curele se vor întinde pe parcursul a una-două săptămâni în formele acute, de dată recentă, și două luni în cazul recidivelor, curelor de detoxifiere sau al bolilor cronice.

Asocierile sugerate în continuare nu exclud alte posibilități de combinații de gemoterapice pentru situațiile prezentate. Ele pot fi opțiuni la îndemâna farmacistului, ca primă abordare terapeutică sau ca adjuvant la medicația clasică pe care o urmează pacientul. Rămâne la aprecierea dumneavoastră să hotărâți situațiile când trebuie să sfătuiți pacientul de necesitatea unui consult medical.

Acnee juvenilă:

Extract din muguri de ulm + Extract din muguri de platan + Extract din muguri de porumbar + Extract din muguri de nuc (dacă este suprainfectată)

Aerofagie:

Extract din muguri de smochin + Extract din muguri de nuc

 Afte:

Extract din mlădiţe de afin + Extract din mlădiţe de lemn câinesc

Alergie (profilaxie):

Extract din muguri de coacăz negru

Alergie alimentară:

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din mlădiţe de rozmarin

Alergie respiratorie:

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din mlădiţe de măceș

Alergie solară (înainte și în timpul expunerii la soare):

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de smochin

Alopecie seboreică:

Extract din sevă de mesteacăn + Extract din muguri de ulm

Amigdalită:

Extract din muguri de viţă-de-vie + Extract din muguri de nuc + Extract din mlădițe de măceș

Anemie la copii:

Extract din muguri de brad + Extract din mlădiţe de tamarix (cătină roșie) + Extract din muguri de cătină albă

Anemie la adulţi:

Extract din muguri de alun + Extract din muguri de cătină albă + Extract din mlădiţe de tamarix (cătină roșie)

 

Artroză:

Extract din muguri de jneapăn + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de viţă-de-vie

Cefalee vasomotorie, hemicranie:

Extract din muguri de arin negru + Extract din mlădiţe de măceș

Celulită:

Extract din muguri de castan comestibil + Extract din sevă de mesteacăn + Extract din muguri de fag

Cistită:

Extract din mlădițe de iarbă neagră + Extract din mlădiţe de merișor

Colon iritabil:

Extract din muguri de smochin + Extract din mlădițe de merișor + Extract din muguri de tei argintiu 

Constipaţie (cure pentru reglarea funcţiei intestinale):

Extract din mlădițe de merișor + Extract din muguri de stejar

Convalescență:

Extract din muguri de porumbar + Extract din mlădițe de măceș

Decalcifieri osoase sau dentare:

Extract din muguri de brad + Extract din muguri de mesteacăn argintiu - Betula verrucosa (la copii) sau Extract din muguri de mesteacăn pufos - Betula pubescens (la adulţi)

Deformări articulare:

Extract din mlădiţe de viţă-de-vie sălbatică + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din mlădiţe de măceș

Dentiție (profilaxie la copii):

Extract din muguri de brad + Extract din muguri de mesteacăn pufos + Extract din muguri de stejar

Diaree după antibiotice (cure pentru reglarea funcţiei intestinale):

Extract din mlădiţe de afin + Extract din muguri de nuc + Extract din mlădiţe de merișor

Dischinezie biliară:

Extract din mlădiţe de rozmarin + Extract din muguri de arțar

Dismenoree:

Extract din mlădiţe de zmeur (în formele ușoare este suficient acest gemoterapic) + Extract din muguri de călin

Dismenoree (la persoanele cu stază limfatică și venoasă):

Extract din mlădiţe de zmeur + Extract din muguri de castan comestibil + Extract din muguri de călin

Dureri reumatice și articulare:

Extract din muguri de jneapăn + Extract din scoarţă de salcie + Extract din mlădiţe de mur

Eczeme umede, herpes:

Extract din muguri de ulm + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de nuc

Eczeme uscate:

Extract din mlădițe de cedru + Extract din muguri de nuc

Edeme, senzaţie de greutate în membrele inferioare:

Extract din muguri de castan comestibil + Extract din muguri de scoruș

Eczeme psoriazice:

Extract din mlădițe de cedru + Extract din radicele de secară + Extract din muguri de nuc

Epistaxis:

Extract din muguri de carpen + Extract din mlădiţe de tuia

Faringită:

Extract din muguri de carpen + Extract din mlădițe de lemn câinesc

Febră (la debut):

Extract din muguri de arin negru + Extract din mlădiţe de măceș + Extract din scoarţă de salcie

Fibrom uterin:

Extract din mlădițe de mur + Extract din mlădiţe de zmeur + Extract din muguri de arin alb + Extract din mlădiţe de sequoia

Fracturi (pentru consolidarea calcifierii osoase):

Extract din muguri de brad + Extract din muguri de jneapăn

Glicemie (pentru reducerea valorilor): 

Extract din muguri de dud + Extract din mlădiţe de afin + Extract din muguri de nuc

Hiperuricemie:

Extract din muguri de frasin + Extract din sevă de mesteacăn

Hipoacuzie:

Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de scoruș + Extract din muguri de călin

Hipercolesterolemie:

Extract din sevă de mesteacăn + Extract din mlădițe de măslin

Hipertrigliceridemie (și hipercolesterolemie):

Extract din muguri de migdal + Extract din mlădițe de măslin + Extract din mlădițe de rozmarin 

Hipertensiune arterială:

Extract din mlădițe de măslin + Extract din mlădiţe de păducel + (la vârstnici) Extract din mlădiţe de mur

Hipotensiune arterială:

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de stejar

IACRS:

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din mlădiţe de măceș + Extract din muguri de brad + Extract din muguri de mesteacăn

Imunitate (cure periodice pentru creșterea rezistenţei organismului):

Extract din muguri de brad + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din mlădiţe de măceș

Infecţii ale căilor respiratorii:

Extract din muguri de brad + Extract din mlădiţe de măceș + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de mesteacăn

Insomnia cardiacilor (cu o oră înainte de culcare):

Extract din muguri de tei argintiu + Extract din mlădițe de păducel

Insomnie (cu o oră înainte de culcare):

Extract din muguri de tei argintiu + (origine nervoasă) Extract din muguri de salcie

Libidou (stări de diminuare a libidoului la femei):

Extract din amenți de mesteacăn + Extract din mlădiţe de zmeur + Extract din muguri de stejar

Libidou (stări de diminuare a libidoului la bărbați):

Extract din amenți de mesteacăn + Extract din seminţe de frasin + Extract din muguri de stejar

Leucoree:

Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de nuc + Extract din mlădiţe de iarbă neagră

Memorie:

Extract din semințe de mesteacăn + Extract din muguri de stejar și/sau Extract din mlădițe de rozmarin

Menopauză (tulburări circulatorii):

Extract din mlădițe de zmeur + Extract din muguri de scoruș

Meteorism și flatulenţă:

Extract din mlădițe de merișor + Extract din muguri de nuc + (de cauză nervoasă) Extract din muguri de smochin

Neurastenie:

Extract din muguri de tei argintiu + Extract din muguri de arțar + Extract din muguri de smochin

Nevralgie facială sau intercostală:

Extract din muguri de arțar + Extract din muguri de mesteacăn pufos

Obezitate (cu retenţie hidrică și hipercolesterolemie):

Extract din muguri de frasin + Extract din amenţi de mesteacăn + Extract din mlădiţe de rozmarin

Osteoporoză:

Extract din mlădițe de merișor + Extract din mlădiţe de sequoia + Extract din mlădiţe de mur

Poftă de mâncare (pentru stimulare):

Extract din muguri de cătină + Extract din muguri de porumbar

Poftă de mâncare (pentru echilibrare, în tulburări de origine nervoasă):

Extract din muguri de tei + Extract din muguri de smochin

Potență:

Extract din semințe de frasin + Extract din amenţi de mesteacăn + Extract din muguri de stejar

Protector vascular:

Extract din muguri de măr pădureț + Extract din muguri de ginkgo biloba

Prostată (afectări):

Extract din mlădiţe de sequoia + Extract din muguri de coacăz negru

Cură de slăbire:

Extract din muguri de fag + Extract din amenţi de mesteacăn + Extract din sevă de mesteacăn sau/și Extract din scoarţă de lămâi

Sinuzite:

Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de carpen + Extract din muguri de mesteacăn pufos

Spasmofilie (după crize sau profilactic):

Extract din muguri de brad + Extract din muguri de smochin + Extract din muguri de tei argintiu

Stomac (tulburări ale secreţiei gastrice de tip hiper- sau hipoaciditate):

Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de smochin

Tonic al sistemului nervos:

Extract din seminţe de mesteacăn + Extract din muguri de cătină și/sau Extract din muguri de măr pădureț

Trombocite (în caz de scădere a numărului):

Extract din muguri de carpen + Extract din mlădiţe de tamarix (cătină roșie)

Tulburări de creștere la copii (debilitate psihofizică):

Extract din muguri de porumbar + Extract din muguri de brad + Extract din mlădiţe de măceș

Tuse neproductivă:

Extract din muguri de carpen + Extract din muguri de cais și/sau cu Extract din mlădiţe de caprifoi negru

Tuse productivă:

Extract din muguri de carpen + Extract din muguri de plop

Tuse de natură alergică:

Extract din muguri de călin + Extract din muguri de coacăz negru

Urticarie:

Extract din muguri de coacăz negru + Extract din muguri de ulm

Varice, hemoroizi, fragilitate capilară:

Extract din muguri de castan comestibil + Extract din muguri de castan sălbatic

Vârstnici (tulburări circulatorii, memorie):

 Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de ginkgo biloba + Extract din seminţe de mesteacăn

Vârstnici (antiastenic, tulburări circulatorii):

Extract din mlădiţe de sequoia + Extract din muguri de arin negru + Extract din muguri de ginkgo biloba

Articole din ediţiile anterioare

APARIȚIE EDITORIALĂ | Ediţia 4 / 2016

Gemoterapia în România - pagini de istorie contemporană - 1979-2016

Sorina Soescu

Gemoterapia este o tânără ramură a fitoterapiei - apărută de doar câțiva zeci de ani pe scena terapiilor complementare, dar care a cucerit rapid me...

01 iunie 2016
GEMOTERAPIE | Ediţia 1 174 / 2017

Astenia de primăvară. Cum ne poate ajuta gemoterapia?

Carmen Ponoran

Gemoterapia, prin intermediul celulelor stem vegetale – meristemul vegetal, celule multipotente, având ca efect echilibrarea (modularea) proceselor...

03 aprilie 2017
GEMOTERAPIE | Ediţia 4 / 2016

Creșterea armonioasă a copilului cu ajutorul gemoterapiei și homeopatiei

Monica Spînu

Pentru a putea vorbi despre „creștere armonioasă“ la copil în condițiile vieții actuale, chiar dacă ne referim la un copil sănătos (considerând săn...

01 iunie 2016
GEMOTERAPIE | Ediţia 1 / 2016

Revenirea după boală

Oana Socoliuc

Convalescența reprezintă perioada de refacere a organismului după o boală, traumatism sau intervenție chirurgicală. Perioada de convalescență este ...

19 ianuarie 2016