Repere medicale de-a lungul istoriei 2022 (I)

Cuvinte „călătoare” din istoria leprei

1552, feb. 18, Ţara Românească (470 de ani) – Într-un document dat de domnitorul Mircea Ciobanul, îl „găsim pentru prima oară, sub forma toponimicului «în Calici, în dealul lui Micu»”. Cuvântul calic apare în limba română (împrumutat din limba ucraineană, kalika) şi rezonând cu înţelesul de „sărac, vagabond, infirm”.

Termenul calic se va substitui cuvântului mişel din sec. al XVI-lea, care desemna în mod sigur pe lepros (cu sinonimele mişel şi gubav).

În Varlaam şi Ioasaf, roman popular tradus în româneşte pe la mijlocul sec. al XVII-lea, se dă cuvântului mişel înţelesul termenului grecesc de lepros, găsit pentru prima dată şi în Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688). În romanul amintit, avem următorul citat: „Feciorul împăratului văzu doi oameni, carii unul era «gubav», «stricat, mişel», iar altul orb”.

Lepra este una dintre cele mai vechi patologii, cunoscută de toate popoarele antichităţii: „s-au identificat cicatrice leproase şi pe mumiile egiptene”. Imaginea pe care ne-o descrie Grigore din Nazianz, patriarhul Constantinopolului, despre aceşti leproşi, „oameni morţi, înainte de a muri, cu membrele trupului putrede, alungaţi din case (...) şi din mijlocul celor iubiţi”, o face cu prilejul morţii episcopului Vasile al Cezareei (379), adăugând laude „edificiului Vasiliada, pe care-l găseşte superior celor «şapte minuni arhitectonice ale lumii antice»”; în fapt, „Elogiul Sf. Vasile” vrea să ne spună că acesta, în aşezământul care-i poartă numele, acorda cu prioritate îngrijire leproşilor.

1467, Sibiu (555 de ani) – În acest an, la Spitalul înfiinţat de Cavalerii Cruciferi, în anul 1291, este menţionată „casa leproşilor” pe platoul Elisabeth, lângă Mănăstirea Dominicană.

Sf. Elisabeta, „patroana leproşilor”, este înfăţişată în multe tablouri semnate de marii pictori Holbein, Murillo ş.a. în mijlocul leproşilor „prosternaţi înaintea ei”. În Turingia, unde domnea soţul ei, Ludovic al IV-lea Caritabilul, Elisabeth (fiica regelui Ungariei, Andrei al II-lea), a fondat un spital pentru leproşi. S-a călugărit, după moartea soţului, la 20 de ani; ea însăşi a decedat în 1231 şi a fost canonizată după patru ani.

În Transilvania, Ordo Fratum Praedicatorum a fost înfiinţat de Sf. Dominic (1170-1221) şi călugării dominicani au întemeiat spitale închinate Sf. Elisabeta a Ungariei, unde îngrijeau leproşi.

1552, satul Hubavii, localitatea Gubavi, Ţara Românească (470 de ani) – A avut loc lupta domnitorului Radu de la Afumaţi cu Mehmet Beg

Acest toponimic nu este singular pe harta istorico-geografică a Munteniei şi, alături de „mişei, gubavii din fostele judeţe Vlaşca, Romanaţi sau de la Rm. Vâlcea şi Câmpulung-Muscel, indica prezenţa leproşilor”⁽¹⁾.

Un anunţ-reclamă

1842, ian.-martie, Bucureşti (180 de ani) – În gazeta Cantor de aviz, nr. 1-3, dr. Iuliu Barasch (1815-1863) a dat un „anunţ-reclamă” că „vindecă, atât oamenii cei chiori, cât şi pe cei şchiopi!”

Dacă asemenea reclame ne pot surprinde, totuşi opera acestui mare medic, educator sanitar, publicist şi pedagog, filantrop şi istoric ne va convinge şi de faptul că era un bun practician, care cu timpul „se va ocupa mai serios cu studiile ştiinţifice”, despre care spune: „acum au ajuns singura deviză a mea”.

1857, Bucureşti (165 de ani) – „Curs de igienă populară”, în care se regăsesc cele 12 prelegeri duminicale prezentate în 1854 la Colegiul Naţional „Sf. Sava”; Ziarul Izraileanul român (foaie politică) ş.a.

1862, Bucureşti (160 de ani) – Istoria naturală, vol. I (Mineralogie).

Lucrările sale conţin mai multe noţiuni din istoria naturală, fizică şi alte fenomene curioase, aşa cum a scris Minunile naturii (1850-1852). „Deşi străin, limba română în care scrie este destul de bună, stilul atrăgător, interesant sau chiar învăpăietor” (înflăcărat n.n.)⁽²⁾.

Februarie 4 – Ziua mondială de luptă împotriva cancerului

În 2022, tema zilei este „Îngrijire fără discriminare” şi pune accentul pe creşterea gradului de conştientizare cu privire la discriminarea care există în lume, indiferent de nivelul de trai, şi care costă vieţi⁽³⁾.

Comemorări

†1847, feb. 12, Oraviţa – 175 de ani de la moartea dr. Gheorghe Constantin Roja (n. 1786, Moscopolea/Bitolia), de origine macedo-română. Rămas orfan, la vârsta de 8 ani, este luat la Timişoara şi crescut de un unchi de-al său, comerciant macedo-român. Aici a urmat Gimnaziul Piarist, după care a trecut la Universitatea din Viena, unde şi-a luat doctoratul în medicină (1812).

În timpul studiilor medicale, dotat cu o inteligenţă de excepţie, poliglot, cunoştea 14 limbi străine, fiind preocupat de originea neamului său, a scris două lucrări: Cercetări despre românii de dincolo de Dunăre (Pesta, 1808), în care arăta originea comună a celor două seminţii prin cuvintele din limba latină („majoritatea cuvintelor din dialectul macedo-român sunt de origine latină, ca şi cuvintele din limba celorlalţi români”) şi Măiestria ghiovăsirii (citirii) româneşti cu litere latineşti, care sunt literele Românilor ceale vechi (Buda, 1809). Prin această lucrare, scrisă în grai macedo-român, încerca unificarea limbilor, dovedind originea comună a celor două neamuri. După aceste lucrări şi după ce şi-a luat doctoratul, deşi Szinnyei, autorul antologiei Scriitorilor maghiari, spune că Roja vorbea 14 limbi, este de mirare ce s-a întâmplat cu tânărul cărturar poliglot, care n-a mai scris şi publicat nimic după 1812. Retras în cele două oraşe bănăţene, numai pentru exercitarea profesiei medicale, la Timişoara şi Oraviţa, „despre care se spune că totuşi a fost remarcabilă”^(4-6).

†1912, ian. 7, Windydene – 110 ani de la moartea dr. Sophia Louisa Jex-Blake (n. 1840, ian. 21, Croft Place Hastings, Anglia), profesoară şi feministă engleză

A fost prima femeie medic din Scoţia⁽⁷⁾.

†1917, Iaşi – 105 ani de la naşterea dr. general de brigadă Ioan Vercescu (n. 1840, feb. 6, Cerneţi, Mehedinţi)

A urmat cursurile Şcolii de chirurgie de la „Mihai Vodă”, apoi pe cele ale Şcolii Naţionale de Medicină. A fost încadrat ca medic cl. I. (1861); cu o bursă de stat, va continua studiile medicale şi doctoratul în medicină, cu teza „Dizertaţie despre anevrisme” (1865, Torino); la întoarcerea în ţară este numit medic primar chirurg la Spitalul Militar din Craiova şi medic primar la Spitalul Filantropia, în locul dr. Ludovic Fialla. Timp de 12 ani, a desfăşurat o rodnică activitate, aplicând terapii originale, dintre care cea mai renumită fiind „metoda de tratament chirurgical al hemoroizilor” (1868); lucrarea a fost publicată în limba franceză, ilustrată cu litografii color (1900, Craiova), dar chirurgul Walter Whitehead (1840-1913) publică metoda sa în 1882. Caietul de operaţii al Spitalului Filantropia din Craiova mai conţine metoda Vercescu din 12/24 mai 1872, dar, pentru că fusese publicată mai târziu, lumea medicală a recunoscut metoda englezului W. Whitehead.

Prof. agregat dr. Iancu Jianu a pus problema „metodei Vercescu” ca fiind prima şi a cerut dreptul la prioritate pentru chirurgul român.

General de brigadă (1897); şef al Spitalului Militar Central din Bucureşti (1897-1898); şef al Serviciului Sanitar Militar şi inspector general al Serviciului Sanitar al Armatei (1901-1905). Îşi dă viaţa la Iaşi (1917) în Primul Război Mondial^(8,9).

†1957, martie 16, Paris – 65 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuşi (n. 1876, feb. 19/martie 2, sat Hobiţa, com. Peştişani, jud. Gorj), cel în a cărui operă identificăm mai multe lucrări, care ilustrează variante, sugerând Începutul lumii (1920), prin Ovoidul pur, oul, gând şi eternitate în variantele Muzei adormite (1910), cât şi celebrul Ecorşeu (1902), realizat în colaborare cu prof. dr. D. Gerota, profesorul său de anatomie, ca material didactic pentru Şcoala de Arte şi Facultăţile de Medicină⁽¹⁰⁾.

†1967, ian. 7, Bucureşti – 55 de ani de la moartea dr. Ion Nandriş (n. 1890, iulie 7/19, Mahala)

Medic bucovinean cu studii la Viena, care în timpul studenţiei a deţinut şi preşedinţia Societăţii literare România Jună, din care făceau parte majoritatea studenţilor români⁽¹¹⁾.

†1972, ian. 25, Suceava – 50 de ani de la moartea dr. Aurel Comănescu (n. 1910, ian. 10, Botoşani)

După absolvirea studiilor primare şi a Liceului „A.T. Laurian” din oraşul natal, a urmat Facultatea de Medicină din Cluj, pe care a terminat-o în 1924, cu menţiunea Magna cum laude; a avut o carieră în plină ascensiune la Spitalul Brâncovenesc (medic primar şi şef de secţie la interne) şi asistent universitar la IMF Bucureşti; se stabileşte la Suceava (1955), unde prin concurs ocupă postul „ca şef de secţie la medicină internă din Spitalul unificat, unde a funcţionat până la decesul său”. Specializările în boli de inimă, nutriţie şi balneologie s-au regăsit în publicaţii şi comunicări „la congrese de medicină generală din ţară” şi studii urmărite pe cazuri internate în Secţia medicală a Spitalului unificat din Suceava pe o perioadă de 10 ani (1955-1965): Consideraţii asupra cazurilor de hemoragie digestivă superioară (H.D.S.), în colaborare cu dr. Alex. Pavel ş.a.^(12,13).

†1972, feb. 20, San Diego, California, SUA – 50 de ani de la moartea prof. univ. fizician Maria Goeppert Mayer (n. 1906, iunie 28, Kattowitz, Imperiul German; azi Katowice, Polonia)

Absolventă a Universităţii din Göttingen, cu teza de doctorat despre teoria posibilei absorbţii a doi fotoni de către atomi; la acea vreme, şansele de a-şi verifica experimental teza păreau îndepărtate, dar dezvoltarea laserului a permis acest lucru. Astăzi, unitatea pentru secţiunea transversală de absorbţie cu doi fotoni se numeşte unitatea Goeppert-Mayer (GM).

În 1948, ea a sugerat că nucleele atomice constau din protoni şi neutroni aşezaţi într-un înveliş, întrucât unele nuclee sunt mai stabile decât altele, propunând un model de structură nucleară analog celui al electronilor de la periferia atomului. Pentru această descoperire majoră, ea a fost a doua femeie care a câştigat Premiu Nobel în Fizică pentru Modelul de carcasă nucleară (1963), prima fiind Marie Curie (1903). A împărţit premiul cu J.H.D. Jensen, care avansase această teorie în mod independent, şi cu Wigner.

În 1956, a fost aleasă în Academia Naţională de Ştiinţe şi în 1960 a devenit profesoară la Universitatea din California; în onoarea ei, a fost înfiinţat Premiul Maria Goeppert-Mayer pentru femeile fiziciene aflate la începutul carierei (1986)⁽¹⁴⁾.

†1982, martie 29, Cambridge, Massachusetts, SUA – 40 de ani de la moartea dr. Helene Deutsch (născută Rosenbach; 1884, oct. 9, Przemysl, Galiţia, Austro-Ungaria), psihanalistă

În 1907 s-a înscris la Şcoala de Medicină de la Universitatea din Viena; în ultimul an acolo (1912) s-a căsătorit cu dr. Felix Deutsch, cu care a avut un fiu; după absolvire, a continuat cu o pregătire de şapte ani în neurologie şi psihiatrie; în timpul Primului Război Mondial a condus secţia civilă de femei a departamentului psihiatric din Viena.

În 1916 a început o nouă etapă în viaţa ei, odată cu descoperirea lui Sigmund Freud şi a Interpretării viselor. A fost una dintre primele patru femei analizate de Freud şi a doua femeie admisă la Vienna Psychoanalytical Society; a fondat şi condus Institutul Psihanalitic din Viena (1925-1933).

Psychoanalysis of the Neuroses (1930) a fost una dintre principalele ei lucrări, dar în cele două volume din The Psychology of Women (1944; 1945) a abordat pentru prima oară o construcţie psihologică pătrunzătoare a ciclului de viaţă a femeilor, explorând viaţa lor emoţională. În 1933, a emigrat în SUA, la Cambridge, Massachusetts, unde şi-a menţinut practica; a fost preşedintele Boston Psychoanalytic Society (1939-1941). A fost unul dintre primii psihanalişti care s-au specializat pentru femei; membă a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe (1975)^(15,16).

†1987, feb. 11, Sighet – 35 de ani de la moartea dr. Andrei Markus (n. 1901, oct. 18, Giuleşti, jud. Maramureş), absolvent al Facultăţii de Medicină din Viena (1927); neuropsihiatru, medic director la Căminul Spital de Bătrâni din Sighet⁽¹⁷⁾.

Aniversări

1807, ian. 1, sat Şipineţi, district Coţmani, Bucovina – 215 ani de la moartea dr. Emanuel V. Costin (Kostin) (†1871, feb. 8, Bârlad), strănepot al cronicarilor Miron şi Nicolae Costin

În Cernăuţi, a urmat şcoala elementară, „dar gimnaziul şi absolutorium în filozofie la Lemberg”; s-a înscris la Facultatea de Medicină din Universitatea vieneză, însă din semestrul de iarnă 1837/1838 şi cel de vară 1838, urmează medicina la München unde, „în vederea pregătirii dizertaţiei sale”, va lua parte şi la Institutul farmaceutic al prof. Johann Buchner, „la lucrările practice de chimie analitică şi farmaceutică”.

Doctoratul în medicină şi chirurgie, susţinut în München la 31 august 1838, este „o teză din domeniul farmacologiei” intitulată Veber das essigsaure Morphinum, dessen Wirkung und Anwendung am Krankenbette, und seine Bereitungsart (20 de pagini), dedicată mamei sale, Ecaterina şi fraţilor Mihail şi Nicolae. Revine în Moldova, la Iaşi, unde, după ce obţine libera practică (1839), se stabileşte la Bârlad, ca medic al Spitalului „Elena Beldiman” (1840); urmează funcţii de răspundere: medic al Departamentului al IV-lea cu sediul la Bârlad (1840-1846); medic al ţinutului Tutova, cu rang de „spătar” (1847-1854); epitrop al Spitalului din Bârlad (1854); „agă”, ales deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei pentru oraşul Bârlad (1857, cu 148 de voturi din 171 de alegători) şi în Comitetul unionist al ţinutului Tutova, militând activ pentru unirea Principatelor Române. În vara anului 1866 este în plină campanie de combatere a epidemiei de holeră din jud. Galaţi, activitate elogiată pentru rezultatele eficiente în scăderea morbidităţii. Pentru meritele sale „ca medic zelos şi ca bun patriot, Adunarea Deputaţilor i-a votat o recompensă naţională viageră” (1869). Singur pe lume (în ultimii trei ani de viaţă), „pierde şase membri de familie (trei fraţi, o soră şi două nepoate)”, probabil de „ftizie”, de care era şi el bolnav.

La 8 feb. 1871, „a decedat în casa sa din str. Podul Verde nr. 137” şi, după actul de constatare al morţii semnat de fizicul oraşului Bârlad, Cleante Davidoglu, a fost înmormântat în Cimitirul „Sfântul Dumitru”.

A fost cu-adevărat, în cei 30 de ani, medicul „sentinelă neadormită la patul pătimaşului, bogatului şi săracului, deopotrivă”, patriotul unionist în „casa căruia în toţi timpii de regenerare naţională a fost locul de întrunire şi dezbateri (...), când întrunirile politice, graiul şi presa erau oprite de opozanţi”. Deşi a murit sărac, totuşi bogata sa bibliotecă a fost dăruită spitalului din localitate, iar ziarul Semănătorul din Bârlad, 1871, nr. 7, a scris despre valoarea acesteia^(18,19).

1832, 6/18 ian., Horschitz (Horsice), Moravia – 190 de ani de la naşterea dr. Iacob Felix (†1905, ian. 19, Bucureşti), fondatorul şcolii româneşti de igienă şi sănătate publică

Iacob Felix s-a stabilit la Bucureşti în 1858, după absolvirea Facultăţii de Medicină din Viena; a fost medic-şef al districtului Muscel (1859-1861); „medic de culoare” la Bucureşti (1861-1862); profesor de igienă şi salubritate publică la Şcoala de Medicină şi Farmacie (1861-1869); vicepreşedinte general al Serviciului sanitar al României (1862-1865); medic-şef al Capitalei (1865-1870 şi 1875-1892); profesor de igienă (1869-1902); decan la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1882-1887); şeful spitalelor militare din Turnu Măgurele în cursul Războiului de Independenţă (1877-1878); director al Serviciului Sanitar al Românilor (1892-1899); membru titular (30 iunie 1879) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1885-1886); membru a multor societăţi medicale europene; iniţiatorul studiilor sistematice de istorie a medicinii în ţara noastră, desfăşurând o bogată activitate de popularizare a cunoştinţelor medicale şi igienice. A avut mai mulţi urmaşi, trei fete şi un fiu, Eugen, doctor în medicină, profesor-agregat de clinica bolilor de nas, gât, urechi şi medic‑şef al consultaţiilor de specialitate la Spitalul Colţea din Bucureşti. A decedat la Iaşi de tifos exantematic (1917, martie 21), fiind înmormântat, alături de alţi ofiţeri, în cavoul eroilor de răboi (Mausoleul central „Ştefan cel Mare”), din Cimitirul Eternitatea.

A fost decorat cu ordinele „Steaua României” în grad de Comandor şi „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu catolic; o stradă din Bucureşti îi poartă numele^(20-22).

1887, ian. 6, Drănic, Dolj – 135 de ani de la naşterea dr. Dumitru V. Combiescu (†1961, nov. 25, Bucureşti), militar prin formaţie, microbiolog şi epidemiolog prin vocaţie, cu studii desăvârşite în străinătate

În 1913, participă la combaterea epidemiei de holeră fiind decorat cu „Virtutea Militară”, iar între 1916 şi 1918 este mobilizat la Spitalul de Contagioşi nr. 2 al Armatei, contribuind la combaterea epidemiei de tifos din Moldova. La Institutul de seruri şi vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino” a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, fiind director, consilier şi conducând Secţia de Rickettsioze. La Facultatea de Medicină din Bucureşti a fost asistent (1920), şef de lucrări şi profesor de medicină experimentală (1938-1949) şi de epidemiologie (1948-1961).

C.I. Parhon, care îl propunea ca membru corespondent al Academiei Române, argumenta enunţând institutele şi profesorii din Europa şi America la care acesta se specializase. Ales membru corespondent la 30 mai 1946 şi suprimat (de acelaşi Parhon) la 9 iunie 1948, este izolat 7 ani, până în iulie 1955, când este reales membru titular al Academiei R.P.R. În Membrii Academiei Române 1866-1996. Mic dicţionar (Iaşi, Fundaţia Academică „Petre Andrei”, 1996), stă scris: „Repus în drepturi 3 iulie 1990, ca membru corespondent al Academiei Române”⁽²³⁾.

1897, ian. 1, Brăila Bucureşti – 125 de ani de la naşterea dr. Ana Aslan (†1988, mai 20, Bucureşti), specialist în gerontologie, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (1958-1988), academician (1974)

A evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub denumirea de Gerovital. Numeroase personalităţi internaţionale au urmat tratament cu Gerovital: Josif Broz Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. A inventat, în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu, produsul geriatric Aslavital, brevetat şi introdus în producţia industrială în anul 1980⁽²⁴⁾.

1897, martie 14, Bucureşti – 125 de ani de la naşterea acad. Ion Pavel (†1991, martie 6, Bucureşti), ctitor al diabetologiei româneşti

După diferite stagii în servicii de chirurgie şi pediatrie, a început să activeze în Clinica medicală de la Spitalul Colţea, condusă de Ion Nanu-Muscel, considerat cel mai bun clinician al timpului său, unde rămâne timp de 14 ani şi, la îndemnul acestuia, se specializează la Berlin, în serviciul de anatomie patologică al prof. Carl Benda şi în serviciul de hematologie şi de afecţiuni ale aparatului respirator. Reîntors în ţară, pe lângă munca din spital, lucrează în laboratoarele Institutului „Cantacuzino”, unde, sub conducerea profesorului Mihai Ciucă, realizează teza de doctorat „Despre reacţia Schick şi imunitatea în difterie în ţara noastră”.

Înfiinţează Centrul antidiabetic la Spitalul „Cantacuzino” (1941), a cărui organizare a fost apoi preluată în întreaga lume. A publicat: Le Diabète (1944), prima lucrare de acest gen din România şi printre puţinele publicate în lume, pentru care a primit Premiul Academiei de Ştiinţă de la Paris (1946); Fiziopatologia icterelor (1967); Prioritatea lui N. Paulescu în descoperirea insulinei (1976, în limba engleză), fiind deosebit de preocupat pentru a stabili adevărul în ceea ce priveşte contribuţia foarte importantă a lui Nicolae Paulescu la descoperirea insulinei; Cercetări de fiziopatologia bolilor hepato-biliare (1982)⁽²⁵⁾.

1907, feb. 21, Stupca (azi Ciprian Porumbescu), Suceava – 115 ani de la naşterea dr. veterinar, cercetător ştiinţific Ilie Saghin (†?)

Absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti (1934), a activat ca asistent universitar (1936-1938), medic veterinar de laborator (1938-1940), şef de laborator la secţia Zooeconomie (1943-1958), şef de laborator la staţiunea Slobozia (1958-1964), cercetător ştiinţific la I.C.Z., colaborator ştiinţific al Academiei Române (1949-1956). S-a specializat în Germania (1936), fiind preocupat de producţia animalieră, creşterea valorii nutritive a nutreţurilor şi ameliorarea animalelor domestice. A publicat vol. Îngrăşarea porcilor (1957) şi a colaborat la lucrarea Monografia geografică a României (1959), capitolul „Creşterea animalelor”⁽²⁵⁾.

1912, feb. 3, Dolhasca, jud. Suceava – 110 ani de la naşterea prof. dr. Constantin Arseni (†1994, iulie 5, Bucureşti), cronologic al treilea neurochirurg roman; a contribuit la crearea şcolii româneşti de neurochirurgie şi la introducerea tomografiei computerizate (CT) în România⁽²⁷⁾.

1917, feb. 9, Târgu Lăpuş – 105 ani de la naşterea conf. dr. Csizér Zoltán (†1996, oct. 23, Târgu Mureş), chirurg, conferenţiar şi decan în cadrul I.M.F. Cluj, având şi preocupări artistice: artă plastică, sculptură, grafică, caricatură⁽²⁸⁾

1917, martie 13, Râmnicu Vâlcea – 105 ani de la naşterea dr. Elvira Stănescu (†2011, aug. 30)

Copilăria şi-a petrecut-o pe Valea Lotrului, la Voineasa, dovedind calităţi vocale, fiind şi numită „privighetoarea de pe Lotru”, dar a fost oprită de părinţi să urmeze o carieră muzicală. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1944), fiind repartizată la Spitalul CFR, secţia Obstetrică-Ginecologie, iar din anul 1948, urmându-şi soţul medic militar, la Spitalul Vişeul de Sus, „fiind prima femeie ginecolog din Maramureş, iar pentru meritele sale deosebite, înaltul profesionalism şi ataşamentul faţă de bolnavi, a fost recompensată de-a lungul anilor cu numeroase distincţii, medalii, diplome”⁽²⁹⁾.

1922, feb. 10, Iaşi – 100 de ani de la naşterea dr. psihiatru Paul Cortez (†1988, iunie 16, Tg. Mureş), „un nume de conchistador iberic”, medicul sortit suferinţei

A urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti (1940-1946) şi i-a avut colegi de promoţie pe marii reprezentanţi ai medicinei româneşti: Nicolae Cajal, Dan Setlacek, Aurel Denischi, Iuliu Şuteu, Alexandru Trestioreanu ş.a.

A fost medic specialist psihiatru, cadru didactic universitar, organizator de instituţii, medic primar şef de secţie la Spitalul Clinic „Gh. Marinescu”, clinician cercetător, cu 350 de lucrări ştiinţifice, dintre care 70 de istoria psihiatriei.

Un scriitor moralist sau un moralist-scriitor, căruia timpul nu i-a permis să scrie decât trei cărţi, „o carte la fiecare doi ani (1983, 1985, 1987)”, scrise din durere sufletească, din nefericire şi suferinţă: Echivalenţe (1983, Editura „M. Eminescu”), cu dedicaţie pentru „Memoria fiicei mele, Marilena-Luiza”, medic psihiatru, care „s-a stins din viaţă la 34 ani”. La aceeaşi editură (Ed. „M. Eminescu”) în 1985 apare volumul Echidistanţe şi, ultima, în 1987, Înainte de a uita, în aceasta din urmă evocând Iaşul natal şi oamenii săi. La Televiziunea Română a prezentat în emisiunea O viaţă pentru o idee – „mari figuri ale culturii şi medicinei româneşti” (...) şi „personalităţi pe care le-a cunoscut”, dar pentru care nu i-au ajuns anii să-i evoce pe toţi.

Cât de frumoasă poate fi viaţa unui om? Ne răspunde psihiatrul Paul Cortez: „Frumuseţea vieţii mele a fost aceea că am fost medic”.

S-a stins din viaţă, în timpul unei intervenţii pe cord deschis, la Spitalul din Tg. Mureş^(30,31).

1927, martie 12, Bucureşti – 95 de ani de la naşterea prof. dr. Dumitru Dobrescu (†2020, dec. 13, Bucureşti), medic şi farmacist, practician alopat şi homeopat, profesor de farmacologie şi membru corespondent al Academiei Române (1992)

A fost onorat cu: Premiul Academiei Române (1981); titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (1994) şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca (1997); „Omul anului 2002” (Institutul American pentru Biografii); Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2002).

1927, martie 13, sat Mitoc, raion Orhei – 95 de ani de la naşterea prof. dr. Arsenie Guţan (†2010, ian. 20, Chişinău), personalitate notorie, pedagog ilustru în domeniul stomatologiei

În 1949 a fost deportat împreună cu părinţii în Siberia, unde a reuşit să termine şcoala medie şi să intre la Facultatea de Medicină-Stomatologie din Irkutsk. După terminarea studiilor (1956), i se permite întoarcerea în locurile natale, la Orhei, unde profesează; secundar la Clinica Institutului de Stat de Medicină „I.P. Pavlov” din Leningrad, la Catedra de chirurgie ORL şi stomatologie (1960-1961); la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, a avut funcţii de conducere: decan al Facultăţii de Stomatologie (1966-1971) şi al Facultăţii de Farmacie (1966-1967) şi şef al Catedrei de stomatologie chirurgicală (din 1970).  A ocupat înalte funcţii de conducere (1994-2002): decan al Facultăţii de Stomatologie, preşedinte al Asociaţiei medicilor stomatologi din Republica Moldova şi membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie Orală^(32,33).

1932, ian. 16, San Francisco – 90 de ani de la naşterea Dianei Fossey (†1985, dec. 26, Rwanda), zoolog, primatologist şi ecologist cunoscut pentru efectuarea unui studiu extins pe grupuri de gorile de munte din 1966 până în 1985, când este a fost ucisă de autori necunoscuţi

S-a pregătit ca terapeut ocupaţional, iar în 1956 a început să lucreze într-un spital de copii din Louisville, Kentucki. Întotdeauna îşi dorise să meargă în Africa, iar în anul 1963 a organizat o săptămână de safari în Tanzania. Le-a studiat zilnic în pădurile de munte din Rwanda, încurajată iniţial să lucreze acolo de către paleoantropologul Louis Leakey.

Gorillas in the Mist (1983), o carte publicată cu doi ani înainte de moartea ei, relatează despre studiul ştiinţific asupra gorilelor de la Centrul de cercetare Karisoke şi cariera ei anterioară, adaptată într-un film din 1988 cu acelaşi nume. Fossey a petrecut 20 de ani în Rwanda, unde a sprijinit eforturile de conservare, s-a opus ferm braconajului şi turismului în habitatele vieţii sălbatice şi a făcut ca mai mulţi oameni să recunoască inteligenţa gorilelor⁽³⁴⁾.

Aniversări-comemorări 

1857, ian. 26, Spynie, Elgin, Moray – 165 de ani de la naştere şi 75 ani de la moarte a lui Ethel Gordon Fenwick (n. Manson, †1947, martie 13), asistentă medicală şi politiciană

A fost nurse (asistentă) britanică care a jucat un rol major în istoria asistenţei medicale în Marea Britanie. A făcut campanie pentru obţinerea unui certificat de asistenţă medicală recunoscută la nivel naţional, pentru a proteja titlul de Nurse şi a făcut lobby în Parlament pentru a adopta o lege care să controleze asistenţa medicală şi să o limiteze doar la nursele „înregistrate”.

A fost fondatoarea Asociaţiei Regale a Nurselor Britanice (1887); a jucat un rol esenţial în înfiinţarea Fundaţiei Internaţionale Florence Nightingale, prima fundaţie a Consiliului Internaţional al Nurselor şi a fost preşedinta acesteia în primii cinci ani. A prelungit semnificativ perioada de formare a nurselor şi a făcut campanie pentru înregistrarea de stat a nurselor în Marea Britanie. Acest lucru a fost realizat prin Legea privind înregistrarea nurselor din 1919, iar Ethel Gordon Fenwick apare ca „Nurse numărul 1” când s-a deschis registrul, în 1923⁽³⁵⁾.