FITOTERAPIE

Susţinerea naturală a pancreasului primăvara

Sorina Soescu

04 Mai 2021

Aprilie este cea mai impredictibilă şi schimbătoare lună a anului. Variaţiile temperaturii, ale presiunii atmosferice şi ale climatului social, dar şi slăbiciunea naturală a ficatului afectează multe dintre organele corpului.

Un organ important, dar discret şi muncitor, este pancreasul nostru, situat în corp în apropierea stomacului şi în dreptul plexului solar.

Format dintr-o dantelărie de ţesut anatomic delicat, acest organ se ocupă atât de digestia produşilor din amidon şi carbohidraţi, cât şi de echilibrarea cantităţii de zaharuri necesare organelor vitale (menţinerea glicemiei).

Primăvara este un moment dificil pentru pancreas, întrucât oamenii se străduiesc să se adapteze la toate variaţiile exterioare şi interioare, recurgând la instrumentele de confort cele mai facile: alimentele.

Cu alte cuvinte, în această perioadă din an, oamenii mănâncă mai mult, mai haotic şi mai amestecat, pentru a compensa dizarmoniile emoţionale sau fizice pe care le resimt.

În lunile de primăvară, oamenii au tendinţa să consume mai mult ca de obicei carbohidraţi: făinoase, cartofi, alte tipuri de amidon, dar şi dulciuri concentrate, precum bomboane şi ciocolată. Perioada postului ortodox, în care se opreşte consumul de proteine animale (carne, peşte, ou, lactate), determină un consum suplimentar (şi exagerat) de carbohidraţi – întrucât majoritatea oamenilor compensează cu pâine, paste, cartofi şi mămăligă.

Variantele „pâine cu ceva” (pâine cu zacuscă, pâine cu salată de vinete, pâine cu gem, pâine cu miere, pâine cu hummus, pâine cu fasole bătută etc.) determină funcţionarea intensivă a ficatului şi a pancreasului, deopotrivă.

Pancreasul poate fi susţinut alimentar, prin soluţii de dietă simplă.

Am descoperit că fructele de culoare portocaliu/galben, cele mai multe fructe tropicale, pot susţine eficient pancreasul şi se pot combina foarte fericit într-o dietă vegetariană, de postire sau obişnuită.

Astfel, mango, care este un fruct tropical, s-a dovedit un ingredient savuros şi echilibrator al salatelor de legume. Salata de zucchini, morcov şi mango ras (un mango necopt, tare), cu ceapă verde, mărar, tăiate mărunt, zeamă de lămâie şi mirodenii după gust (oregano, măghiran, turmeric) susţine şi echilibrează glicemia şi pancreasul. În loc de zucchini, un castravete sau napi raşi pot reprezenta o altă variaţie.

Am putut adăuga mango ras şi în salata de varză, dar şi într-o salată de rădăcinoase (morcov, ţelină, gulii), ca o ajustare eficientă a gustului şi efectului său protector pentru pancreas.

Ananasul este un alt fruct tropical de mare ajutor în echilibrarea pancreasului, mai ales când a fost gătit pe plită, câteva minute, pe o parte şi pe alta. Alături de bananele făcute pe grătar, în coajă, şi consumate calde, la masa de seară (cu cât mai necoapte, cu atât mai bune de făcut pe plită sau grătar), ananasul gătit s-a dovedit un alt protector şi echilibrator al pancreasului.

Variantele inedite şi originale de folosire a fructelor tropicale într-o dietă de echilibrare a pancreasului reprezintă un ajutor pentru toţi cei care au nevoie să-şi echilibreze glicemia.

Pe lângă această „ajustare” culinară, există şi o serie de produse naturale ce susţin pancreasul.

Prima opţiune este Ceaiul din roiniţă şi salvie, o cană de infuzie zilnic, în a doua parte a zilei (între masa de prânz şi cea de seară). Combinaţia celor două plante echilibrează şi susţine pH-ul gastric, uşurează munca stomacului şi, implicit, activitatea pancreasului.

Tinctura de brusture (Plantextrakt Cluj) este un produs de detoxificare a corpului, cu acţiune tonică şi benefică asupra ficatului, pancreasului şi rinichilor. Consumată moderat, 20-25 pic. în apă, de 2 ori pe zi, 30-40 de zile, reprezintă o cură sezonieră de susţinere (primăvara şi toamna).

Altă opţiune este Extractul din muguri de Dud negru D1 (Plantextrakt Cluj), 25 pic. în apă, de 2 ori pe zi, zilnic, 30-40 de zile (sau pe perioade mai lungi, de 2-3 luni). Produsul se poate administra singur sau în combinaţie cu Extractul din Ienupăr D1 (Plantextrakt Cluj), 25 pic. în apă, de 2 ori pe zi, între 1 şi 3 luni.

Dudul negru este susţinătorul funcţiei complete pancreatice, iar ienupărul este marele susţinător al ficatului şi al rinichilor. Împreună, pot să ajute la mai buna digestie a carbohidraţilor şi la eficienţa procesului de eliminare a reziduurilor.

Gemoterapia are şi o altă variantă pentru susţinerea pancreasului exocrin (prevenţia şi tratamentul formelor uşoare de pancreatită).

Combinaţia de Extract din Coacăz negru MG sau D1 (Planextrakt Cluj) şi Extract din muguri de Nuc D1 (Plantextrat Cluj), câte 25 pic. din fiecare, de 2 ori pe zi, 30-40 de zile (sau perioade de 2-3 luni, în funcţie de situaţie), reprezintă un tratament dovedit a avea eficienţă în recuperarea rapidă a funcţiilor pancreatice (mai ales când a fost însoţit şi de dieta de susţinere a pancreasului).

Medicina naturală (gemoterapia şi fitoterapia) şi dieta simplă, folosind darurile naturii, fructele, ne susţin în fiecare moment al anotimpurilor şi sezoanelor pentru echilibrarea funcţiilor vitale ale corpului uman.    n

Articole din ediția curentă

NUTRACEUTICE

Din secretele longevităţii… nutraceuticele – partea a VI-a Vitaminele

Gabriela Vlăsceanu
Partea a VI-a din seria articolelor „Din secretele longevităţii… nutraceuticele” este dedicată vitaminelor, substanţe chimice organice necesare în cantităţi mici (catalitice) pentru ca organismul să funcţioneze în parametri optimi. Cum majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de organism, ele trebuie obţ...
CERCETARE

Preparatele antidiabetice la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi COVID-19

Nicolae Bacinschi, Lorina Vudu, Andrian Chiriac, Aurelia Bacinschi, Stela Bacinschi-Gheorghiţă, Anastasia Caracaş
Conduita pacienţilor cu diabet zaharat în timpul pandemiei de COVID-19 evoluează odată cu revizuirea informaţiilor din studiile clinice randomizate, raportările de caz, metaanaliza publicaţiilor şi op...
NUTRIŢIE

Tehnici şi materiale de gătit – alegeri care pot influenţa calitatea vieţii

Teodor Alexandru Dincă, M. Stancu, Ioana Cătălina Plocon, Maria Bianca Sîrbu, Marius Sorinel Neacşu, Magdalena Mititelu
Adoptarea unei diete şi a unui stil de viaţă sănătos este foarte importantă pentru prevenirea obezităţii, malnutriţiei şi a unor afecţiuni precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare, care au o ...
Articole din edițiile anterioare

GEMOTERAPIE

Stare de liniște mentală şi emoţională cu gemoterapie

Sorina Soescu
Trăim într-o lume cu foarte mulți stimuli, o lume care se mișcă într-o viteză din ce în ce mai mare, în măsura în care tehnologia și inteligența artificială preiau coordonarea sistemelor....
GEMOTERAPIE

Gemoderivatul toamnei, Corylus avellana D1 – Extractul din muguri de alun

Sorina Soescu
În fiecare toamnă admir alunii din curte, plini de roade şi oferind cu dărnicie tuturor vieţuitoarelor din ele. Am citit în fitoterapia tradiţională despre posibilitatea folosirii uleiului din alun pentru afecţiuni respiratorii bronşitice sau pentru uz extern, contra durerilor articulare şi calviţiei. ...
GEMOTERAPIE

Gemoterapia şi susţinerea în situaţii emoţionale intense

Sorina Soescu
Am început anul 2024 în mare forţă, cu intensitate şi cu activităţi multiple, într-o frenezie impusă de ritmul social care ne afectează corpul fizic....