Aderenţele intrauterine sunt benzi de ţesut fibros, dispuse între pereţii cavităţii uterine. Cu toate că în prezent nu există un consens în privinţa mecanismului de apariţie al aderenţelor intrauterine, majoritatea teoriilor etiopatogenice au postulat că factorul trigger este traumatismul endometrial(1,2).
Prin studii de microscopie electronică s-a observat că celulele glandulare endometriale, ale pacientelor cu aderenţe intrauterine, prezintă modificări hipoxice, exprimate prin scăderea numărului de ribozomi, alterarea morfologiei reticulului endoplasmatic şi balonizare mitocondrială; de asemenea, în spaţiul interstiţial au fost observate numeroase agregate fibroblastice(3). Angiografic, s-a decelat o diminuare a vascularizaţiei endometrului, cu creşterea impedanţei în arterele spiralate în cadrul acestui grup de paciente(3,4).
De asemenea, la pacientele diagnosticate cu aderenţe intrauterine s-a observat o angiogeneză endometrială deficitară, cuantificată prin niveluri scăzute ale VEGF (vascular endothelial growth factor - factorul vascular de creştere endotelială) şi o densitate capilară interstiţială diminuată(3-5).
Astfel, distrugerea stratului bazal al endometrului determină imposibilitatea regenerării fiziologice a celulelor epiteliale şi glandulare endometriale din cauza unei angiogeneze deficitare, la acest nivel, urmat de o cicatrizare vicioasă a acestuia prin proliferare fibroblastică.
Amniogeneza deficitară datorată unui traumatism endometrial preexistent este incriminată şi în etiopatogenia bridelor amniotice - ruptura precoce a amniosului stimulează proliferarea fibroblastică, în absenţa densităţii capilare interstiţiale crescute(6).
Atât în cazul pacientelor cu aderenţe intrauterine, cât şi al celor cu bride amniotice, ca urmare a traumatismului endometrial, în fluidul intrauterin au fost decelate niveluri crescute ale citokinelor ß1 TGF (transforming growth factor), PDGF (platelet-derived growth factor) şi b-FGF (b-fibroblast growth factor), care stimulează activitatea fibroblaştilor(4,7).
Având în vedere polimorfirsmul formelor clinice care au punctul de plecare traumatismul endometrial şi prognosticul obstetrical nefavorabil, managementul acestor paciente reprezintă o reală provocare pentru specialistul ginecolog, necesitând o abordare strict individualizată. Astfel rapiditatea şi acurateţea cu care este stabilit diagnosticul sunt esenţiale în stabilirea conduitei terapeutice.
Bibliografie
Kurjak A., Chervenak F. A., Vladareanu R. - Tratat de ultrasonografie in Obstetrica Ginecologie, Donald School, A treia editie, Ed. Medicala Amaltea, Bucuresti, 2012, 756-7.
Yu D., Wong Y. M., Cheong Y., Xia E., Li T. C. - Asherman syndrome-one century later, Fertil Steril, 2008 89(4):759-79.
Chen Y., Chang Y., Yao S. - Role of angiogenesis in endometrial repair of patients with severe intrauterine adhesion, Int J Clin Exp Pathol, 2013 6(7):1343-50.
Conforti A., Alviggi C., Mollo A., De Placido G., Magos A. - The management of Asherman syndrome: a review of literature. Reprod Biol Endocrinol, 2013 11(1):118-129.
Maybin J., Critchley H. - Repair and regeneration of the human endometrium. Expert Rev Obstet Gynecol, 2009 4:283–98.
Sentilhes L., Verspyck E.- Maladie des brides amniotiques: etiopathogenie, diagnostic antenatal et prise en charge neonatal. J Gynecol Obstet Reprod 2003 32:693-704.
Tao Z., Duan H. - Expression of adhesion-related cytokines in the uterine fluid after transcervical resection of adhesion, Zhonghua Fu Chan Ke Za Zhi, 2012 47(10):734-7.