Ţesutul cutanat reprezintă o barieră importantă de apărare. Alterările la nivelul ţesutului cutanat reprezintă veritabile porţi de intrare pentru microorganisme. Una dintre cele mai importante condiţii care presupun ruperea barierei cutanate este reprezentată de arsurile cutanate. Stafilococul auriu este microorganismul cel mai frecvent implicat în infecţii cutanate la pacienţii cu arsuri. Colonizarea cu Staphylococcus aureus are repercusiuni nefavorabile asupra evoluţiei leziunilor acestor pacienţi şi asupra vindecării.  

Jaspers şi colaboratorii au realizat un studiu ce s-a derulat la un centru de arşi din Olanda, care în anul 2011 a implementat administrarea de rutină a mupirocinului nazal în cazul pacienţilor purtători de stafilococ auriu la nivel nazal, cu scopul prevenirii colonizării leziunilor cutanate. Mupirocin este un antibiotic cu acţiune puternică împotriva microorganismelor Gram-pozitive. Studiul a inclus trei loturi formate din pacienţi internaţi în trei perioade diferite, după cum urmează: grupul de control, care a inclus pacienţi din perioada ianuarie-decembrie 2010 (anterior implementării practicii de a administra de rutină mupirocin nazal), grupul 1 de studiu, care a inclus pacienţi din perioada februarie-octombrie 2011 (cărora li s-a administrat mupirocin), şi grupul 2 de studiu, care a inclus pacienţi din perioada decembrie 2001 - mai 2012, care au primit mupirocin nazal şi, în plus, personalul medical purtător de Staphylococcus aureus a fost decolonizat cu mupirocin. În urma aplicării criteriilor de excludere (pacienţi cu o perioadă de spitalizare mai mică de două zile sau pacienţi internaţi pentru alte afecţiuni decât arsuri acute), lotul de control a inclus 69 de pacienţi, lotul 1 de studiu 56, iar lotul 2 de studiu 37.

Determinarea colonizării cu diverse microorganisme s-a realizat prin recoltarea de probe de la nivel nazal, faringian, perineal şi de la nivelul arsurilor cutanate. S-a considerat că pacienţii care erau purtători de Staphylococcus aureus la nivel nazal, dar nu erau colonizaţi la nivelul leziunilor, erau la risc de transmitere endogenă, iar cei care nu erau purtători de Staphylococcus aureus şi nici nu aveau leziunile colonizate erau la risc de transmitere exogenă.

Rata de portaj la nivel nazal a fost în cele trei loturi după cum urmează: 30,4%, 19,6%, 27%. În ambele grupuri de studiu, aproximativ două treimi dintre pacienţi au fost colonizaţi cu Staphylococcus aureus, chiar dacă rata de eliminare a statusului de purtător după administrarea nazală de mupirocin a fost de 83%. Screeningul personalului medical a arătat că 22% erau purtători de Staphylococcus aureus la nivel nazal.

Studiul a arătat că statusul de purtător la nivel nazal a stafilococului auriu reprezintă un factor de risc independent în ceea ce priveşte colonizarea arsurilor cutanate.

Concluzii

Studiul evidenţiază că administrarea de rutină la nivel nazal de mupirocin în vederea eradicării statusului de purtător de Staphylococcus aureus nu prezintă eficacitate în ceea ce priveşte colonizarea ulterioară a leziunilor cutanate în cazul pacienţilor arşi. Autorii sugerează că eliminarea Staphylococcus aureus din toate rezervoarele posibile ar putea avea un efect benefic asupra prevenirii colonizării arsurilor cutanate. În plus, aduc în atenţie rolul contaminării exogene de la nivelul unor obiecte, de la alţi pacienţi sau de la personalul medical. Autorii atrag atenţia asupra faptului că doar 50% din personalul medical realizează o igienă corectă a mâinilor, acest fapt constituind o modalitate deloc de neglijat de transmitere pe cale exogenă a stafilococului auriu.