Clasica rochiţă neagră – fierbinte sau nu?

De ce poartă beduinii veşminte negre în marşul lor nesfârşit prin deşertul încins? Specialiştii – niciunul nu este beduin, desigur – au fost atât de preocupaţi de această chestiune, încât au pornit un experiment. Studiul acestora, intitulat sugestiv „De ce poartă beduinii haine negre în deşertul încins?”, a fost publicat în revista Nature în anul 1980.

„Se pare – notează specialiştii – că locuitorii actuali ai Sinaiului, beduinii, în îndelungata lor existenţă de stăpâni ai deşertului, şi-au optimizat soluţiile privitoare la supravieţuire. Şi totuşi, unii dintre noi încă avem dubii când îi vedem purtând haine negre şi păstorind turme de vite negre. De aceea, noi am cercetat dacă aceste haine ajută beduinii să reducă arşiţa soarelui din deşert”.

Echipa de cercetători – C. Richard Taylor şi Virginia Finch de la Universitatea Harvard, împreună cu Amiram Shkolnik şi Arieh Borut de la Universitatea din Tel Aviv – a descoperit rapid că, aşa cum probabil bănuieşte oricine, acoperămintele negre conduc mai multă căldură spre interior decât cele albe. În acelaşi timp, ei se întreabă dacă aceasta este explicaţia finală a chestiunii.

Inspiraţia şi răspunsurile au venit în anul 1969 dintr-un raport privitor la cornute. John Hutchinson şi Graham Brown de la Ian Clunies Ross Animal Research Laboratory din Prospect, New South Wales, Australia, au studiat vaci de lapte din rasa Friesian. Echipa australiană a descoperit că lumina şi căldura pătrund mai adânc printre firele de păr albe din blană decât printre cele negre. Salvarea văcuţelor vine de la faptul că până şi cea mai firavă adiere a vântului opreşte supraîncălzirea lor.

Dar… vacile nu sunt oameni. Deci, ce se întâmplă în cazul oamenilor?

Taylor, Finch, Shkolnik şi Borut au măsurat din nou cantitatea de căldură acumulată şi pierdută de un voluntar curajos. Ei au descris acest voluntar ca fiind „un bărbat care a stat în picioare, cu faţa orientată spre soare, în plin deşert, în miezul zilei şi care a purtat succesiv: un veşmânt negru tipic de beduin, apoi un veşmânt alb asemănător, o uniformă de armată şi apoi pantaloni scurţi (adică, în final, seminud).

Fiecare sesiune de teste (cu haină neagră, cu haină albă, uniformă şi pe jumătate dezbrăcat) a durat o jumătate de oră. Era deosebit de cald în Deşertul Negev, în josul văii dintre Marea Moartă şi Golful Elat. Voluntarul a stat în picioare, în temperaturi variind de la înăbuşitoarele 35°C (95°F) până la 46°C (115°F), care îţi pot modela caracterul. Cu toate acestea, omul a rămas un necunoscut – aceas­ta a fost pentru el doar o zi de plajă.

Rezultatele sunt clare. Aşa cum şi raportul o spune, cantitatea de căldură acumulată de un beduin expus deşertului fierbinte este aceeaşi indiferent dacă poartă haine albe sau negre. Cantitatea de căldură suplimentară absorbită de haina neagră s-a pierdut înainte de a ajunge la piele.

Hainele beduinilor, notează cercetătorii, sunt largi. Dedesubt, răcirea se produce prin convecţie, prin fluturarea lor în bătaia vântului sau printr-un efect de horn, pe măsură ce aerul pătrunde între materialul textil şi piele. Astfel s-a demonstrat că, cel puţin pentru beduini, hainele negre sunt la fel de răcoroase ca şi cele de altă culoare.