Cum selectăm viitorii medici?

Oare dezumanizarea medicinei nu începe cu mo­­da­­li­­ta­tea de selecţie? În fiecare an, concurenţa la uni­ver­si­tă­ţile de medicină şi farmacie din România este tot mai mare, în ciuda faptului că nu­mă­rul de absolvenţi cu Bacalaureat este mai mic. Cu toate acestea, ca­dre­le di­dac­ti­ce se plâng mai tot timpul de calitatea stu­den­ţilor. Tre­buie deci să ne întrebăm dacă nu cumva modul de se­lec­ţie a viitorilor medici nu este cel mai adecvat.

Pentru a face o evaluare corectă, trebuie să ne fixăm răspunsurile la următoarele trei întrebări: 

1. Medicina este o specialitate tehnică sau vo­­ca­ţional-umanistă? 

2. Cum trebuie să arate selecţia viitorilor medici? 

3. Scopul învăţământului medical este de a instrui sau de a educa viitorii medici? 

1. Care este domeniul de care ţine medicina? Pentru a fi un bun medic, trebuie să ştii, să faci şi să fii. Deoarece se adresează omului, medicina are caracter vocaţional. Utilizarea datelor tehnice, a tehnologiilor, a cercetării ştiinţifice nu este altceva decât un mijloc pentru a desăvârşi vocaţia. Având cunoştinţe teoretice, fiind instruit pentru a aplica în practică aceste cunoştinţe, un medic nu este complet dacă nu se raportează la acel a fi. Cu alte cuvinte, trebuie să cunoască şi să recunoască esenţa umanului. 

2. Selecţia viitorilor medici. În general, actualul sistem de examen de admitere nu selectează persoane care au potenţialul de a se dezvolta vocaţional, ci persoane care la un moment dat – la admitere – fac dovada că au anumite cunoştinţe. Marile universităţi din lume nu au examen de admitere. Selecţia se face pe baza aplicaţiei candidatului, care, în afară de rezultatele şcolare, cuprinde şi activităţile de voluntariat, şi activităţile complementare curriculumului şcolar. Dacă însă în România am preferat examen de admitere, care este motivul pentru care acesta se susţine, de exemplu, la chimie sau fizică, şi nu se susţine la istorie, psihologie, limba şi literatura română, filosofie etc.? S-a motivat că, pe parcursul şcolarizării, cunoştinţele de chimie, fizică şi matematică îi ajută să înţeleagă alte materii. Cel mai frecvent, acest argument îl aduc oamenii care nu au pregătire medicală sau tangenţă cu domeniul medical. Afirmaţia este falsă. În curriculumul universitar, aceste domenii au o pondere de sub 5%. Studenţii fac un semestru de biofizică, două semestre de biochimie şi un semestru de biostatistică. Constatăm uşor că şi o persoană cu pregătire umanistă poate să parcurgă aceste materii. 

3. Scopul învăţământului medical. Motivul pentru care există universităţi de medicină este de a pregăti medici. Doar sub 1% dintr-o promoţie ajung să facă cercetare şi universităţile sunt cele care, în afară de a pregăti medici, trebuie să acceadă la cercetarea de vârf. În aceste condiţii, o universitate trebuie să educe. Acumularea de cunoştinţe este o condiţie necesară, dar nu suficientă. De aceea, excluderea din curriculum a disciplinelor umaniste sub lozinca „medicalizarea învăţământului medical” este o gravă eroare. Medicul trebuie să aibă şi o educaţie care să cuprindă mesajele profesiei medicale, iar aceasta nu se obţine decât prin multidisciplinaritate. Ştiu cât de greu a fost să se introducă în curriculum discipline precum bioetică, psihologie medicală, sociologie etc. Chiar şi atunci când există în curriculumul universitar, numărul de ore alocat domeniilor umaniste este tot timpul un subiect de dispută. Pregătirea în ceea ce priveşte comunicarea, filosofia, logica aproape că nu există pentru absolvenţii unei facultăţi de medicină. În schimb, absolvenţii de medicină – care ar trebui să aibă o pregătire medicală generală, urmând ca apoi să se specializeze în diferite domenii – îşi încarcă memoria şi consumă timpul cu tehnici sofisticate pe care ulterior în practica lor nu le vor folosi niciodată pentru că fie se orientează spre o specialitate (unde nu le sunt necesare), fie pentru că tehnicile (datorită progresului) nu mai sunt folosite. Impresia este că foarte multe cadre didactice consideră că dificultatea examenului şi gradul încărcat de cunoştinţe cerut studentului pot să dea pres­tigiu disciplinei respective, implicit şi cadrului didactic. 

În concluzie, modalitatea de selecţie este o problemă ce ţine de etica profesiei. Trebuie meditat dacă un alt mod de selecţie şi evaluare a viitorilor studenţi nu ar fi de preferat.