Contribuţia femeilor în profesia de asistent medical (Partea I)

Introducere

După cum foarte bine se cunoaște, femeile au jucat un rol crucial în dezvoltarea și în evoluția profesiei de asistent medical de-a lungul istoriei. În majoritatea culturilor și a societăților, îngrijirea bolnavilor a fost considerată adesea o sarcină de îndeplinit doar de către femei, fiind văzută ca o extensie a rolului lor tradițional de îngrijire a familiei și a gospodăriei. Cu timpul, această responsabilitate s-a transformat într-o profesie respectată și esențială pentru sistemele de sănătate din întreaga lume.

Originea profesiei de asistent medical poate fi urmărită până în Antichitate, când femeile se ocupau de îngrijirea bolnavilor și a celor răniți. Multe ordine religioase au fost fondate de către femei, care și-au dedicat viața îngrijirii celor bolnavi și săraci. De exemplu, în Europa Medievală, călugărițele au fost cele care au îngrijit pacienții din mănăstiri și din azile^(1-6).

Date generale

Revoluția modernă în asistența medicală (sau în nursing, conform terminologiei anglo-saxone) a fost marcată de contribuția lui Florence Nightingale, care a pus bazele îngrijirii medicale moderne și profesioniste în secolul al XIX-lea. Ea a înființat prima școală de asistență medicală (nursing), în cadrul Spitalului „Saint Thomas” (St. Thomas’s Hospital) din Londra și a creat standarde pentru igienă, administrare și educație în domeniu. Florence Nightingale a fost un model pentru femeile din întreaga lume, demonstrând că asistența medicală (nursingul) este o profesie care necesită cunoștințe și abilități speciale^(1-6).

În zilele noastre, profesia de asistentă medicală este dominată de femei, care reprezintă majoritatea în acest domeniu în foarte multe țări. Ele sunt responsabile pentru îngrijirea pacienților în spitale, în clinici medicale, în azile și în alte instituții cu profil medical. Femeile în asistența medicală (nursing) au adus de-a lungul timpului – și aduc în continuare – nu numai expertiză medicală, ci și empatie, compasiune și grijă față de pacienți. În plus, femeile sunt și o forță inovatoare în domeniul asistenței medicale (al nursingului). Multe dintre aceste femei au ocupat poziții de conducere și au contribuit la dezvoltarea practicilor și a tehnologiilor medicale moderne. Concret, rolurile acestora pot varia de la simple infirmiere, infirmiere specializate până la asistente medicale și, ulterior, până la profesioniști în variate domenii medicale: educație medicală, sănătate mintală, stomatologie, specialități chirurgicale etc.

Deși femeile reprezintă majoritatea în asistența medicală (nursing), acestea se confruntă cu diverse provocări, inclusiv inegalitatea salarială și discriminarea de gen. În multe țări, femeile, având profesia de asistent medical, pot câștiga mai puțin decât colegii lor bărbați, chiar și atunci când au aceleași calificări și experiență. De asemenea, femeile cu profesia de asistent medical (sau mai simplu, asistentele medicale) pot întâmpina dificultăți în echilibrul dintre muncă și viața personală, mai ales atunci când își asumă responsabilități suplimentare, cum ar fi îngrijirea copiilor sau a rudelor în vârstă. Programul de muncă, adesea intens și stresant, poate avea un impact devastator în timp asupra sănătății lor fizice și mintale^(1-6).

Femeile în asistența medicală pot juca un rol vital în asigurarea sănătății și a bunăstării comunităților din întreaga lume. Prin dedicarea deosebită, abilitățile și compasiunea de care dau dovadă, asistentele medicale continuă să îmbunătățească calitatea îngrijirii medicale și să aducă schimbări pozitive în domeniu. Cu toate acestea, este important ca asistentelor medicale să li se recunoască și să li se respecte contribuțiile și să se lucreze la eliminarea provocărilor și a discriminării cu care se confruntă adesea în profesie.

În continuare, vom încerca să prezentăm în acest material foarte amplu, dar structurat în mai multe părți, o serie de biografii, sperăm noi cât mai interesante, ale principalelor eroine care au definit de-a lungul timpului nobila profesie de asistentă medicală. Și, bineînțeles, vom începe cu biografia celei mai importante reprezentante a asistenței medicale, deja arhicunoscuta Florence Nightingale.

Florence Nightingale (1820-1910) (Anglia). După cum foarte bine se cunoaște, Florence Nightingale a fost un personaj marcant în asistența medicală la nivel mondial, o reformatoare socială deosebit de cunoscută, dar și o statisticiană de foarte mare anvergură, fiind considerată pe drept cuvânt ca fondatoare, dar și pionieră a unei asistențe medicale moderne și profesioniste puse pentru prima dată în practică, chiar dacă destul de timid la început, în timpul Războiului Crimeii^(1-6).

Mai exact, experiențele sale în calitate de asistentă medicală în timpul acestei foarte mari conflagrații a secolului al XIX-lea, care a fost Războiul Crimeii, au fost esențiale pentru Florence Nightingale, în privința conturării și a sedimentării unor opinii solide despre igienă în general, dar mai ales despre menținerea unei igiene deosebit de riguroase în cadrul spitalelor militare și civile, dar și în cadrul infirmeriilor sau al spitalelor de campanie britanice aflate pe linia și/sau în spatele frontului.

Practic, datorită păstrării unei igiene extrem de riguroase în cadrul unor unități sanitare militare engleze din timpul Războiului Crimeii, mortalitatea în rândul soldaților britanici răniți în această confruntare sângeroasă și care au fost internați în respectivele unități sanitare a fost redusă cu peste 60%. Totodată, Florence Nightingale a fost și cea care a înființat în anul 1860 Spitalul „Saint Thomas” (St. Thomas’ Hospital), dar și prima școală de pregătire în asistența medicală, care a avut un caracter modern și profesionist și care s-a intitulat Școala de Pregătire pentru Asistente Medicale Nightingale (Nightingale Training School for Nurses)^(1-11).

Dar cine a fost în realitate Florence Nightingale, considerată a fi fondatoarea asistenței medicale profesioniste la nivel mondial?

Florence Nightingale s-a născut la data de 12 mai 1820 în Florența (Firenze în limba italiană), poate cel mai frumos oraș al Italiei, fiind cea mai mică dintre cei doi copii ai lui Frances și William Shore Nightingale. Probabil, de la frumosul oraș Florența, orașul în care s-a născut, a provenit și numele de „Florence” care i-a fost dat viitoarei asistente medicale de către părinții săi. Și, ca să fim foarte bine înțeleși, familia Nightingale era departe de a fi fără resurse materiale; din contră, discutăm despre o familie britanică cu o avere considerabilă: mama, Frances, era provenită dintr-o veche familie de comercianți englezi și s-a mândrit întotdeauna cu faptul că a fost primită în cercurile cele mai înalte ale protipendadei engleze. În ciuda interesului asiduu al mamei sale de a se afirma social, Florence Nightingale nu a avut deloc aceste aspirații, mai ales că viitoarea asistentă medicală, după cum a și afirmat în memoriile sale, „a simțit întotdeauna un foarte mare disconfort, atunci când participa la diverse evenimente sociale”. Mai exact, Florence Nightingale a evitat atât în prima parte a vieții, cât și ulterior să fie în centrul atenției^(1-11).

Concret, Florence Nightingale a avut un caracter foarte puternic și a intrat adeseori în conflict deschis cu mama sa, pe care o considera „mult prea autoritară”. Dar, asemeni multor fete ale perioadei respective aflate într-o societate engleză foarte strictă, Florence Nightingale a fost destul de dornică, chiar dacă pe alocuri au existat și numeroase momente de revoltă, să își mulțumească mama: „Cred că am devenit mai bună și mai supusă” a scris viitoarea asistentă medicală în memoriile sale, referitor la relația pe care a avut-o cu mama sa^(1-11).

De asemenea, așa cum am menționat deja, tatăl reputatei asistente medicale a fost William Shore Nightingale, un bogat proprietar de pământuri englez, care la rândul său a moștenit două proprietăți foarte importante în insulele britanice: prima proprietate era situată la Lea Hurst, în regiunea Derbyshire, iar cealaltă proprietate se găsea în Embley Park, în regiunea Hampshire; această din urmă moșie a intrat în proprietatea familiei Nightingale pe când Florence avea vârsta de doar 5 ani. Micuța Florence și-a petrecut cu precădere copilăria pe moșia aflată la Lea Hurst, unde părinții săi i-au dat educația care era oferită în acea perioadă fetelor din înalta societate britanică, educație ce a inclus, pe lângă studierea limbii engleze, și studierea asiduă a limbilor franceză, germană și italiană, aspect care avea să îi fie extrem de folositor în viitoarea carieră de asistentă medicală profesionistă pe care dorea să o urmeze^(1-11).

Ceea ce trebuie amintit totuși este faptul că, încă de la o vârstă fragedă, Florence Nightingale a fost deosebit de activă în ceea ce privește serviciile filantropice, acordând îngrijiri foarte atente tuturor persoanelor sărace și bolnave din satele aflate în vecinătatea moșiei tatălui său. Concret, la momentul în care a împlinit vârsta de 16 ani, pentru Florence Nightingale a fost foarte clar că profesia de asistentă medicală urma să fie vocația ei, fiind convinsă categoric că respectiva profesie reprezenta drumul său în viață, drum care i-a fost trasat de către însăși Divinitatea Supremă^(1-11).

Astfel, când Florence Nightingale a luat decizia de a deveni asistentă medicală, ea și-a abordat părinții și le-a spus despre ambițiile sale și despre profesia pe care s-a decis să o urmeze. Dar părinții lui Florence Nightingale nu au fost deloc încântați de respectiva idee și i-au interzis categoric acesteia să își urmeze visul: o carieră în asistența medicală (în nursing). Și, pe undeva, aceștia chiar aveau dreptate: în Epoca Victoriană, o tânără britanică cu rangul social al lui Florence Nightingale, cu o pregătire adecvată și cu o zestre foarte consistentă, era de așteptat să se căsătorească cu un bărbat înstărit, nu să-și asume o slujbă considerată de către clasele sociale superioare engleze ca fiind muncă inferioară^(1-11).

Dar, când Florence Nightingale abia împlinise vârsta de 17 ani, aceasta a refuzat o cerere în căsătorie din partea unui bărbat considerat a fi „potrivit” de către părinții săi: a fost vorba despre Richard Monckton Milnes. Tânăra Florence a argumentat foarte simplu și clar motivul pentru care a respins mâna acestui pretendent, sub pretextul că, deși Richard Monckton Milnes „o stimula intelectual și romantic”, „natura ei morală... activă... necesită satisfacție, iar această satisfacție nu ar regăsi-o într-o viață în care să existe și căsnicie”. Concret, fiind perfect motivată să își urmeze vocația de asistentă medicală în ciuda obiecțiilor categorice ale părinților săi, Florence Nightingale s-a înscris pentru a urma cursurile Școlii de Asistență Medicală din cadrul Spitalului Luteran (Lutheran Hospital), aflat în localitatea Kaiserwerth, Prusia de atunci, Germania de astăzi, o excelentă unitate sanitară admirabil condusă și gestionată de către pastorul Fliedner^(1-11).

După o perioadă de timp relativ îndelungată petrecută în cadrul Spitalului Luteran (Lutheran Hospital) din localitatea germană Kaiserwerth, instituție sanitară unde a căpătat și o binemeritată diplomă de asistentă medicală, dar unde a acumulat și o experiență foarte vastă, Florence Nightingale s-a reîntors în Anglia la începutul anului 1850, mai exact în capitală, în orașul Londra, unde a preluat un loc de muncă de asistentă medicală în cadrul unui modest spital pentru guvernantele bolnave, aflat în Middlesex. Performanțele tinerei asistente medicale la noul loc de muncă l-au impresionat extrem de mult pe angajatorul său, astfel încât Florence Nightingale a fost promovată într-o poziție de superintendentă, la doar un an de la angajare. Noua funcție s-a dovedit pentru Florence Nightingale a fi nu doar o simplă provocare, dar s-a dovedit a fi și extrem de stresantă și mai ales epuizantă, deoarece aceasta s-a confruntat în scurt timp atât cu un focar de holeră foarte agresiv, cât și cu niște condiții insalubre intraspitalicești care au favorizat răspândirea rapidă a bolii^(1-11).

Pornind chiar de la aceste prime provocări, Florence Nightingale și-a asumat foarte serios misiunea de a îmbunătăți practicile de igienă, reducând semnificativ rata mortalității din spitalul unde a fost angajată. Totodată, trebuie remarcat faptul că Florence Nightingale a fost o persoană extrem de ambițioasă, cu o putere de muncă fenomenală, dar, din păcate, cu o constituție foarte fragilă.

Astfel, munca istovitoare pe care a desfășurat-o în cadrul Spitalului din Middlesex i-a afectat foarte grav sănătatea. Dar, după o perioadă de convalescență, care s-a prelungit pe o durată mai lungă de timp, lui Florence Nightingale i s-a oferit cea mai mare oportunitate din cariera sa de asistentă medicală: participarea în calitate de personal medical auxiliar (ajutător) la Războiul Crimeii^(1-11).

Războiul Crimeii a fost un conflict armat între Imperiul Rus (Imperiul Țarist), pe de-o parte, și o alianță dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman, pe de altă parte, și s-a desfășurat din data de 28 martie 1853 până în 1856. Acest conflict armat deosebit de sângeros a fost și este considerat drept unul dintre ultimele războaie religioase din Europa, primul conflict la declanșarea căruia presa și opinia publică occidentală au jucat un rol semnificativ și care, în același timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare (telegraf, presă scrisă, jurnalism independent). În același timp, Războiul Crimeii a fost considerat și cel dintâi război total, care a afectat în mod tragic populația civilă expusă la epurare etnică și abuzuri precum viol, jaf, strămutare etc. În fapt, prin acest război s-a încercat oprirea expansiunii Imperiului Rus în zona Mării Negre, în favoarea Imperiului Otoman^(12-14).

Cu ocazia Războiului Crimeii, mii de soldați britanici au fost trimiși în zona Mării Negre, unde proviziile de hrană și munițiile au început să se epuizeze rapid. Până în anul 1854, nu mai puțin de 18.000 de soldați au fost internați în spitale militare britanice. Dar, la acea vreme, nu existau asistente medicale femei staționate în cadrul spitalelor militare engleze din Crimeea. Reputația proastă a femeilor care au desfășurat activitate de asistență medicală într-un trecut de dată relativ recentă cu Războiul Crimeii a determinat Biroul de Război Englez să evite angajarea altor persoane de gen feminin în funcții de asistente medicale.

Însă, după bătălia de la Alma, Anglia s-a confruntat cu o revoltă extrem de puternică din partea tuturor păturilor populaționale, deoarece soldații Imperiului Britanic bolnavi și răniți participanți la Războiul Crimeii nu au primit îngrijirile corespunzătoare, decedând foarte mulți dintre ei, deoarece spitalele militare au fost extrem de prost echipate, condițiile în respectivele unități sanitare au fost desosebit de insalubre, fiind considerate de către presa vremii ca „inumane”, iar personalul sanitar (medici, farmaciști, chirurgi), dar și personalul auxiliar (asistenți medicali, infirmieri, brancardieri) au fost nu doar insuficienți numeric, dar și insuficient pregătiți^(1-11).

În acest context istoric deosebit de dificil, reputata asistentă medicală britanică a primit, la sfârșitul anului 1854, o scrisoare extrem de protocolară din partea lui Sir Sidney Herbert (1810-1861), un important funcționar din cadrul Ministerului de Război Englez, dar și un foarte bun prieten al acesteia, care i-a cerut lui Florence Nightingale să organizeze în cel mai scurt timp un corp de asistente medicale, destinat îngrijirii soldaților răniți în confruntările sângeroase din Crimeea, indiferent de naționalitatea acestora^(1-11).  

Florence Nightingale a răspuns rapid acestui îndemn și în doar câteva zile a organizat o echipă de 34 de asistente medicale dintr-o foarte mare varietate de ordine religioase, îmbarcându-se câteva zile mai târziu alături de acestea și îndreptându-se către teatrul de operațiuni militare din Crimeea^(1-11). 

Deși fuseseră avertizate despre condițiile îngrozitoare din Crimeea, echipa de asistente medicale plecată spre teatrele operaționale ale armatei britanice s-a oprit în orașul Istanbul (fostul oraș bizantin Constantinopol), la acel moment capitală a Imperiului Otoman. Practic, nimic din ceea ce citiseră sau le fusese povestit până la acel moment nu le-ar fi putut pregăti pe asistentele medicale cu realitatea existentă pe teren: și, atenție, nu discutăm despre teatrele de operațiuni militare din Crimeea, ci de orașul Istanbul. Astfel, în clipa în care au ajuns la Scutari, principalul spital militar britanic din Istanbul, Florence Nightingale s-a îngrozit de ceea ce a văzut și a constatat^(1-11): „Spitalul era situat deasupra unei mari fose septice, care contamina apa și clădirea spitalului. Pacienții zăceau în propriile excremente, pe tărgi împrăștiate prin toate holurile spitalului. Era plin de muște, iar rozătoarele se plimbau nestingherite printre soldații răniți. Proviziile sanitare de bază, cum ar fi bandajele și săpunul, deveneau din ce în ce mai rare, pe măsură ce numărul celor bolnavi și răniți creștea constant. Chiar și apa trebuia raționalizată. Mai mulți soldați mureau din cauza bolilor infecțioase, cum ar fi febra tifoidă și holera, decât din cauza rănilor suferite în bătălie”.

Fără să pregete, Florence Nightingale și echipa sa de asistente medicale s-au apucat imediat de treabă. Astfel, acestea au achiziționat sute de perii de curățat și, cu ajutorul bolnavilor și al răniților care se puteau mișca, au curățat interiorul spitalului cât de bine au putut. Florence Nightingale și-a petrecut majoritatea timpului îngrijind bolnavii și răniții. În fiecare seară, inimoasa femeie a parcurs coridoarele întunecate ale spitalului cu o lampă în mână, veghind asupra fiecărui soldat bolnav sau rănit cu o grijă aproape maternă. Soldații au fost atât de impresionați și de mișcați de îngrijirile acordate de către Florence Nightingale și echipa sa de asistente medicale, încât au poreclit-o „Doamna cu lampa” („the Lady with the lamp”) sau „Îngerul din Crimeea” („the Angel of Crimea”). Concret, munca lui Florence Nightingale și a echipei sale de asistente medicale a redus rata mortalității în Spitalul Britanic din Scutari cu peste 60%^(1-11).

Pe lângă îmbunătățirea semnificativă a condițiilor sanitare (salubritate, îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a pacienților etc.) din cadrul Spitalului Britanic din Scutari, Istanbul, Turcia, Florence Nightingale a creat și o serie de servicii suplimentare pentru pacienții internați în această unitate sanitară deosebit de importantă a armatei engleze, după cum urmează^(1-11):

• a inițiat în spital înființarea unei „bucătării speciale pentru invalizi”, în fapt o bucătărie unde se gătea o mâncare mult mai atrăgătoare pentru pacienți, în comparație cu mâncarea standard oferită de către serviciile militare britanice, o bucătărie care încerca să respecte și anumite cerințe dietetice pentru pacienți;
• a înființat o spălătorie a spitalului, pentru ca toți pacienții să aibă o lenjerie curată;
• a înființat o sală de clasă, unde pacienții fără știință de carte au învățat să scrie și să citească cu ajutorul personalului medical sau al altor pacienți voluntari;
• a înființat și o bibliotecă cu o mică sală de lectură, pentru stimularea intelectuală și pentru divertismentul pacienților.

Bazându-se pe experiența și pe observațiile dobândite în cadrul Războiului Crimeii, Florence Nightingale a elaborat un raport extrem de complet și de complex de aproximativ 830 de pagini, intitulat Notes on matters affecting the health, efficiency and hospital administration of the British Army (într-o traducere adaptată, Note privind aspectele care afectează sănătatea, eficiența și administrarea spitalicească a armatei britanice), raport în care reputata asistentă medicală engleză a propus o serie de reforme valabile pentru toate spitalele militare din Imperiul Britanic, spitale militare care funcționau la acel moment în niște condiții dezastruoase atât din punctul de vedere al personalului medical (pregătire necorespunzătoare și număr foarte redus de profesioniști în domeniul medical), al aprovizionării cu materiale sanitare și hrană, cât mai ales al condițiilor de igienă înfiorătoare. Raportul lui Florence Nightingale, publicat sub formă de carte, extrem de bine documentat și elaborat, a declanșat o adevărată revoluție, urmată imediat de o restructurare totală a Departamentului Administrativ din cadrul Ministerului de Război Britanic, această restructurare incluzând în anul 1857 și înființarea Comisiei Regale pentru Sănătatea Armatei (Royal Commission for the Health of the Army)^(1-11).

Florence Nightingale a rămas în cadrul Spitalului Militar Britanic din Scutari, Istanbul, Turcia, timp de aproximativ 18 luni. Aceasta a plecat spre Anglia în vara anului 1856, imediat după încheierea Războiului Crimeii, război care s-a încheiat cu înfrângerea totală a Imperiului Rus (Imperiul Țarist) și cu victoria armatelor aliate, deci inclusiv a armatei engleze^(1-11).

Reputata asistentă medicală engleză s-a întors pe moșia unde a copilărit, la Lea Hurst, în regiunea Derby­shire. Odată ajunsă acasă, Florence Nightingale a beneficiat din partea localnicilor de o primire triumfală, demnă de o eroină în viață. Plăcut surprinsă, dar fiind extrem de modestă, Florence Nightingale a dorit pe cât posibil să evite toate manifestările care au avut loc și ulterior în cinstea sa^(1-11).

În ceea ce privește activitatea sa remarcabilă pe care a desfășurat-o alături de echipa de asistente medicale în cadrul Spitalului Militar Britanic din Scutari, Istanbul, Turcia, aceasta a fost răsplătită extrem de generos de către autoritățile engleze. Concret, Florence Nightingale a primit din partea Reginei Victoria a Angliei o broșă gravată, deosebit de valoroasă, care a rămas cunoscută în istorie ca fiind „Bijuteria Nightingale”. Totodată, Florence Nightingale a mai fost recompensată de către Guvernul britanic și cu un premiu în bani extrem de consistent, de aproximativ 250.000 de lire sterline^(1-11).

Beneficiind de sprijinul direct al Reginei Victoria a Angliei, Florence Nightingale a contribuit decisiv la înființarea Comisiei Regale pentru Sănătatea Armatei (Royal Commission for the Health of the Army), comisie despre care am amintit anterior și a cărei înființare a făcut parte din planul de restructurare al Departamentului Administrativ din cadrul Ministerului de Război Britanic. Practic, această comisie a fost mandatată să realizeze niște analize statistice extrem de complicate și de elaborate, pentru a prezenta cât mai pe înțelesul tuturor datele privind mortalitatea în armata engleză în timpul Războiului Crimeii. Ceea ce s-a descoperit însă a fost cu adevărat înfiorător: 16.000 dintre cele 18.000 de decese survenite în rândul soldaților armatei engleze au fost cauzate de boli care puteau fi prevenite, și nicidecum de luptele propriu-zise (gloanțe, obuze, arme albe etc.). În acest sens, pentru realizarea unor procese statistice cât mai complexe și mai complete, Guvernul britanic a apelat la serviciile a doi renumiți specialiști englezi în statistică ai vremii: William Farr și John Sutherland^(1-11).

Dar transpunerea acestor date într-un format statistic vizual nou, pe înțelesul tuturor, a fost opera lui Florence Nightingale, iar prezentarea respectivei analize statistice a creat o adevărată senzație în cadrul opiniei publice engleze. Diagrama polară a lui Florence Nightingale, cunoscută în statistica contemporană și ca „Diagrama cu trandafiri Nightingale” („Nightingale Rose Diagram”), a arătat foarte clar și simplu cum activitatea Comisiei Regale pentru Sănătatea Armatei Engleze (Royal Commission for the Health of the Army) a redus rata mortalității și a făcut ca datele care altădată erau prezentate într-un format deosebit de complicat să fie prezentate la acel moment într-un format simplu, accesibil tuturor, inspirând în acest fel și noi standarde de igienă pentru serviciile de sănătate ale armatei britanice. Grație acestei analize statistice cu adevărat revoluționare pentru acele timpuri, Florence Nightingale a devenit primul membru de gen feminin al Societății Regale de Statistică (Royal Statistical Society) din Anglia, dar a devenit și membru de onoare al Asociației Americane de Statistică (American Statistical Association)^(1-11).

În continuare, Florence Nightingale a decis să utilizeze importantul premiu în bani primit din partea Guvernului britanic pentru a-și promova cauza: implementarea conceptului de „asistență medicală” („nursing”) și înființarea unui sistem de școlarizare profesionist pentru asistentele medicale. Concret, Florence Nightingale a finanțat înființarea Spitalului „Saint Thomas” (St. Thomas’ Hospital) din Londra și în cadrul acestei unități sanitare a înființat și Școala pentru Pregătirea Asistentelor Medicale Nightingale (Nightingale Training School for Nurses)^(1-11).

Astfel, Florence Nightingale a devenit un simbol, o personalitate publică profund admirată într-o societate britanică extrem de strictă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Numeroase poezii, cântece și piese de teatru au fost scrise și dedicate în onoarea acestei eroine care a fost Florence Nightingale. Toate tinerele femei din Anglia doreau să fie asemeni lui Florence Nigh­tingale, aceasta devenind un model demn de urmat. Dornice să îi urmeze exemplul au fost chiar și femeile din clasele sociale înstărite, care au început să se înscrie la rândul lor la Școala pentru Pregătirea Asistentelor Medicale Nightingale (Nightingale Training School for Nurses), dorind să îmbrățișeze o carieră de asistentă medicală, care, datorită lui Florence Nightingale, a devenit în cel mai scurt timp, dintr-o profesie blamată de către întreaga societate engleză, o profesie nobilă, asemenea celei de medic, de slujitor al lui Hipocrate. Sau, într-o exprimare mai simplă, mulțumită lui Florence Nightingale, asistența medicală nu a mai fost privită cu dispreț de către clasele înalte din societatea engleză: în fapt, asistența medicală a ajuns să fie considerată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea drept o vocație onorabilă pentru tinerele englezoaice. Și, atenție, acest model al lui Florence Nightingale nu a fost restrâns doar la Imperiul Britanic, ci foarte rapid a fost urmat de către foarte multe tinere din alte țări ale Europei și mai ales din Statele Unite ale Americii^(1-11).

Totuși, spre finalul acestui material biografic, trebuie menționat un episod extrem de trist din viața celei care a fost Florence Nightingale: în timp ce și-a desfășurat activitatea în cadrul Spitalului Militar Britanic din Scutari, Istanbul, Turcia, reputata asistentă medicală engleză a contactat așa-numita „Crimean fever” sau, într-o traducere adaptată, „Febra crimeeană”, boală cu etiologie necunoscută la acea vreme, din care eroina noastră nu și-a revenit niciodată complet. Astfel, se știe sigur că la împlinirea vârstei de 38 de ani, din cauza respectivei afecțiuni, Florence Nightingale a rămas aproape tot timpul în propria casă, fiind imobilizată în pat pentru tot restul vieții. Dedicată îmbunătățirii permanente a sistemului de sănătate englez, Florence Nightingale și-a continuat munca cu un devotament deosebit chiar și din propria-i locuință, fiind imobilizată la pat^(1-11).

Locuind în Mayfair, chiar în inima Londrei, Florence Nightingale a rămas o autoritate și o susținătoare a reformei sistemului de sănătate englez, intervievând politicieni și primind vizitatori distinși, chiar și imobilizată în propriul pat. În anul 1859, Florence Nightingale a publicat un material extrem de interesant, intitulat Notes on hospitals (Note despre spitale), care s-a axat pe modul de gestionare corectă a spitalelor civile^(1-11).

Pe parcursul Războiului Civil American (1861-1865), Florence Nightingale a fost consultată frecvent de ambele părți participante (Armata Americană din Nord – Armata Unionistă, dar și Armata Americană din Sud – Armata Confederată), cu privire la organizarea spitalelor militare de campanie. Florence Nightingale a fost, de asemenea, o autoritate în materie de sănătate publică pentru militarii și civilii care călătoreau, locuiau sau urmau să se stabilească în India, deși nu a fost niciodată în această țară îndepărtată, cea mai mare colonie a Imperiului Britanic^(1-11).

În anul 1908, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, lui Florence Nightingale i-a fost conferită o importantă medalie din partea Regelui Edward al VII-lea al Angliei, iar cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la data de 12 mai 1910, aceasta a primit un mesaj de felicitare și din partea noului rege al Angliei, George al V-lea. Dar, în luna august a anului 1910, Florence Nightingale s-a îmbolnăvit grav. Inițial, reputata asistentă medicală britanică părea că se va însănătoși, că se recuperează și, după cum au menționat apropiații săi, „avea și o foarte bună dispoziție”. Totuși, după o săptămână de „stare bună spre foarte bună”, Florence Nightingale a prezentat brusc o serie de simptome extrem de îngrijorătoare. „Marea eroină engleză” s-a stins din viață la data de 13 august 1910 în locuința sa din Londra, capitală a Imperiului Britanic^(1-11).

În stilul deja clasic și arhicunoscut, Florence Nightingale a dorit ca înmormântarea sa să fie o ceremonie simplă, liniștită și modestă, în ciuda dorinței publicului englez de a o onora pe cea care și-a dedicat viața neobosit pentru prevenirea bolilor de orice fel, precum și pentru asigurarea unui tratament sigur și echilibrat atât pentru cei săraci, cât și pentru cei suferinzi^(1-11).

În prezent, în memoria lui Florence Nightingale a fost înființat și un muzeu care îi poartă numele. Astfel, Muzeul „Florence Nightingale”, care se găsește actualmente în locul unde a funcționat odată Școala pentru Pregătirea Asistentelor Medicale Nightingale (Nightingale Training School for Nurses), găzduiește mai mult de 2000 de artefacte care comemorează viața și cariera „Îngerului din Crimeea”. La ora actuală, Florence Nightingale este recunoscută și respectată în întreaga lume ca fiind atât fondatoare, cât și pionieră a unei asistențe medicale moderne și profesioniste.

Florence Nightingale a fost deosebit de apreciată și în Turcia, țară care îi poartă o profundă recunoștință și o amintire nepieritoare. În acest sens, patru spitale din orașul Istanbul poartă numele renumitei asistente medicale Florence Nightingale: Spitalul „Florence Nightingale” din Şişli (important cartier al orașului Istanbul; discutăm, de fapt, despre cel mai mare spital privat din Turcia); Spitalul Metropolitan „Florence Nightingale” din Gayrettepe, Beşiktaş, Istanbul; Spitalul European „Florence Nightingale” din Mecidiyeköy, Istanbul, și Spitalul Kiziltoprak „Florence Nightingale” din Kadiköy, Istanbul, toate aceste spitale aparținând Fundației Turce de Cardiologie^(1-11).

Nu putem încheia acest material biografic fără a aminti faptul că, în anul 1912, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross) a instituit Medalia „Florence Nightingale” (Florence Nightingale Medal), distincție deosebit de importantă care este acordată o dată la doi ani asistenților medicali pentru servicii medicale deosebite.   

Acknowledgement: Viorel Ștefan Perieanu și Mădălina Adriana Malița sunt autori pentru corespondență (Viorel Ștefan Perianu: viorel.perieanu@umfcd.ro; Mădălina Adriana Malița: madalina.malita@umfcd.ro).

Autori pentru corespondență: Viorel Ștefan Perieanu E-mail: viorel.perieanu@umfcd.ro; Mădălina Adriana Malița E-mail: mădălina.malița@umfcd.ro

Conflict of interest: none declared.

Financial support: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY licence.