Anemia în babesioza canină – diagnostic şi management terapeutic

Răspunsul imun

Răspunsul imun la infecţia cu Babesia joacă un rol central în producerea anemiei. Sistemul imunitar recunoaşte celulele roşii din sânge infectate ca fiind străine şi creează un răspuns pentru a le elimina. Acest răspuns implică diferite mecanisme, cum ar fi producerea de anticorpi împotriva celulelor infectate.

Eritrofagocitoza

Fagocitele, un tip de celulă imunitară, pot înghiţi şi distruge globulele roşii infectate. Acest proces este cunoscut sub numele de eritrofagocitoză. Deşi intenţia este de a elimina celulele infectate, aceasta poate duce şi la eliminarea globulelor roşii sănătoase, contribuind la anemie.

Daune oxidative

Răspunsul imun poate duce la producerea de specii reactive de oxigen (ROS) ca parte a mecanismului de apărare al organismului. Cu toate acestea, aceste ROS pot deteriora, de asemenea, atât celulele roşii din sânge infectate, cât şi cele neinfectate, reducând şi mai mult numărul total de celule roşii din sânge.

Activarea complementului: sistemul complementului este o parte a răspunsului imun care ajută la eliminarea agenţilor patogeni. Cu toate acestea, activarea excesivă a sistemului complementului poate duce la deteriorarea celulelor roşii din sânge şi poate contribui la anemie.

Citotoxicitatea celulară dependentă de anticorpi

Acesta este un proces în care celulele imune, cum ar fi celulele natural killer, ţintesc celulele acoperite cu anticorpi pentru distrugere. În contextul babesiozei canine, acest mecanism poate duce la distrugerea globulelor roşii infectate şi neinfectate.

Sechestrarea la nivelul splinei

Splina joacă un rol important în filtrarea şi îndepărtarea celulelor sanguine deteriorate sau infectate din circulaţie. În cazul babesiozei, atât globulele roşii infectate, cât şi cele neinfectate pot fi sechestrate şi reţinute în splină, reducând şi mai mult numărul de globule roşii circulante.

Este important de reţinut că, deşi parazitul în sine nu provoacă în mod direct anemie, prezenţa sa declanşează o serie de răspunsuri imune şi interacţiuni celulare ce contribuie colectiv la dezvoltarea anemiei la câinii infectaţi. Acest proces cu mai multe faţete evidenţiază complexitatea interacţiunii gazdă-parazit şi răspunsul imun.

Procesul de diagnostic pentru confirmarea babesiozei la animale, în special la câine, presupune o suită de metode, dintre care amintim:

• Constatări clinice şi istoric. Semnele clinice şi istoricul animalului pot sugera cu tărie babesioza, dar aceste semne pot fi similare cu ale altor boli, astfel încât un diagnostic prezumtiv nu este definitiv.
• Examinarea microscopică. Frotiurile de sânge colorate cu Giemsa sunt examinate la microscop cu lumină pentru a confirma prezenţa paraziţilor Babesia. Această metodă este rapidă şi rentabilă, dar necesită experienţă pentru a interpreta rezultatele cu acurateţe.
• Pregătirea frotiului de sânge. Frotiurile de sânge sunt preparate din sânge periferic. Acest lucru este deosebit de important pentru detectarea Babesia bovis, deoarece eritrocitele infectate tind să adere la endoteliul capilar. Frotiurile de la alte organe (creier, muşchi, rinichi, splină) pot fi prelevate în timpul examinărilor post-mortem.
• Sensibilitatea detectării. Se remarcă faptul că detectarea Babesia folosind microscopia luminoasă în stare de purtător (când animalul poartă parazitul, dar poate să nu prezinte semne clinice) poate fi dificilă din cauza sensibilităţii slabe.
• Diferenţierea morfologică. Este nevoie de experienţă pentru a distinge diferitele specii de Babesia pe baza morfologiei lor atunci când sunt privite la microscop.

Rezumând, diagnosticarea babesiozei implică o combinaţie de semne clinice, istoricul şi examinarea microscopică a frotiurilor de sânge sau de organe. Caracteristicile morfologice ale paraziţilor Babesia, precum şi prezenţa şi aranjarea lor, pot ajuta la diferenţierea dintre diferitele specii. Din cauza complexităţii şi a expertizei necesare pentru un diagnostic precis, colaborarea cu profesionişti veterinari cu experienţă în boli parazitare este esenţială.

Metodele de diagnostic molecular, cum ar fi testele PCR, sunt mai sensibile decât microscopia cu lumină şi pot fi utile pentru a detecta Babesia spp. în starea de purtător sau în timpul infecţiei cronice. Biologia moleculară este, de asemenea, utilizată pentru diferenţierea şi caracterizarea izolatelor. Din cauza persistenţei organismelor în sânge, detectarea organismelor nu indică neapărat că acestea sunt cauza bolii actuale sau că au vreun impact asupra sănătăţii.

Au fost descrise teste serologice pentru detectarea anticorpilor împotriva Babesia spp. la animalele purtătoare. Cele mai utilizate sunt testul de anticorpi fluorescenţi indirect şi ELISA. Acestea nu sunt utile pentru diagnostic în stadiul acut al bolii.

Managementul terapeutic al babesiozei canine constă în trei componente: tratamentul etiologic, transfuzii de sânge pentru tratarea anemiei severe şi îngrijire de susţinere pentru prevenirea complicaţiilor şi tulburărilor metabolice.

Frecvent, nevoia de transfuzii de sânge este acută, ca în hemoliza sau hemoragia acută; transfuziile sunt, de asemenea, adecvate în tratamentul anemiilor acute sau cronice. Animalele cu tulburări hemostatice necesită adesea transfuzii repetate de sânge integral, globule roşii, plasmă sau trombocite. Transfuziile de sânge trebuie făcute cu grijă, deoarece au potenţialul de a compromite şi mai mult animalul.

În toate cazurile de anemie hemolitică, dacă este posibil, se recomandă şi hemotransfuzia (în special în cazurile în care hematocritul este mai mic de 20% şi hemoglobina este inferioară valorii de 8 mg/dl).

Sângele integral nu este adesea produsul ideal pentru a fi administrat. Dacă este nevoie de înlocuirea capacităţii de transport al oxigenului din sânge, atunci concentratul eritrocitar este mai potrivit; dacă este necesară înlocuirea volumului circulator, pot fi utilizate soluţii cristaloide sau coloide, în asociere cu concentrat eritrocitar adăugat, după cum este necesar. Numărul trombocitelor creşte rapid după hemoragie, astfel încât înlocuirea este rareori necesară. Proteinele plasmatice se echilibrează din spaţiul interstiţial, astfel încât plasma nu este necesară decât în cazul hemoragiei masive (>1 volum de sânge în 24 de ore). Animalele care necesită factori de coagulare beneficiază cel mai mult de administrarea de plasmă proaspăt congelată sau de crioprecipitat dacă necesitatea este în mod specific de factor VIII, factor von Willebrand sau fibrinogen. Plasma bogată în trombocite sau concentratele de trombocite pot fi utile în trombocitopenie, deşi trombocitopenia mediată imun nu răspunde de obicei la administrarea de trombocite, deoarece acestea sunt îndepărtate rapid de splină. Dacă echipamentul necesar pentru prepararea componentelor sanguine nu este disponibil la faţa locului, majoritatea componentelor pot fi furnizate de băncile comerciale de sânge.

Stimularea eritropoiezei prin măsuri dietetice se face prin raţii complexe, bogate în special în proteine, fier, cupru, cobalt şi vitamine. Medicamentos, se vor administra preparate pe bază de fier, cupru, cobalt şi arsen, vitaminele E şi C, extract de ficat, hemo- sau seroterapie.
 

Conflict de interese: niciunul declarat  
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.