Enteropatiile comune la porci

Porcii pot fi afectați de enteropatii de natură bacteriană, virală, parazitară sau alimentară. Manifestarea bolii este influențată de vârsta animalului, statusul imun, condițiile de igienă, densitatea animalelor, alimentație, stres și de prezența concomitentă a mai multor agenți patogeni. Transmiterea multor agenți enterici are loc pe cale fecal-orală, iar modificările de furaj sau stresul asociat înțărcării pot favoriza apariția și agravarea bolii⁽¹⁾.

Din punct de vedere practic, enteropatiile porcinelor pot fi asociate cu diferite categorii de vârstă. La purceii sugari sunt întâlnite frecvent colibaciloza enterică, enteritele produse de Clostridium perfringens, colita cu Clostridioides difficile și enterita cu rotavirus. După înțărcare devin importante colibaciloza postînțărcare, salmoneloza, enteropatia proliferativă porcină și infecțiile cu Brachyspira. La porcii în creștere și finisare, enteropatia proliferativă, dizenteria porcină, salmoneloza și spirochetoza intestinală reprezintă probleme importante⁽²⁾.

Colibaciloza enterică

Colibaciloza enterică este una dintre cele mai frecvente enteropatii ale purceilor și este produsă în principal de tulpini enterotoxigene de Escherichia coli (ETEC). Boala afectează în special purceii sugari și purceii recent înțărcați. Bacteria colonizează intestinul subțire și produce toxine care determină secreția masivă de apă și electroliți în lumenul intestinal, având drept consecință apariția unei diarei apoase și a deshidratării^(1,2).

Patogeneza colibacilozei este legată de capacitatea anumitor tulpini de E. coli de a adera la mucoasa intestinală. Printre factorii de colonizare importanți se numără fimbriile F4 (K88), F5 (K99), F6 (987P), F18 și F41. După aderarea la enterocite, bacteriile produc enterotoxine care modifică transportul ionilor și apei la nivelul epiteliului intestinal. Rezultatul este o acumulare rapidă de lichid în intestin și apariția diareii⁽²⁾.

Clinic, purceii afectați prezintă fecale apoase, uneori abundente, deshidratare, slăbiciune și reducerea consumului de lapte sau furaj. În formele grave, pierderile de apă și electroliți pot conduce rapid la moarte, în special la purceii foarte tineri. La purceii înțărcați, schimbarea alimentației, stresul, amestecarea loturilor și scăderea protecției materne pot favoriza apariția bolii.

Diagnosticul trebuie realizat pe baza semnelor clinice, a leziunilor și a investigațiilor de laborator. Izolarea bacteriei nu este suficientă întotdeauna, deoarece E. coli poate face parte și din flora intestinală normală. De aceea, este importantă identificarea tulpinii patogene și a factorilor de virulență.

Prevenirea colibacilozei presupune o combinație de măsuri de igienă, management și control al imunității. Asigurarea unui colostru de calitate și a unui aport suficient de colostru în primele ore de viață este esențială. De asemenea, trebuie acordată atenție igienizării boxelor, reducerii stresului la înțărcare și adaptării treptate la noul furaj.

Enterita produsă de Clostridium perfringens

Clostridium perfringens este un microorganism anaerob, Gram-pozitiv, care poate exista în tractul intestinal, dar anumite tipuri și tulpini pot produce enterite severe. La purcei sunt importante în special enteritele produse de tipurile A și C⁽⁵⁾.

Enterita cu Clostridium perfringens de tip C este una dintre cele mai grave boli enterice ale purceilor nou-născuți. Ea afectează cel mai frecvent purceii cu vârsta de 1-5 zile și cauzează o enterită necrohemoragică severă, cu mortalitate ridicată. Bacteria produce toxine care determină necroza mucoasei intestinale, hemoragii și distrugerea țesuturilor.

Un factor important este sensibilitatea toxinei beta la tripsină. Purceii nou-născuți au o activitate proteolitică intestinală mai redusă, ceea ce favorizează acțiunea toxinei. Clinic, purceii pot prezenta diaree, apatie, slăbiciune și, în formele severe, moarte într-un timp foarte scurt. Leziunile sunt caracterizate prin necroza și hemoragia intestinului subțire.

Enterita produsă de tipul A este, în general, mai puțin severă decât cea produsă de tipul C. Este întâlnită în special la purcei și poate determina diaree galbenă până la apoasă, cu evoluție de obicei autolimitantă. Diagnosticul este mai dificil, deoarece C. perfringens de tip A poate fi prezent și în microbiota intestinală normală, iar leziunile nu sunt întotdeauna caracteristice.

Controlul acestor enterite se bazează în principal pe igienă, managementul fătării și al purceilor, reducerea contaminării mediului și utilizarea programelor de prevenție recomandate pentru efectiv. În cazul tipului C, prevenția este deosebit de importantă, deoarece evoluția clinică poate fi foarte rapidă.

Colita cu Clostridioides difficile

Clostridioides difficile este un alt agent important al bolilor enterice ale purceilor. Boala este întâlnită predominant la purceii neonatali, în special în prima săptămână de viață. C. difficile este un bacil Gram-pozitiv, anaerob și sporulat, iar efectele patologice sunt legate în principal de toxinele produse de bacterie.

Toxina A are efect enterotoxic, determinând secreția de lichide în lumenul intestinal, în timp ce toxina B are efect citotoxic. Ca urmare, purceii pot prezenta diaree de intensitate ușoară până la moderată. Una dintre leziunile caracteristice este edemul mezocolonului, care poate fi observat la examinarea necropsică.

Diagnosticul nu trebuie stabilit doar prin izolarea microorganismului, deoarece simpla prezență a bacteriei nu demonstrează obligatoriu că aceasta este cauza diareii. Este importantă identificarea toxinelor, împreună cu examinarea leziunilor și, când este necesar, cu investigații histopatologice.

Prevenirea se bazează pe igienă, reducerea contaminării mediului și managementul corespunzător al scroafelor și purceilor. Deoarece sporii bacteriei pot persista în mediul exterior, curățarea și dezinfecția corectă au o importanță deosebită.

Enteropatia proliferativă porcină

Enteropatia proliferativă porcină, cunoscută și sub denumirea de ileită, este una dintre cele mai importante boli enterice ale porcilor în perioada de creștere și finisare. Agentul etiologic este Lawsonia intracellularis, o bacterie Gram-negativă intracelulară. Boala poate avea forme subclinice, forme cronice cu reducerea performanțelor de producție și forme acute severe, inclusiv enteropatie hemoragică proliferativă^(1,2).

Lawsonia intracellularis determină proliferarea epiteliului intestinal și modificări inflamatorii în special la nivelul ileonului, dar pot fi afectate și jejunul, cecul și colonul. Ca urmare a proliferării mucoasei intestinale, suprafața funcțională a intestinului este modificată, iar absorbția nutrienților este afectată.

În formele cronice, semnele clinice pot fi discrete. Porcii pot avea sporuri reduse, neuniformitate în lot și un consum de furaj care nu se transformă eficient în creștere ponderală. În formele acute, în special la porcii mai mari, poate apărea enteropatia proliferativă hemoragică, determinând hemoragie intestinală și, în cazuri grave, moarte subită.

Diagnosticul poate include PCR, examinarea histologică și evidențierea directă a bacteriei în leziuni. Deoarece Lawsonia intracellularis este larg răspândită în efectivele de porci, simpla detectare a agentului prin PCR nu este întotdeauna suficientă pentru stabilirea cauzei clinice. Interpretarea trebuie realizată împreună cu datele clinice și patologice.

Controlul enteropatiei proliferative poate include utilizarea vaccinării și a tratamentului antimicrobian când acesta este indicat de medicul veterinar. Vaccinurile comerciale pot fi eficiente în reducerea impactului bolii. De asemenea, igiena, reducerea stresului și gestionarea corectă a loturilor contribuie la diminuarea riscului.

Dizenteria porcină

Dizenteria porcină este o boală enterică importantă a porcilor în creștere și finisare. Este caracterizată printr-o diaree mucohemoragică și afectarea predominantă a intestinului gros. Boala este asociată în principal cu specii de Brachyspira, în special Brachyspira hyodysenteriae, dar și B. hampsonii și B. suanatina pot produce boala.

Transmiterea se realizează în principal pe cale fecal-orală. Sursele de infecție pot include porcii infectați, fecalele contaminate, apa contaminată și echipamentele sau mijloacele de transport care nu au fost igienizate corespunzător.

Primele semne clinice pot fi scăderea consumului de furaj și apariția fecalelor moi. Ulterior, diareea devine mai severă și poate conține cantități importante de mucus și sânge. În cazurile prelungite apar deshidratarea, pierderea în greutate și deteriorarea evidentă a condiției corporale.

Leziunile sunt localizate în principal la nivelul cecului și colonului și includ inflamație, degenerarea mucoasei, secreție crescută de mucus și hemoragii superficiale. Morbiditatea poate fi ridicată, iar boala poate avea un impact economic important, prin scăderea performanțelor de creștere.

Controlul dizenteriei presupune identificarea și eliminarea surselor de contaminare, igienizarea riguroasă, combaterea rozătoarelor și controlul circulației animalelor și echipamentelor. Alimentația poate influența, de asemenea, manifestarea bolii, ceea ce face ca gestionarea corectă a rației să fie importantă.

Spirochetoza intestinală

O altă enteropatie produsă de bacterii din genul Brachyspira este spirochetoza intestinală, asociată în principal cu Brachyspira pilosicoli. Spre deosebire de dizenteria porcină, spirochetoza intestinală are, în general, o evoluție mai puțin severă și se manifestă în special prin diaree mucoidă la porcii în creștere și finisare⁽⁴⁾.

Boala este limitată predominant la intestinul gros și poate determina scăderea performanțelor de producție. În unele cazuri, semnele sunt discrete și pot trece neobservate, însă efectul cumulativ asupra sporului de creștere poate fi semnificativ.

Prevenția este asemănătoare cu cea utilizată pentru alte boli enterice: curățare și dezinfecție eficiente, reducerea densității, controlul rozătoarelor, gestionarea corectă a furajării și evitarea introducerii animalelor infectate în efective indemne.

Salmoneloza intestinală

Salmoneloza intestinală este o boală importantă, în special la porcii înțărcați și la cei aflați în perioada de creștere și finisare. Dintre serotipurile implicate se remarcă Salmonella enterica serovar Typhimurium, S. Choleraesuis și serotipul 4,[5],12:i:-, acesta din urmă fiind raportat ca un serotip predominant în probele clinice provenite de la porci bolnavi⁽²⁾.

Salmonella poate produce inflamația și necroza intestinului subțire și a colonului, iar unele serotipuri pot determina și septicemie. Factorii favorizanți includ stresul, schimbările de furaj, transportul, supraaglomerarea și infecțiile concomitente, inclusiv unele infecții virale.

Porcii afectați pot prezenta febră, reducerea consumului de furaj, apatie și diaree. Fecalele pot fi lichide, gălbui și pot conține mucus sau resturi necrotice. În formele mai severe pot apărea leziuni intestinale extinse și afectarea stării generale.

Diagnosticul se bazează pe cultivarea bacteriei, serotipare și, după caz, examinarea histopatologică. Controlul presupune o combinație de igienă, biosecuritate, controlul rozătoarelor și gestionarea corectă a furajelor și apei. Vaccinarea poate fi utilă pentru anumite serotipuri și situații epidemiologice.

Importanța salmonelozei depășește sfera medicinei veterinare, deoarece unele serotipuri de Salmonella pot reprezenta un risc pentru sănătatea publică. Din acest motiv, reducerea contaminării efectivului este importantă și din perspectiva siguranței alimentare.

Enteritele virale

Pe lângă enteropatiile bacteriene, bolile virale reprezintă o categorie importantă de afecțiuni digestive la porci.

Printre agenții virali se numără rotavirusurile, virusul gastroenteritei transmisibile, virusul diareii epidemice porcine și deltacoronavirusul porcin. Majoritatea acestor infecții determină diaree, iar unele pot produce și vărsături^(3,6).

Enterita cu rotavirus

Rotavirusurile produc o boală frecventă a intestinului subțire, în special la purceii sugari și la cei recent înțărcați. Virusul infectează și distruge enterocitele de la nivelul vilozităților intestinale, determinând atrofie vilozitară și malabsorbție. Rezultatul este apariția diareii osmotice.

Diareea poate fi apoasă, de culoare galbenă sau cenușie, iar purceii pot deveni slăbiți și deshidratați. Mortalitatea este, în general, redusă când nu există complicații, însă infecțiile asociate cu alți agenți enterici pot agrava semnificativ evoluția.

Prevenția se bazează pe igienă, biosecuritate și asigurarea unei imunități materne adecvate. În anumite situații, vaccinarea scroafelor poate contribui la creșterea imunității lactogene și la protejarea purceilor.

Enteritele cu coronavirusuri

Virusurile enterice importante la porcine includ virusul gastroenteritei transmisibile (TGEV), virusul diareii epidemice porcine (PEDV) și coronavirusul delta porcin (PDCV). Aceste virusuri determină în principal diaree apoasă și pot afecta porci de vârste diferite. La purceii foarte tineri, boala poate avea o evoluție severă, din cauza deshidratării rapide⁽³⁾.

Coronavirusurile enterice sunt foarte contagioase, iar transmiterea poate avea loc prin intermediul animalelor, oamenilor, echipamentelor, vehiculelor sau al altor obiecte contaminate. Din acest motiv, biosecuritatea este una dintre cele mai importante metode de prevenție.

Diagnosticul diferențial al enteropatiilor

Diagnosticul unei enteropatii la porc nu trebuie să se bazeze exclusiv pe aspectul fecalelor. Multe boli enterice au semne clinice asemănătoare, iar diareea poate apărea în infecții bacteriene, virale, parazitare sau în urma unor erori de alimentație.

Un diagnostic corect trebuie să ia în considerare vârsta animalului, momentul apariției semnelor, durata bolii, procentajul de animale afectate, mortalitatea și factorii de risc din fermă. De exemplu, diareea la purcei în primele zile de viață sugerează cauze diferite față de diareea mucohemoragică întâlnită la porcii în finisare.

Investigațiile de laborator pot include coprocultura, PCR, identificarea toxinelor, serotiparea, examenul histopatologic și examinarea macroscopică a leziunilor. În cazul enteropatiei proliferative, de exemplu, PCR-ul poate detecta Lawsonia intracellularis, însă interpretarea trebuie corelată cu leziunile și semnele clinice, deoarece bacteria este frecvent întâlnită în efective.

De asemenea, infecțiile mixte sunt frecvente. Un purcel poate fi afectat simultan de un virus și de o bacterie, ceea ce poate modifica tabloul clinic și severitatea bolii. Din acest motiv, identificarea unui singur agent patogen nu exclude în mod automat prezența altor agenți.

Prevenirea și controlul enteropatiilor

Prevenirea enteropatiilor trebuie să urmărească reducerea presiunii infecțioase și creșterea rezistenței animalelor. Biosecuritatea este fundamentală și trebuie aplicată atât la nivelul fermei, cât și între diferitele categorii de animale.

Măsurile importante includ:

• curățarea și dezinfecția corectă a spațiilor;
• respectarea principiului „totul plin – totul gol”, atunci când sistemul de producție permite;
• reducerea supraaglomerării;
• asigurarea unei ventilații corespunzătoare;
• furnizarea de apă potabilă de calitate;
• controlul rozătoarelor și insectelor;
• reducerea stresului la înțărcare și transport;
• evitarea amestecării animalelor provenite din surse diferite;
• asigurarea unei alimentații echilibrate;
• monitorizarea permanentă a sporului de creștere și a consumului de furaj;
• utilizarea vaccinurilor când acestea sunt indicate;
• folosirea prudentă și justificată a antimicrobienelor, pe baza recomandărilor medicului veterinar și, când este necesar, a testării sensibilității.

Este important ca tratamentul să fie adaptat cauzei bolii. Antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecțiilor virale, iar utilizarea lor nejustificată poate favoriza apariția rezistenței antimicrobiene. În același timp, în anumite boli bacteriene severe, terapia antimicrobiană poate fi necesară și trebuie instituită rapid.

Un element important al prevenirii este monitorizarea. Creșterea frecvenței diareii, scăderea sporului mediu zilnic sau creșterea mortalității trebuie să determine o investigație epidemiologică. Depistarea timpurie a unei probleme permite intervenția înainte ca boala să se răspândească la întregul lot.

Concluzii

Enteropatiile porcinelor reprezintă un grup complex de boli care pot afecta animalele la toate vârstele, dar cu agenți și manifestări diferite în funcție de etapa de producție. Printre cele mai importante se numără colibaciloza enterică, enteritele produse de Clostridium perfringens, colita cu Clostridioides difficile, enteropatia proliferativă produsă de Lawsonia intracellularis, dizenteria porcină și spirochetoza intestinală cauzate de Brachyspira, salmoneloza și enteritele virale.

Din punct de vedere clinic, diareea este unul dintre cele mai comune semne, însă aspectul fecalelor nu este suficient pentru stabilirea unui diagnostic. Vârsta animalului, evoluția bolii, mortalitatea, leziunile necropsice și rezultatele analizelor de laborator trebuie interpretate împreună.

Controlul enteropatiilor nu se bazează pe o singură măsură. Igiena, biosecuritatea, nutriția, managementul efectivului, vaccinarea, diagnosticul precoce și utilizarea responsabilă a medicamentelor trebuie integrate într-un program de prevenție. O astfel de abordare contribuie la menținerea sănătății intestinale, la îmbunătățirea performanțelor zootehnice și la reducerea pierderilor economice.

În concluzie, sănătatea tractului digestiv reprezintă un element esențial pentru eficiența creșterii porcinelor. Prevenirea și controlul enteropatiilor trebuie să înceapă printr-o bună înțelegere a agenților etiologici, a factorilor favorizanți și a particularităților clinice ale fiecărei boli.

Conflict de interese: niciunul declarat.

Suport financiar: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licența CC-BY.