PATOLOGIE EXOTICĂ

Provocări și aspecte practice în creșterea și hrănirea artificială a primatelor mici

 Challenges and practical aspects in breeding and artificial feeding of small primates

First published: 22 iunie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.27.2.2017.856

Abstract

Over the years, we have encountered situations requiring caretakers or veterinarians  intervention, to save monkeys abandoned by their parents. There are situations that require helping the female to care for the baby monkey (supplementing the food without removing the baby monkey from the location), but also its takeover to be raised artificially, outside the group. The medical problems commonly encountered in lemur baby are hypoglycemia, hypothermia and dehydration. In such cases, lemur baby are lethargic and anorectic. In the first 72 hours, the mortality rate is very high. Recognition and correction of the perinatal problems can prevent long-term intervention. The milk formula used differs, depending on the species. In our country, in recent years there has been an increase in the number of Callitrichidae kept as pets. Unfortunately, due to improper maintenance, poor nutrition, lack of ultraviolet rays, optimal temperature and humidity gradients, there can be observed numerous conditions that affect the quality of life of these animals. Artificially reared and nursed monkeys are really appealing, but with the attainment of sexual maturity they become unpredictable, aggressive and dangerous to humans.
 

Keywords
primates, artificial feeding, Callitrichidae, milk replacer, lemur

Rezumat

De-a lungul timpului, am întâmpinat situații care au necesitat intervenția îngrijitorilor sau a medicilor veterinari pentru salvarea puilor de maimuță abandonați de către părinți. Sunt situații care impun ajutarea femelei să îngrijească puiul (suplimentarea hranei, fără a scoate puiul din amplasament), dar și preluarea acestuia pentru a fi cres­cut artificial, în afara grupului. Problemele medicale întâl­nite frecvent la puii de lemur sunt hipoglicemia, hi­po­ter­mia și deshidratarea. În astfel de cazuri, puii sunt letargici și anorectici. În primele 72 de ore, rata de mortalitate este foarte ridicată. Recunoașterea și corectarea problemelor în perioada perinatală pot preveni intervenția de lungă durată. Formula de lapte folosită diferă în func­ție de specia prezentată. În ultimii ani s-a observat o creș­te­re a numărului de Callitrichidae ținute ca animale de com­panie și la noi în țară. Din păcate, din cauza condițiilor im­pro­prii de întreținere, a hrănirii necorespunzătoare, a lipsei razelor ultraviolete, a unor gradiente neadecvate de temperatură și umiditate, se pot observa multiple afecțiuni care afectează calitatea vieții acestor animale. Maimuțele crescute artificial și hrănite la biberon sunt într-adevăr atrăgătoare, dar odată cu atingerea maturității sexuale devin imprevizibile, agresive și periculoase pentru oameni.
 

Maimuțele fac parte din ordinul Primates, fiind împărțite în două subordine - Strepsirhine și Haplorine. Diferențierea dintre cele două grupe a survenit acum aproximativ 90 de milioane de ani. Subordinul strepsirinelor cuprinde primatele lemuriforme (lemurii și galagos, din Africa, și lorișii din India și sud-estul Asiei). Până de curând, acest subordin era cunoscut sub numele de prosimieni, care mai cuprindea și tarsierii. Aceștia din urmă au fost încadrați în subordinul haplorini (alături de celelalte maimuțe antropoide sau simieni). Printre diferențele majore ale strepsirinelor se pot enumera rinariumul (nasul umed), dimensiunile reduse ale creierului în comparație cu corpul, lobii olfactivi bine dezvoltați, prezența unui organ vomeronazal, precum și un uter bicornuat cu placentă epiteliocorială. Haplorinele, pe de altă parte, se diferențiază prin incapacitatea de a sintetiza vitamina C și uterul monocameral, doar tarsierii având uter bicornual. Speciile cuprinse de subordinul haplorini sunt Cercopithecidaele, primatele antropoide, dar și oamenii. 
 
image4
image4


În colecția de animale a Grădinii Zoologice din București sunt opt specii de maimuțe, din ambele subordine. În ultimii ani, am întâmpinat situații care au necesitat intervenția îngrijitorilor sau a medicilor veterinari pentru salvarea puilor abandonați de părinți. Printre speciile la care s-a intervenit au fost lemurii cu coada inelată (Lemur catta) și unele specii de Callitrichidae (marmoseta cu urechi de bumbac - Callitrix jachus, marmoseta Geoffroi - Callitrix geoffroi și tamarinul cu creastă albă - Saguinus oedipus). 
La nivel global, toate primatele sunt încadrate conform IUCN (Uniunea Internațională de Conservare a Naturii) cel puțin ca fiind vulnerabile. Maimuțele au suferit în natură, în ultimele decenii, un declin al numărului de indivizi, ajungând în acest moment printre cele mai periclitate. Astfel, până în 2010, tamarinii cu creasta albă au fost încadrați printre cele 25 de specii de primate cele mai amenințate cu dispariția. În Madagascar există peste 100 de specii de lemuri. Din păcate, studiile actuale arată că peste 90 dintre acestea sunt amenințate cu dispariția. Principalele cauze sunt defrișările pentru crearea terenurilor agricole, a pășunilor, exploatarea materialului lemnos, braconajul, criza politică malgașă etc. Se pare că, în acest moment, lemurienii sunt grupul de mamifere cu cele mai mari șanse să dispară în următorii ani, dacă nu se intervine. Ca exemplu, populația de lemuri cu coada inelată a scăzut cu aproximativ 95% în ultimii ani, ajungând în acest moment la aproximativ 2000-2400 de exemplare. Astfel, există mai mulți indivizi în grădini zoologice decât în mediul natural.
 
image1_1
image1_1
 
image2_1
image2_1


Lemurii cu coada inelată sunt distribuiți în sudul și în sud-vestul insulei, în zonele împădurite de șes, existând chiar și o populație atipică în zone muntoase. Sunt animale diurne și își petrec mare parte din zi căutând hrană, distribuția pe timp fiind de aproximativ două treimi în coronament și o treime pe sol. Trăiesc în grupuri sociale de tip matriarhat (formate din 9-16 indivizi). Ierarhiile sunt bine stabilite. 
Lemurii sunt omnivori, cea mai mare parte a dietei fiind formată din frunze, fructe, scoarță de copac, sevă, dar consumă și insecte și vertebrate mici. De obicei, lemurii fată în perioada martie-aprilie. La naștere, puii au greutatea cuprinsă între 65 și 85 de grame. Femela poate da naștere la unu sau doi pui, care vor fi dependenți de aceasta în primele luni de viață, perioadă în care vor fi cărați de mamă. De asemenea, ea poate fi ajutată de ceilalți membri ai grupului în hrănirea și îngrijirea puilor. 
În captivitate, există întotdeauna factori care pot influența comportamentul matern, cum ar fi expunerea la stres (vizitatorii), componența grupului, lipsa experienței femelei în creșterea puilor etc. Sunt situații care impun ajutarea femelei să îngrijească puiul (aici vorbim despre suplimentarea hranei, fără a scoate puiul din amplasament), dar și preluarea acestuia pentru a fi crescut artificial, în afara grupului. În cazul în care viața puiului este în pericol, trebuie intervenit pentru a-l salva. Există posibilitatea ca puiul să fie abandonat, să nu fie hrănit corespunzător, uneori chiar să fie agresat, atât de părinți, cât și de alți membri ai grupului. De asemenea, puiul poate prezenta afecțiuni care necesită intervenție medicală. 
Întotdeauna, scoaterea unui pui de lemur din grup este o decizie dificilă, care poate însemna salvarea vieții acestuia, dar în același timp există și riscul de a  nu mai fi acceptat ulterior de către grup. Din păcate, uneori există riscul infanticidului. În momentul în care puiul este abandonat, acesta va suferi de hipotermie (incapacitatea termoreglării în primele luni de viață îl face dependent de conspecificii adulți), deshidratare și/sau hipoglicemie. În primele 72 de ore, rata de mortalitate este foarte ridicată. Recunoașterea și corectarea problemelor în perioada perinatală pot preveni intervenția de lungă durată. 
 
image3
image3


Primul caz cu care ne-am confruntat a fost al unui pui de lemur cu coadă inelată abandonat imediat după naștere. Femela a fătat afară, dar nu a prezentat ulterior interes pentru pui, comportament nemaiîntâlnit până la acel moment la ea, aceasta nefiind la prima fătare. Puiul era hipotermic, deshidratat, nu scotea niciun sunet, ochii erau închiși. Imediat după ce a fost găsit, puiului i s-a asigurat un mediu controlat, cu temperatură între 35 și 37°C și umiditate de 60%. După stabilizare, i-au fost administrate per os soluții călduțe cu electroliți și glucoză, la interval de o oră, 1-2 ml/100 g, în primele 24 de ore. 
Inițial, s-a încercat repunerea puiului în grup, prin izolarea femelei împreună cu acesta, pe parcursul primelor zile de viață. Acesta a fost pus în amplasament, în apropierea ei, câteva zeci de minute. Am fost nevoiți să renunțăm la această idee, fiindcă femela ignora efectiv puiul. 
Având în vedere caracteristicile speciei, este foarte important să se respecte modul de hrănire, de manipulare și de întreținere. Puii de lemur au nevoie de un surogat (animale de pluș, ușor de igienizat) pe care să stea, iar în primele săptămâni de viață menținerea unei temperaturi constante este obligatorie. 
Uneori, la puii de lemur reflexul de supt este scăzut, de aceea, pentru a-i face să accepte hrana, se pot folosi seringi, iar administrarea înlocuitorului de lapte sau a soluțiilor de electroliți se poate realiza prin picurare. Hrănirea trebuie realizată în funcție de masa corporală, iar cantitatea și intervalul dintre mese trebuie ajustate în concordanță cu toleranța și sporul de creștere. Cantitatea optimă consumată zilnic, ca procent din greutatea animalului, variază și ar trebui să fie aproximativ 25%. Un pui de lemur crescut de femelă are un spor zilnic de creștere de 4-7 grame. 
Formula de lapte folosită a fost compusă din 30 ml lapte praf pentru pisici (conform instrucțiunilor), 30 ml lapte degresat 0,1% și 3 ml glucoză 5%. Întotdeauna laptele constituit trebuie consumat în maximum 24 de ore, timp în care poate fi refrigerat. Administrarea se face la temperatura corpului, altfel puiul va refuza laptele care este prea cald sau prea rece. Trebuie evitată încălzirea la microunde, din cauza distribuirii neuniforme a temperaturii (apariția „punctelor fierbinți”). După fiecare masă este foarte importantă stimularea zonei genitale, pentru a provoca urinarea și defecarea. În primele săptămâni hrănirea se realizează la două ore, inclusiv pe timpul nopții. Intervalul dintre hrăniri poate fi crescut după 2-3 săptămâni. 
Puii crescuți artificial nu beneficiază de aport de anticorpi, de aceea igiena este foarte importantă. Echipamentele trebuie să fie sterile, iar persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii, gripă sau orice leziune care să suspicioneze o herpesviroză nu trebuie să intre în contact cu aceștia. Incubatorul va fi curățat zilnic. 
După cinci săptămâni am început diversificarea treptată a dietei, prin introducerea cerealelor pentru bebeluși, fructe (banane, struguri, mere), legume fierte (morcovi, cartofi dulci), spanac, păpădie, salată etc. Studiile au arătat că lemurii își dezvoltă încă din această etapă preferințe gustative, de aceea, în perioada de tranzit până la înțărcare, este recomandată o dietă echilibrată și cât mai diversă. 
Problemele medicale întâlnite frecvent la puii de lemur sunt hipoglicemia, hipotermia și deshidratarea. În astfel de cazuri, puii sunt letargici și anorectici. Administrarea per os a glucozei 10% este o alegere bună, chiar dacă nu se poate evalua nivelul glicemiei, sau, pentru administrarea injectabilă, se folosește glucoză 5%. Pentru deshidratare, se poate folosi atât Ringer lactat, cât și clorură de sodiu 0,9%. 
Hrănirea incorectă sau compoziția deficitară pot duce la probleme gastrointestinale, cum ar fi balonare, inapetență, enterite, obstrucție intestinală etc. Gazul acumulat în stomac poate fi observat radiologic și evacuat cu ajutorul unei sonde esofago-gastrice și al unei seringi, prin aplicarea de presiune negativă. 
O altă problemă frecvent întâlnită la lemurii hrăniți artificial este diareea. Sunt foarte importante culturile bacteriologice care pot evidenția Salmonella, Yersinia sau Campylobacter. De asemenea, diareea poate fi un indicator al faptului că formula de lapte sau hrana solidă nu sunt tolerate. Uneori, doar îndepărtarea fructelor din dietă poate rezolva această problemă. 
O altă familie de primate frecvent întâlnită în grădini zoologice, și din ce în ce mai des ca animale de companie, este cea a Callitrichidaelor, reprezentată de tamarini și marmosete. Acestea sunt originare din pădurile tropicale din America de Sud, fiind considerate cele mai mici dintre haplorine. În libertate, toate Callitrichidaele sunt amenințate cu dispariția. Dacă până în anii ’60 au fost capturate zeci de mii de exemplare pentru cercetări biomedicale, după această perioadă alți factori au ajuns sa fie incriminați - cea mai importantă cauză fiind reprezentată de defrișările masive care au ca scop crearea terenurilor agricole, a pășunilor, a zonelor de extracție minieră etc. În ultimii ani au apărut studii numeroase în care se manifestă îngrijorarea față de gradul de defrișări și modul în care au de suferit toate animalele pădurii tropicale. Pe lângă amenințările amintite, aceste specii au de suferit și din cauza aspectului, fiind expuse braconajului spre a fi vândute ca animale de companie. Probabil 20-30% dintre animalele sălbatice capturate rămân în viață pentru a fi comercializate, dar, și după aceea, șansele de supraviețuire în captivitate sunt foarte reduse. 
Pe lângă aceste amenințări, la Callitrichidae s-au mai observat și modificări comportamentale aberante, cum ar fi infanticidul, canibalismul, dezinteresul față de pui, abandonul etc. Evolutiv, acestea au încercat cumva să sporească șansele de supraviețuire a speciei. De aceea, cele mai multe specii de Callitrichidae au fătări gemelare, fiind semnalate chiar și câte 3-4 pui la o fătare. 
O situație întâlnită la o pereche de tamarini cu creastă albă (Saguinus oedipus oedipus), care sunt împreună de cel puțin șapte ani, a fost abandonul unuia dintre pui. Adulții erau la primul rând de pui. Probabil că lipsa experienței femelei, dar și dezinteresul și neimplicarea masculului au dus la renunțarea la unul dintre pui. Acesta a fost găsit deshidratat și ușor hipotermic. S-a recurs inițial la stabilizare (corectarea temperaturii corporale și rehidratare), încercându-se reintroducerea în grup, dar părinții nu au manifestat interes față de acesta. 
Puiul de tamarin a fost introdus într-un incubator de terapie intensivă, fiind menținut la temperatura de 27-29°C, cu o umiditate relativă de 50-60%. Hrănirea s-a realizat cu o formulă de lapte praf pentru bebeluși și Ringer lactat (3:1), administrat la interval de două ore, de la 6.00 la 24.00. Pentru hrănire se folosește o seringă de 1 ml, fără tetină, sau se poate improviza dintr-un tub esofago-gastric de silicon. Cantitatea zilnică folosită a fost de 10% din greutatea corporală. După fiecare administrare se stimulează zona perianală, pentru defecare și urinare. După primele două săptămâni, au fost introduse și sortimente semisolide de hrană (cereale pentru bebeluși, mango, banană, măr, pară, struguri, viermi, ou fiert, legume fierte, carne de pui fiartă, pește fiert etc.), scăzând treptat numărul de hrăniri. Înțărcarea s-a realizat la vârsta de 4 luni. 
Expunerea tamarinilor la herpes simplex poate fi fatală. De aceea, trebuie evitat contactul acestora cu persoane cu afecțiuni virale, mai ales în perioada hrănirii artificiale, respectându-se totodată reguli stricte de igienă. De asemenea, puii trebuie să beneficieze de expunere la lumină naturală sau la o sursă cu spectru complet, pentru a evita apariția bolilor metabolice osoase. 
Culturile bacteriologice pot evidenția Giardia sau Campylobacter, responsabile pentru apariția diareei la Callitrichidae. Pentru tratamentul Giardiei se poate folosi fenbendazol sau metronidazol, cu bune rezultate. 
Maimuțele sunt animale gregare, de aceea este foarte important ca, după înțărcare, puii să fie reintroduși în grupuri. Succesul complet este dobândit doar după integrarea indivizilor într-un grup. 
În ultimii ani s-a observat o creștere a numărului de Callitrichidae ținute ca animale de companie și la noi în țară. Din păcate, din cauza condițiilor improprii de întreținere, a hrănirii necorespunzătoare, a lipsei razelor ultraviolete, a unor gradiente optime de temperatură și umiditate, se pot observa multiple afecțiuni care afectează calitatea vieții acestor animale. Dintre acestea, poate cele mai importante sunt cele de natură metabolică și care afectează dezvoltarea corectă a oaselor, fiind reprezentate de rahitism, osteodistrofii, osteopenie, resorbția osoasă osteoclastică, distribuția atipică a țesutului osos etc.
Marmosetele și tamarinii sunt animale frumoase și inteligente. De aceea, tot mai mulți oameni sunt interesați să le achiziționeze și să le dețină ca animale de companie. Maimuțele crescute artificial, hrănite la biberon, sunt într-adevăr atrăgătoare, dar odată cu atingerea maturității sexuale devin imprevizibile, agresive și periculoase pentru oameni - chiar și pentru proprietari. În consecință, deținerea acestora ca animale de companie ar trebui descurajată.   n

Bibliografie

1. Baker, Lynne R. Guidelines for nonhuman primate re-introductions. Re-introduction NEWS 21 (2002): 29-57.
2. Colahan, Hollie J. Factors affecting infant survival of cotton-top tamarins (Saguinus oedipus) IN ZOOS. Diss. Texas A&M University, 2009.
3. Courtney, Angela. Pocket handbook of nonhuman primate clinical medicine. CRC Press, 2012.
4. Gage, Laurie J. Hand-rearing wild and domestic mammals. John Wiley & Sons, 2008.
5. Jolly, Alison, et al., eds. Ringtailed lemur biology: Lemur catta in Madagascar. Springer Science & Business Media, 2006.
6. National Research Council. Nutrient requirements of nonhuman primates. National Academies Press, 2003.
7. Price, Eluned C. Parturition and perinatal behaviour in captive cotton-top tamarins (Saguinus oedipus). Primates 31.4 (1990): 523-535.
8. Sackett, Gene P., Gerald Ruppenthal, and Kate Elias, eds. Nursery rearing of nonhuman primates in the 21st century. Springer Science & Business Media, 2010.
9. Savage, A. The cotton-top tamarin husbandry manual. Roger Williams Park Zoo, Providence, RI. Cotton top tamarin species survival program web (2007): 1995.
10. Schwitzer, Christoph, et al. Averting lemur extinctions amid Madagascar’s political crisis. Science 343.6173 (2014): 842-843.
11. Shire, Taylor. Differences in behavior between captive and wild ring-tailed lemur (Lemur catta) populations: Implications for reintroduction and captive management. (2012).
12. West, Kendall A., et al. Patterns of Infection with Cryptosporidium sp. and Giardia sp. in Three Species of Free-Ranging Primates in the Peruvian Amazon. International Journal of Primatology 34.5 (2013): 939-945.
13. Wolfensohn, Sarah, and Paul Honess. Handbook of primate husbandry and welfare. John Wiley & Sons, 2008.