NEUROTOXICOLOGIE

Tehnici şi dispozitive pentru menţinerea poziţiei patrupedale şi redobândirea propriocepţiei la câinii şi pisicile paralizate

 Techniques and devices for maintaining standing position and regaining proprioception in paralysed dogs and cats

First published: 21 noiembrie 2023

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.42.4.2023.8832

Abstract

Paralyzed patients have always been ideal candidates for physiotherapy. Regardless of the cause that led to the onset of paralysis (whether localized or generalized), physiotherapy helps these patients with devices and methods designed to restore their proper functioning of the body, as well as the quality of life. Obtaining the standing position is the main stage in the therapeutic process, being the indispensable element for the entire protocol. The present study focused on the devices we developed over time, adapting them for each patient, depending on the degree of damage they presented and the possible associated pathologies. At the same time, we wanted these devices to be available for any therapist or even owner, being made of common materials, easy to find, but also affordable.
 

Keywords
paralysis, dogs, cats, physiotherapy, recovering standing position

Rezumat

Pacienţii paralizaţi sunt candidaţii ideali pentru fizioterapie. Indiferent de cauza care a dus la apariţia paraliziei (fie ea localizată sau generalizată), fizioterapia îi ajută pe aceşti pacienţi cu ajutorul unor dispozitive şi metode menite să le redea buna funcţionare a corpului, precum şi calitatea vieţii. Obţinerea poziţiei patrupedale este etapa principală a procesului terapeutic, fiind elementul indispensabil pentru întregul protocol. Studiul de faţă s-a axat pe dispozitivele dezvoltate de-a lungul timpului, adaptându-le pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de gradul de afectare pe care îl prezentau şi de posibilele patologii asociate. În acelaşi timp, s-a urmărit ca aceste dispozitive să fie disponibile pentru orice terapeut sau chiar proprietar, fiind realizate din materiale comune, accesibile.
 

Introducere

Paralizia cauzată de diferite leziuni ale măduvei spinării sau ale nervilor periferici afectează profund toate aspectele legate de calitatea vieţii(1). S-au făcut multe încercări de a vindeca animalele de companie paralizate şi de a le îmbunătăţi calitatea vieţii, inclusiv intervenţii chirurgicale, antiinflamatoare(2) şi vitamine, acupunctură şi electroacupunctură(3), fizioterapie(4-8) etc., de multe ori acestea fiind candidate la eutanasiere.

Fizioterapia include toate acţiunile factorilor fizici asupra unui organism, permiţând elaborarea unui plan de tratament pentru o recuperare completă, dar şi în scop profilactic. Afecţiunile locomotorii, neurologice şi ortopedice reprezintă ţinta fizioterapiei, încurajând organismul să îşi recapete funcţionalitatea. Fizioterapia este o combinaţie de metode şi tehnici terapeutice care ajută organismul să se recupereze(4,8).

În România, fizioterapia veterinară se află încă la început şi se dezvoltă treptat, astfel încât multe patologii de natură neurologică, ortopedică, locomotorie, articulară, musculară, dar şi genetică, pot fi prevenite sau chiar tratate. Tehnicile dezvoltate în clinică au fost adaptate în funcţie de afecţiunea fiecărui pacient, permiţând restabilirea şi menţinerea poziţiei anatomice patrupedale. Iniţial, animalele au fost lăsate să se adapteze şi să se obişnuiască cu echipamentul, cu mediul, precum şi cu personalul cu care vor intra în contact în timpul şedinţelor terapeutice.

Materiale şi metodă

Studiul a fost realizat la Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, la Serviciul de fizioterapie. După efectuarea unei examinări clinice amănunţite a fiecărui pacient, au fost stabilite protocoale de tratament folosind metodele şi dispozitivele dezvoltate de-a lungul timpului. În ceea ce priveşte materialele, acestea au fost alese tocmai în funcţie de accesibilitatea lor. Principalele materiale utilizate pentru obţinerea dispozitivelor menite să restabilească poziţia patrupedale sunt: cadre metalice cu scripete, cadre metalice stabile sau cu roţi, eşarfe etc.

Metodele manuale de fizioterapie au ca scop restabilirea masei şi forţei musculare, a echilibrului şi a mişcărilor fiziologice. Exerciţiile terapeutice implementate au implicat activităţi obişnuite, cum ar fi: mersul pe banda de exerciţii, urcatul scărilor, dansul (pentru a stimula membrele posterioare) sau mersul pe membrele anterioare, animalul fiind suspendat de cele posterioare („roaba”). În plus faţă de aceste activităţi comune, au fost implementate şi alte tehnici, cum ar fi joggingul, mersul pe jos, tragerea şi deplasarea greutăţilor şi traversarea tunelurilor. În mod similar, mingile de joc au fost, de asemenea, foarte utile, precum şi poziţionarea unui capac de plastic peste talpa piciorului membrului sănătos (opus membrului afectat), obţinându-se astfel un sprijin egal pe ambele membre şi o mai bună susţinere a greutăţii(7).

Un mare avantaj al metodelor manuale este acela că pot fi aplicate şi utilizate cu uşurinţă de către proprietar la domiciliu, deoarece se bazează pe un echipament simplu, uşor de procurat şi de utilizat.

Protocolul de fizioterapie trebuie stabilit în funcţie de mai mulţi factori, iar programul terapeutic este elaborat tocmai pentru nevoile fiecărui pacient. Programul de tratament este apoi extins după ce un examen clinic identifică toate condiţiile prezente, tehnicile şi exerciţiile care joacă un rol major pentru o terapie eficientă. În acelaşi timp, exerciţiile sunt alese astfel încât pacientul să fie complet sigur şi să se obţină o recuperare completă. În timpul şedinţelor terapeutice, semnele de îmbunătăţire a stării de sănătate a pacientului vor indica necesitatea de a modifica planul de tratament, astfel încât intensitatea, durata şi frecvenţa unui exerciţiu vor fi mărite sau micşorate în funcţie de starea pacientului(8,9).

Rezultate

Tehnici de obţinere şi menţinere a poziţiei patrupedale

Cei mai potriviţi pacienţi pentru aceste exerciţii sunt cei care şi-au pierdut capacitatea de a menţine o poziţie anatomică patrupedală, ceea ce face imposibilă susţinerea propriei greutăţi. Obiectivele acestei etape sunt reconsolidarea masei musculare şi a rezistenţei, redobândirea propriocepţiei, îmbunătăţirea funcţiei respiratorii şi a circulaţiei sangvine, accelerarea vindecării ulcerelor de decubit şi susţinerea bunăstării pacientului. Tulburările ortopedice şi neurologice sunt principalele tipuri vizate de aceste exerciţii(9).

Asistenţa totală pentru susţinerea greutăţii corporale şi adoptarea poziţiei patrupedale se aplică animalelor care şi-au pierdut complet capacitatea de a rămâne în poziţia anatomică, în special după paralizie (figura 1). În acest caz, asistenţa totală înseamnă susţinerea a 75-100% din greutate de către terapeut. Ţinând cont de înălţimea şi greutatea pacientului, terapeutul îl poate ridica direct, manual sau cu ajutorul unui echipament reprezentat de prosoape sau hamuri special adaptate(8,9). Dispozitivele realizate pentru a oferi mai mult sprijin şi pentru a obţine poziţia anatomică patrupedală au fost reprezentate de cadre metalice stabile sau mobile. Aceste cadre metalice permit fixarea de hamuri sau prosoape pentru poziţionarea corectă a pacienţilor. Odată stabilită poziţia anatomică patrupedală, terapeutul induce mişcările membrelor. Astfel, animalul este ajutat să îşi amintească poziţia normală, susţinându-şi greutatea corpului cu picioarele pe sol (figura 1).

Poziţia patrupedală susţinută în mod activ cu ajutorul cărucioarelor şi al curelelor. Cărucioarele şi curelele sunt foarte utile în şedinţele de fizioterapie (figura 2). În acest sens, pentru a obţine un cărucior accesibil oricui, s-a dezvoltat un cadru metalic cu roţi la care s-a adăugat un scripete pentru a fixa hamul în care este poziţionat animalul. Scripetele fixat în partea superioară a cadrului metalic permite reglarea înălţimii la care se află hamul şi, implicit, inducerea poziţiei patrupedale a animalului(9).

Cărucioarele le permit animalelor un sentiment de libertate, reducând semnificativ sprijinul oferit de terapeut. Cele două variante de cărucioare (cu două, respectiv patru roţi) sunt adaptate în funcţie de starea pacientului: cele cu două roţi sunt utile în cazul tulburărilor neuromotorii ale membrelor posterioare, în timp ce cărucioarele cu patru roţi sunt utilizate la pacienţii cu toate cele patru membre afectate. În acelaşi timp, curelele sunt utile pentru pacienţii neambulatori (cei care nu se pot deplasa). Pentru plasarea curelelor, se va ţine cont de înălţimea animalului, pentru poziţionarea membrelor (realizată manual de către terapeut sau automat, fiziologic, de către animal) într-o postură naturală pentru a susţine greutatea corpului (figurile 3 şi 4). Animalul nu trebuie lăsat să atârne deasupra solului, deoarece aceasta poate afecta circulaţia locală şi poate presa zonele aflate în contact direct cu dispozitivele de susţinere ataşate la cărucior(10).

Poziţia patrupedală susţinută în mod activ cu ajutorul rolelor de exerciţii. Susţinerea activă a animalului poate fi realizată cu ajutorul unei role de exerciţii de dimensiuni adecvate (figura 5). Cu toate acestea, metoda necesită prezenţa a două persoane, în special în cazul pacienţilor de dimensiuni medii sau mari. După ce dimensiunea rolei este ajustată, animalul este aşezat în poziţie patrupedă pe aceasta, astfel încât toate cele patru membre să atingă solul. Această metodă este mai eficientă decât utilizarea unei mingi de exerciţii, având în vedere lipsa de stabilitate a acesteia. Este de preferat să fie folosite rolele incomplet umflate în locul celor tari, complet umflate. Odată ce animalul este aşezat pe rulou, o persoană trebuie să asigure sprijin pentru membrele din faţă, iar a doua persoană va controla membrele din spate. În această poziţie, terapeutul poate induce mişcări de sus în jos sau de legănare. În acelaşi timp, pe măsură ce pacientul îşi dezvoltă rezistenţa şi forţa musculară, viteza cu care se efectuează acest exerciţiu poate fi crescută pentru o mai bună stimulare a echilibrului şi a musculaturii(5,6).

Susţinerea pasivă a poziţiei patrupedale este următoarea etapă a procesului terapeutic (figurile 6 şi 7). În acest stadiu, putem vorbi despre un pacient capabil să se susţină singur în poziţia anatomică, cu forţa şi controlul necesaree. Cu toate acestea, în unele cazuri există încă slăbiciune sau incoordonare, ceea ce poate duce la pierderea echilibrului şi, în consecinţă, va necesita asistenţă pentru a recăpăta poziţia patrupedală. Terapeutul se plasează de partea pacientului, fiind pregătit să îl susţină în cazul în care acesta îşi pierde echilibrul, intervenind doar dacă este absolut necesar. Pe măsură ce starea animalului se îmbunătăţeşte, acesta caută din ce în ce mai mult să se mişte(10).

Recuperarea sensibilităţii proprioceptive

Odată ce pacientul dobândeşte abilitatea de a menţine poziţia anatomică patrupedală fără intervenţia terapeutului, următoarea etapă are ca scop redobândirea echilibrului pacientului. Echilibrul dinamic reprezintă capacitatea pacientului de a-şi menţine echilibrul în timpul mişcării. Tehnicile şi metodele folosite în acest sens se aplică pe suprafeţe uscate, antiderapante, permiţând locomoţia fiziologică în condiţii de siguranţă, cu risc scăzut de cădere.

Schimbarea centrului de greutate se poate face prin încurajarea animalului cu o recompensă sau chiar cu o minge (figura 8). Animalul va privi cu atenţie recompensa sau mingea, făcând mişcări de sus în jos, precum şi de la dreapta la stânga. Iniţial, mişcările au o amplitudine mică, devenind din ce în ce mai dificile pe parcursul şedinţelor terapeutice. Elementul-cheie în această etapă este reprezentat de mişcarea efectuată cu capul, aceasta determinând pacientul să îşi schimbe centrul de greutate folosind echilibrul, forţa şi coordonarea. Jocul cu mingea, o activitate mai solicitantă, se va face prin aruncarea mingii de la o distanţă mică, în sus şi în lateral. Iniţial, ca urmare a acestui exerciţiu, animalul poate manifesta un entuziasm excesiv, care poate duce la căderi sau lovituri, fiind necesară prezenţa unei persoane pregătite să asiste animalul. Terapeutul poate testa capacitatea animalului de a-şi recăpăta echilibrul prin împingerea uşoară a umerilor sau a şoldurilor, dar şi prin îndepărtarea membrului sănătos de sprijin. Schimbarea centrului de greutate poate fi indusă, de asemenea, în timpul plimbării. În timp ce merge în linie dreaptă, terapeutul va împinge uşor animalul într-o parte pentru a-l încuraja să îşi menţină echilibrul(4,8).

Platforma de echilibru poate fi utilizată pentru mişcările de balansare a animalului înainte şi înapoi, lateral, în diagonală şi la 360o (figura 9). În medicina umană, se utilizează sistemul de platformă biomecanică unghiulară, fiind foarte asemănător cu această platformă de echilibru. Este important de menţionat că acest sistem de platformă biomecanică poate fi utilizat cu uşurinţă şi cu rezultate foarte bune la animale, în scopul dezvoltării capacităţii proprioceptive. În acest sens, membrele anterioare sau posterioare sunt plasate pe platformă, în timp ce perechea opusă se află pe sol (figura 10). În mod ideal, o persoană ar trebui să asigure sprijinul pacientului, iar o a doua persoană ar trebui să efectueze mişcări uşoare şi lente de legănare a platformei. Astfel, animalul este forţat să îşi schimbe centrul de greutate, antrenându-şi propriocepţia(10).

Mingi de exerciţii şi role. Pentru dezvoltarea echilibrului, a coordonării şi a forţei la animale, se pot folosi mingi şi role de exerciţii pentru uz uman (figura 11). Exerciţiile presupun poziţionarea membrelor anterioare pe minge cu sprijinul terapeutului, forţând animalul să îşi menţină echilibrul static pe membrele posterioare. În acelaşi timp, testul de echilibru dinamic poate fi efectuat prin inducerea de mişcări înainte-înapoi şi laterale pe dispozitiv, astfel încât membrele posterioare vor fi forţate să menţină echilibrul pe parcursul acestor mişcări. Atunci când este necesară intervenţia asupra gâtului şi a regiunii anterioare a corpului, membrele posterioare sunt poziţionate deasupra dispozitivului, forţând membrele anterioare să menţină echilibrul şi să susţină greutatea corpului atât patrupedală, cât şi în timpul mişcărilor(7,8).

Exerciţii de mobilitate. În cazul în care pacientul nu are capacitatea de a se deplasa singur, se poate utiliza un dispozitiv conceput pentru a ajuta în acest sens. Dispozitivele dezvoltate pentru a facilita mişcarea pacienţilor sunt reprezentate de cadre de carton tăiate astfel încât să poată fi adaptate la înălţimea şi greutatea pacientului (fiind foarte uşor de manevrat şi de reglat), eşarfe şi prosoape care pot fi ataşate la cadrele metalice menţionate anterior sau pot fi manevrate direct de către terapeut(4,12).

Iniţierea unui antrenament eficient se face cu ajutorul curelelor, prosoapelor, hamurilor sau chiar al cărucioarelor. Terapeutul va alege dispozitivul potrivit pentru pacient, după o evaluare prealabilă a nevoilor acestuia. Animalul trebuie să fie motivat şi încurajat să se mişte, chiar şi foarte încet, dar cât mai independent posibil. Terapeutul poate interveni în cazul în care animalul are nevoie ca membrele sale să fie plasate într-o poziţie anatomică. De asemenea, este esenţial ca terapeutul şi, eventual, celelalte persoane implicate în îngrijirea şi antrenamentul animalului să fie consecvenţi, observând fiecare încercare a pacientului de a se mişca prea repede. Dacă animalul are tendinţa de a se mişca prea repede, există riscul ca acesta să evite să folosească membrul afectat, ceea ce duce la posturi şi mişcări incorecte: mers pe trei membre, sărituri sau chiar târârea unui singur membru(11).

Eşarfele lungi se pot dovedi foarte utile în susţinerea animalelor care au nevoie de ajutor pentru a-şi menţine poziţia patrupedală sau pentru a se deplasa (figura 12). Marele avantaj al acestor dispozitive este că sunt ieftine şi la îndemâna oricui. Pentru susţinerea părţii posterioare a corpului, eşarfa va fi poziţionată în jurul regiunii abdominale, chiar în faţa membrelor posterioare. Pentru a asigura o lungime optimă pentru manipulare, capetele eşarfei vor fi cusute cu benzi de nailon. Un dezavantaj al utilizării eşarfelor la animalele cu incontinenţă urinară este că va exercita o presiune asupra vezicii urinare, ceea ce va determina excreţia de urină. Totuşi, acest lucru poate fi evitat cu uşurinţă prin utilizarea unui ham. Un alt dezavantaj este faptul că unele eşarfe pot fi incomode pentru terapeut.

Încurajarea sprijinului pe membrul afectat. O modalitate foarte utilă de a încuraja animalul să se sprijine pe membrul afectat este aplicarea unui capac de plastic sau a unei monede pe membrul sănătos şi fixarea acestuia cu benzi adezive. Practic, prin poziţionarea capacului de plastic pe membrul sănătos şi apoi prin aplicarea benzii adezive pentru a fixa capacul, se obţine elementul ideal pentru a încuraja pacientul să se sprijine pe membrul afectat. Deşi se poate observa un disconfort iniţial, dispozitivul creat va forţa animalul să îşi utilizeze corect membrul afectat, atât în repaus, cât şi în timpul mersului, facilitând astfel revenirea la postura fiziologică(10).

În cele mai multe cazuri, susţinerea pe membrul afectat se face chiar şi după îndepărtarea obiectului de pe membrul sănătos.

Concluzii

Ne-am propus să dezvoltăm dispozitive simple pentru a menţine poziţia patrupedală a câinilor şi pisicilor paralizate, accesibile oricărei persoane interesate de fizioterapie sau care are grijă de pacienţi cu paralizie. Acestea le permit proprietarilor de animale paralizate să îşi dezvolte propriile variante similare, astfel încât să contribuie la protocolul terapeutic şi la vindecarea pacienţilor. 

Figura 1. Câine paraplegic sprijinit în poziţia patrupedală de hamuri
Figura 1. Câine paraplegic sprijinit în poziţia patrupedală de hamuri
Figura 2. Dispozitiv cu roţi utilizat pentru menţinerea poziţiei patrupedale
Figura 2. Dispozitiv cu roţi utilizat pentru menţinerea poziţiei patrupedale
Figura 3. Adaptarea poziţiei patrupedale cu ajutorul hamurilor. A. Menţinerea poziţiei patrupedale cu ajutorul unui ham ataşat la un dispozitiv cu roţi. B. Menţinerea poziţiei patrupedale cu ajutorul unui ham ataşat la un cadru fix
Figura 3. Adaptarea poziţiei patrupedale cu ajutorul hamurilor. A. Menţinerea poziţiei patrupedale cu ajutorul unui ham ataşat la un dispozitiv cu roţi. B. Menţinerea poziţiei patrupedale cu ajutorul unui ham ataşat la un cadru fix












 

Figura 4. Adoptarea poziţiei patrupedale la pisică, utilizând hamuri fixate pe un dispozitiv cu roţi
Figura 4. Adoptarea poziţiei patrupedale la pisică, utilizând hamuri fixate pe un dispozitiv cu roţi
Figura 5. Inducerea poziţiei patrupedale cu ajutorul rolelor de exerciţii
Figura 5. Inducerea poziţiei patrupedale cu ajutorul rolelor de exerciţii
Figura 6. Inducerea poziţiei patrupedale în mod independent, dar cu pierderea echilibrului
Figura 6. Inducerea poziţiei patrupedale în mod independent, dar cu pierderea echilibrului
Figura 7. Redobândirea propriocepţiei şi a echilibrului
Figura 7. Redobândirea propriocepţiei şi a echilibrului
Figura 8. Schimbarea centrului de greutate, forţând animalul să îşi adapteze centrul de greutate
Figura 8. Schimbarea centrului de greutate, forţând animalul să îşi adapteze centrul de greutate























 

Figura 9. Exerciţii pe platforma de echilibru
Figura 9. Exerciţii pe platforma de echilibru










 

Figura 10. Exerciţii efectuate pe platforma de echilibru (A) şi pe saltea (B)
Figura 10. Exerciţii efectuate pe platforma de echilibru (A) şi pe saltea (B)
Figura 11. Exerciţii efectuate pe mingea de echilibru (A) şi pe rola de echilibru (B)
Figura 11. Exerciţii efectuate pe mingea de echilibru (A) şi pe rola de echilibru (B)










 

Figura 12. Inducerea poziţiei patrupedale cu o eşarfă
Figura 12. Inducerea poziţiei patrupedale cu o eşarfă











Conflict de interese: niciunul declarat  
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.

Bibliografie

  1. Piotti P, Karagiannis C, Satchell L, Michelazzi M, Albertini M, Alleva E, Pirrone F. Use of the Milan Pet Quality of Life Instrument (MPQL) to Measure Pets’ Quality of Life during COVID-19. Animals. 2021;11:1336. 
  2. Levine D, Millis DL, Myanatt T. Effects of 3.3 MHz ultrasound on caudal thigh muscle temperature in dogs. Vet Surg. 2001;30:170-174.
  3. Dragomir MF, Pestean CP, Melega I, Danciu CG, Purdoiu RC, Oana L. Current Aspects Regarding the Clinical Relevance of Electroacupuncture in Dogs with Spinal Cord Injury: A Literature Review. Animals. 2021;11:219. 
  4. Henea ME. Applications of phisiotherapy in locomotory system diseases of companion carnivora (in Romanian), Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, Romania, 2020.
  5. Brian S. Physiotherapy in small animal practice. In practice. 2008;30:190-199.
  6. Brian S. Feline physiotherapy and rehabilitation. Principles and potential. JFMS. 2012;14:622-632.
  7. Darryl M, David L. Canine rehabilitation and physical therapy. Saunders Elsevier, Knight, St Louis (MO), USA, 2013.
  8. Steiss JE. Canine rehabilitation. In: Braund’s Clinical Neurology in Small Animal: Localization, diagnosis and treatment. Vite C.H., Ed.; International Veterinary Information Service, Itacha, USA, 2010.
  9. Steiss JE. Therapeutic ultrasound. In: Canine rehabilitation and physical therapy. Saunders Elsevier, St Louis, USA, 2004, pp 324-336.
  10. Levine JM, Levine GJ, Boozer L, Schatzberg SJ, Platt SR, Kent M, Kerwin SC, Fosgate GT. Adverse effects and outcome associated with dexamethasone administration in dogs with acute thoracolumbar intervertebral disc herniation: 161 cases (2000-2006). JAVMA. 2008;232:411-417.
  11. Levine G, Levine J, Budke CM, Kerwin SC, Au J, Vinayak A, Hettlich BF, Slater MR. Description and repeatability a newly developed spinal cord scale for dogs. Prev Vet Med. 2009;89:121-127. 
  12. Henea ME, Sindilar EV, Burtan LC, Mihai I, Grecu M, Anton A, Solcan G. Recovery of Spinal Walking in Paraplegic Dogs Using Physiotherapy and Supportive Devices to Maintain the Standing Position. Animals. 2023;13:1398. 

Articole din ediţiile anterioare

IMAGISTICĂ VETERINARĂ | Ediţia 1 30 / 2018

Studiu privind corelaţiile clinico-diagnostice în boala polichistică renală la feline

Valerica I. Constantinescu

Examinarea cu ultrasunete a bolilor chistice ale organelor parenchimatoase are aplicabilitate universală, în scopul corelării şi confirmării prezen...

19 aprilie 2018
MEDICALĂ | Ediţia 2 31 / 2018

Terapia adjuvantă în boala renală la pisici

Alina Ștefănescu, Bogdan Alexandru Vițălaru

Uremia, boala renală şi intoxicaţia acută sunt câteva dintre pro­ble­mele medicale des întâlnite la pisici. În afectarea re­na­lă acută are loc o d...

28 iunie 2018
NEUROPATOLOGIE | Ediţia 2 36 / 2022

Diagnosticul şi terapia sindroamelor neurotoxicologice la animale

Gheorghe V. Goran

Neurotoxicitatea este efectul direct sau indirect al substanţelor chimice care perturbă sistemul nervos al oamenilor sau animalelor. Substanţele ne...

25 mai 2022
BOLI INTERNE | Ediţia 3 32 / 2018

Hipertensiunea arterială la pisici

Cristian Dana

Hipertensiunea arterială este o boală comună la pisicile geriatrice, frecvent diagnosticată în asociere cu alte afecţiuni, cum ar fi boala renală c...

30 septembrie 2018