EDITORIAL

Carbonatul de litiu – marele absent (în România) din terapia tulburării afective bipolare

Doina Cozman

30 Noiembrie 2022

Tulburarea afectivă bipolară (TAB) afectează aproximativ 1% din populaţie în întreaga lume, conform unui studiu epidemiologic recent al lui Rowland şi colaboratorii, dar unele statistici apreciază că prevalenţa „reală“ a tulburării bipolare ar fi de 5% din populaţia generală*.

Această tulburare este una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial şi este asociată cu o rată crescută de mortalitate prematură, datorată atât sinuciderilor, cât şi comorbidităţilor somatice.

Întrucât medicaţia psihotropă utilizată în prezent în terapia tulburării afective bipolare cuprinde, pe lângă efectele benefice, şi anumite reacţii adverse, tratamentul şi prevenirea acestei boli reprezintă în continuare un subiect de interes al practicii medicale psihiatrice. La ora actuală, un demers terapeutic eficient trebuie să ţină cont de opţiunile terapeutice recomandate de principalele ghiduri psihiatrice internaţionale.

Citând doar câteva dintre aceste ghiduri, precum CANMAT (The Canadian Network for Mood and Anxiety Treatments), CINP (International College of Neuropsychopharmacology), WFSBP (World Federation of Societies of Biological Psychiatry), RANZCP (The Royal Australian and New Zealand College of Psychiatrist), observăm că toate recomandă utilizarea litiului ca primă opţiune pentru tratamentul episodului maniacal. În plus, în ghidul NICE (National Institute for Clinical Excellence) găsim nu numai indicaţia pentru tratamentul episodului maniacal, ci şi o extindere a recomandărilor vizând profilaxia acestuia, profilaxia tulburării bipolare ca terapie de menţinere şi chiar includerea litiului în strategia de augmentare pentru pacienţii cu depresie rezistentă la tratament.

Aflăm dintr-un review din 2021 al lui Xabier Perez de Mendiola că în anumite ţări utilizarea litiului chiar a crescut sau s-a menţinut la niveluri ridicate. De altfel, în ţările europene, peste 50% dintre pacienţii cu tulburare bipolară beneficiază de tratamentul cu săruri de litiu.

Şi atunci, de unde această reticenţă în a prescrie săruri de litiu în România, când din experienţa clinică ştim cât de eficient este tratamentul, iar unii psihiatri din ţara noastră chiar au avut ocazia în anii trecutei dictaturi să constate eficienţa acestuia în episoadele maniacale severe, care se remiteau în aproximativ 5-14 zile de la iniţierea terapiei?

Un răspuns plauzibil ar fi legat de faptul că doza terapeutică a litiului este foarte apropiată de cea toxică, făcând ca intervalul de siguranţă acceptat al litemiei să fie restrâns la valorile de 0,6-1,2 mEq/l. Acest impediment poate fi depăşit logic printr-o examinare medicală extinsă, la instituirea tratamentului cu litiu, care trebuie să evalueze prezenţa unor eventuale comorbidităţi somatice (boli renale, cardiace, tiroidiene etc.), impunând evitarea sau precauţii în administrarea acestuia. Cu o monitorizare regulată, litiul este un medicament sigur şi eficient, care le permite multor persoane diagnosticate cu tulburare afectivă bipolară să ducă o viaţă normală. Oare reticenţa este provocată şi de pacienţii cărora nu le este convenabilă o monitorizare strictă (lunară, la iniţiere, şi apoi trimestrială, pentru menţinere) a nivelului litemiei?

Nu, niciunul dintre cele două motive amintite nu este hotărâtor pentru România! Să nu ne ascundem după deget! Adevărul e că, în România, din nefericire, carbonatul de litiu nu este disponibil de mulţi ani, şi anume din momentul în care autorităţile care reglementează prezenţa unor produse farmaceutice în arsenalul terapeutic al psihiatriei au şters (a se citi evacuat) acest produs din farmacopeea română.

Ştiut fiind faptul că riscul suicidar este ridicat la pacienţii cu TAB (chiar şi de zece ori mai mare decât în populaţia generală), ne întrebăm de ce autorităţile continuă să priveze aceste persoane din România de un mijloc terapeutic de primă linie, care este utilizat pe scară largă în Europa şi, de altfel, peste tot în lume.

Nu este aceasta... o formă de discriminare?

 

 

 

 

*Rowland TA, Marwaha S. Epidemiology and risk factors for bipolar disorder. Ther Adv Psychopharmacol. 2018;8(9):251-269.

 

Articole din ediția curentă

EVENTS

Retrospectiva 2022 a evenimentelor ştiinţifice în domeniul psihiatriei şi sănătăţii mintale din România

Retrospectiva 2022 a evenimentelor ştiinţifice în domeniul psihiatriei şi sănătăţii mintale din România...
IN MEMORIAM

Omagiu celor care ne-au părăsit anul acesta

Diana Dehelean, Mircea LĂZĂRESCU, Aurel Nireştean
Prof. dr. Mircea Dehelean -a născut în Arad, tatăl său fiind avocat, iar mama – medic. După absolvirea Liceului „I. Slavici” (Colegiul Naţional „M. Nicoară”), în anul 1955, cu diplomă de merit, urmează cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, încurajat ...
PSYCHIATRY&ART&CULTURE

Tragic dimensions in the interpretation of the film Bucharest Non-Stop (II)

Simona Trifu, Silvia Dumitriu
As in life, in Bucharest Non-Stop things happen simultaneously, although most of the time the feeling is of absence of action, of difficulty in determining plots or culminations....
Articole din edițiile anterioare

PSYCHIATRY&ART&CULTURE

Mijlocul vieţii. Între echilibru şi dezechilibru - autor: Silviu Dragomir

Doina Cozman
Psihoterapeut, psihanalist jungian, licenţiat în filozofie şi editor la Editura Trei, Silviu Dragomir ne dăruieşte o carte edificatoare pentru descifrarea înţelesurilor propriei sale vieţi, dar şi a celor ce îi însoţesc anabasisul în calitate de cititori-martori. ...
EDITORIAL

Sănătatea mintală şi starea de bine

Doina Cozman
Nu există sănătate fără sănătate mintală, afirmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii în definiţia sănătăţii, dar oare există o optimă sănătate mintală fără bunăstare personală (wellbeing)?...
EDITORIAL

Nevoia de îngrijiri paliative ale cazurilor terminale cu tulburări psihice grave

Doina Cozman
Procesul de îngrijire a muribundului este ultima fază a asistenţei medicale în cazul pacientului cu o boală gravă. ...