Creativitatea, în timp, a fost văzută ca o trăsătură umană, un dar de care unii se pot bucura, un talent al unora sau o povară greu de dus, specifică tulburărilor mintale. Creativitatea, în mod obişnuit, a fost asociată cu artele, cu domeniul muzical, cu domeniul plastic sau cel literar. Mai apoi, creativitatea a început să prindă contur şi să câştige teren în domeniul tehnic şi cel ştiinţific. Treptat şi-a pierdut aura de „genialitate” şi a primit o abordare mai concretă, cea a unui talent, iar în anii recenţi, a unor abilităţi sau seturi de abilităţi care le permit oamenilor să construiască, să transfere şi să inoveze. Termenii de creativitate, inovare şi gândire critică au început să aibă tot mai frecvent semnul egal între ei, iar uneori să fie interşanjabili, fără pretenţia unei suprapuneri absolute. În programele educaţionale şi în cele de evaluare educaţională, precum evaluarea de tip Pisa, creativitatea şi gândirea creativă sunt valorizate. În plus, domeniile competitive pe piaţa muncii ating în mod frecvent palierul creativităţii, al gândirii critice şi inovaţiei.
Creativitatea continuă însă să fie subiect de studiu şi de interes în diferite forme. În domeniul psihiatriei, geniul este asociat de multe ori cu tulburările de dispoziţie, cu tulburarea bipolară şi cu tulburările de tip borderline. Începând din anii 1970, prin studiile sale, Nancy Andreasen a încercat să caută evidenţe ale legăturii dintre creativitate şi patologie, studiind relaţiile dintre genialitate şi manifestările unor tulburări psihice(1). Mai mult, pe măsura dezvoltării tehnicilor imagistice neinvazive, autoarea a încercat să determine care este baza neurobiologică a creativităţii şi să observe dacă există vreo diferenţă între creativitatea ca stare şi cea ca o expresie diferită a creativităţii în domenii precum ştiinţa ori cultura(2).
În paralel, printr-o îmbinare fortuită a economiei cu psihologia, creativitatea a început să fie privită drept un set de abilităţi. Abordarea creativităţii ca abilitate, intuită încă din 1919 de Parnes şi dezvoltată ulterior sub forma modelului Osborn-Parnes, ca model al rezolvării de probleme în mod creativ, este în prezent de actualitate. Modelul propus de Osborne şi Parnes priveşte creativitatea prin prisma rezolvării de probleme şi urmăreşte etape clare în găsirea soluţiilor. Modelul presupune şase paşi: (1) Găsirea obiectivelor, (2) Găsirea informaţiilor, (3) Găsirea problemelor, (4) Găsirea ideilor, (5) Găsirea soluţiei, (6) Găsirea acceptării. Gândirea convergentă, brainstormingul şi gândirea divergentă sunt toate componente care determină găsirea celei mai bune soluţii(3).
De la cercetare la găsirea de soluţii, creativitatea este cu siguranţă un motor care pune lucrurile în mişcare şi care va suscita interes în continuare.
Exerciţii
Exerciţiul 1. Vă invităm să exploraţi pe pagina anterioară o imagine care să vă angreneze creativitatea. Sursa imaginilor: https://printcolorcraft.com/
Exerciţiul 2. Rezolvaţi următorul rebus. Acesta include cuvinte legate de creativitate.
1. Zonă specifică a creativităţii.
2. Creativitate de nivel foarte crescut avută de numai câteva persone.
3. Le au problemele.
4. Stare primitivă de confuzie generală a elementelor naturii şi a materiei.
5. Găsirea de noi soluţii.
