Rodica Sanda Macrea s-a născut la 23 septembrie 1938, ca fiică a arheologului, numismatului şi profesorului Mihail Macrea şi a Virginiei Macrea, lector de limbi clasice la Universitatea din Cluj. Copilăria şi-a petrecut-o, puţină vreme, la Cluj, apoi la Sibiu, unde fusese mutată comunitatea universităţii clujene, tatăl fiind mobilizat pe front în Ungaria şi apoi în Cehoslovacia. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pe lângă perioadele petrecute în adăposturi antiaeriene, a beneficiat de emulaţia vieţii universitare în compania profesorilor Iuliu Haţieganu şi Aurel Nana. Familia se întoarce la Cluj, angajaţii istorici beneficiind de locuinţe de serviciu chiar în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, unde familia locuieşte până în 1978. Un loc magic pentru copii, să te poţi juca printre sarcofage, să vezi pinacoteca Cioflec, dar mai ales să îi ai vecini pe profesorul Constantin Daicoviciu, profesorul Theodor Naum, să îi ai prieteni pe Hadrian şi Dinu Daicoviciu, să asişti la cursuri, dezbateri, descoperiri arheologice sau să petreci timp la Filologie cât mama îşi ţinea orele. De educaţie s-a ocupat mai mult mama, prin ore de pian, franceză, tatăl fiind mult timp plecat pe şantierele arheologice de la Miograd, Breţcu sau Porolissum.

Urmează cursurile Liceului „Mihai Eminescu”, pe care-l absolvă cu diplomă de merit care îi permite să aleagă orice facultate. A optat iniţial pentru Arhitectură, dar la sugestia mamei alege Medicina, la Cluj, având magiştri precum profesorii Moga, Hărăguş, Nana, Macavei. Termină şefă de promoţie pe ţară dar, „beneficiază” de depunctare prin nota socială. Se căsătoreşte cu dr. docent Marcel Micluţia, medic radiolog, apoi medic de medicină nucleară şi radioizotopică, având-o pe fiica lor Ioana, pe care o cresc cu dăruire, dar şi cu ajutorul bunicilor. După un stagiu de un an la un spital de cronici din Zalău, ocupă, prin concurs, postul de preparator la Catedra de Psihiatrie a IMF Cluj, accedând toate treptele universitare şi devenind profesor universitar de Psihiatrie din 1993. Din 1994 a fost şef de secţie Psihiatrie II la Clinica Psihiatrică Cluj, animând colectivul secţiei spre activităţi de artterapie, terapie ocupaţională, psihoeducaţie şi creând o grădină edenică. A încurajat desprinderea disciplinei de Psihologie Medicală şi a încă unei secţii. S-a bucurat de atmosfera academică de la catedră alături de profesorii Silviu Roşu, Aurelia Sârbu şi de entuziastul colectiv de medici. Studiile doctorale, sub îndrumarea doamnei profesoare dr. Aurelia Sârbu, au atins problema psihopatologiei tulburărilor anxioase. Catedra era dinamică, participând la manifestări ştiinţifice de anvergură, precum conferinţe şi congresele naţionale, seri dedicate – „Shakespeare şi psihiatria” – ulterior la congrese internaţionale, iniţial la Viena, apoi în multe alte părţi ale Europei, în Asia, în SUA, ca lector, moderator. Cariera didactică a fost apreciată nu numai de către studenţii la Medicină, dar şi de auditoriu din alte domenii. A fost întemeietoarea Masteratului de Sexologie la UMF, pornind de la cercetările anterioare, publicate în reviste cotate ISI şi a monografiilor, dintre care amintim Dicţionarul de sexologie, Polirom, 2007. Cercetarea a abordat teme inovative ca patologia alcoolismului feminin, suicidalitatea feminină, aspecte medico-legale din beţia patologică, pruncucidere versus infanticid. A fost membră în comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică, fiind organizator de conferinţe, lector invitat şi moderator. Iniţiază cercetarea spre tema prioritară a importanţei primului episod psihotic, prin cooptarea într-un grant internaţional al ţărilor danubiene – DASCI, cu publicaţii şi demersuri concrete de asistenţă a acestei zone sensibile, dar de a cărei atentă evaluare şi monitorizare depinde destinul tinerilor diagnosticaţi corect. Doctoranzilor le deschide calea spre teme ca simptomele negative în schizofrenie, insight şi remedierea cognitivă în schizofrenie. Activitatea publicistică din temele menţionate s-a reflectat în 119 articole ştiinţifice publicate în reviste internaţionale, naţionale alături de şase monografii.

Cei peste 37 de ani de activitate clinică într-o secţie de urgenţă, gărzile efectuate pe parcursul mai multor decenii au făcut ca medicul Rodica Sanda Macrea să fie cunoscut şi apreciat de mii de pacienţi. Relaţiile cu confraţii au fost întotdeauna cordiale, de bună înţelegere şi colaborare, având discipoli onorabili, de care era foarte mândră. Prin anii 2000 erau patru profesori de psihiatrie en titre în catedră. A ghidat cu exigenţă şi cariera fiicei, care a preluat misiunea profesională, deschizând alte perspective clinice şi de cercetare.

După pensionare a mai frecventat peisajul psihiatric sporadic, mai ales la conferinţele din ţară, fiind un spectator oarecum amuzat de prezenţele butaforice, de foiala din foaiere şi de secţiunile formale, cerând la ultima conferinţă să vadă un spectacol autentic, ceea ce a şi fost un moment de graţie prin Faustul lui Purcărete de la Sibiu. Anii din urmă i-a petrecut savurând partea de explorare arheologică şi mitologică, interioară, a unor zone inedite ca Volubilis, Petra, Palmira, Agrigento, Halicarnas, Ephes, Milet, Didime, Hierapolis, Myra, Capapdocia, Sintra. A savurat asiduu viaţa culturală a Clujului, a Bucureştiului şi a Sibiului, mai ales în teatru, fiind un spectator implicat de decenii al teatrului experimental, al artelor vizuale, al filmelor la TIFF, al concertelor la filarmonică sau al Festivalului Enescu. Poate că un aspect mai aparte era prezenţa sa la o terasă, un restaurant cu meniu rafinat şi un vin bun la un pahar de taclale cu prieteni. Toate acestea au fost posibile printr-o bună sănătate, în mare parte asigurată şi de către medici de excepţie. Tocmai spre aceşti medici excepţionali, cadre medicale care au îngrijit‑o cu abnegaţie, excelenţă, cărora în ultimul timp nu le-a putut vedea chipul, dorea să le exprime gratitudinea profundă pentru că au făcut imposibilul să fie posibil, că au reuşit să o petreacă cu multă dedicaţie în ultimele luni, astfel că trecerea în zorii zilei de 1 octombrie 2021 s-a petrecut lin şi cu împăcare.

Fie ei studenţi, colegi, pacienţi, prof. Rodica Macrea a fost percepută ca o prezenţă emblematică elegantă, deşi discretă, modestă. Ţinea mult la curăţenia sufletească şi a ambientului ei, la lucruri de calitate şi la stilul personal clasic. Vedea multe, spunea puţin, poate doar o privire sugestivă, evitând să fie un personaj, ci o personalitate conturată de excelenţa intelectuală, de probitate şi cultură, restul părându-i-se caduce şi, desigur, nu ar fi fost de acord cu un memento, cu atât mai mult, cu cât spunea amuzată că unii îşi fac panegirice din timpul vieţii, încât nu mai rămâne nimic postum.