Din aceeași categorie
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Caro Davila” din București, a anunțat că instituția se alătură unui cros caritabil.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București se alătură inițiativei „Alergăm până la Lună și înapoi”, un cros caritabil organizat pe 17 mai, în Parcul Herăstrău.
„Alături de Societatea Română de Cardiologie și Fundația Română a Inimii, ne implicăm activ nu doar prin susținerea cauzei, ci și prin promovarea sănătății: la eveniment vor fi amplasate corturi de monitorizare a tensiunii arteriale, cu ocazia Zilei Internaționale a Hipertensiunii, pentru a încuraja prevenția bolilor cardiovasculare”, a subliniat prof. dr. Viorel Jinga într-o postare de pe pagina sa de Facebook.
Curse disponibile la crosul caritabil „Alergăm până la Lună și înapoi”:
• 3 kilometri
• 7 kilometri
Variante de înscriere:
• Bilet individual
• Pachet de grup (5 bilete)
„Atunci când medicina, solidaritatea și sportul se întâlnesc, nu doar că oferim speranță, ci schimbăm vieți. Ne vedem pe 17 mai!”, a mai transmis rectorul UMF „Carol Davia”.
Vă puteți înscrie la cros accesând următorul link, până pe data de 5 mai: forms.gle/uS7gBG72e9ViURkT8.
Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/oameni-picioare-pantofi-fitness-2526878/
umf carol davilaumfcdcros caritabilviorel jingarector umfcdcrosalergarePeste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină depun astăzi Jurământul lui Hipocrate
Este un jurământ care vorbește despre responsabilitate, respect pentru profesie și pentru pacient, integritate și valorile care trebuie să însoțească actul medical.
...Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UMFCD a împlinit 10 ani
Parcursul universitar și profesional din domeniul medical presupune provocări și responsabilități multiple.
...UMFCD va derula un proiect de dezvoltare a infrastructurii de cercetare biomedicală
UMFCD anunță o inițiativă strategică dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercetării medicale.
...
