Știri

UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.


Florentina Ionescu
14 Aprilie 2026
Știri
14 Aprilie 2026

UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.


Florentina Ionescu

Un clasament plasează Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România.

 

Este vorba despre ediția 2026 a clasamentului internațional SCImago Institutions Rankings (SIR), care plasează Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România. 

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent, în contextul în care în ediția 2025 a clasamentului SCImago, UMFCD ocupa locul 1 între universitățile din România și locul 2 în clasamentul general, după Academia Română, se menționează într-un comunicat de presă transmis redacției. 

„Rezultatul obținut de Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București în ediția 2026 a clasamentului SCImago Institutions Rankings reprezintă o confirmare puternică a direcției strategice pe care am construit-o în ultimii ani, bazată pe excelență academică, cercetare relevantă și deschidere internațională, iar faptul că ocupăm astăzi prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România înseamnă nu doar o realizare de prestigiu, ci și o responsabilitate majoră. 

Acest rezultat reflectă efortul colectiv al întregii comunități universitare, cadre didactice, cercetători, studenți și personal administrativ, și în același timp confirmă că investițiile în cercetare, infrastructură și parteneriate strategice dau rezultate concrete și sustenabile pe termen mediu și lung”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București. 

Acesta a adăugat că felicită întreaga comunitate academică pentru aceste rezultate și recunoaștere internațională. El a mai spus că este „convins că împreună vom continua să consolidăm acest parcurs, să susținem performanța și să contribuim activ la dezvoltarea științelor medicale, în beneficiul societății și al sistemului de sănătate”.

Performanțe remarcabile în domeniul Medicină

În clasamentul pe specialități din domeniul Medicină, UMFCD a înregistrat următoarele rezultate: 

Locul 1 în 14 specialități: Anatomie; Cardiologie și medicină cardiovasculară; Chirurgie; Terapie critică și terapie intensivă; Dermatologie; Epidemiologie; Gastroenterologie; Obstetrică-Ginecologie; Oftalmologie; Otorinolaringologie; Patologie și medicină legală; Medicină pulmonară și respiratorie; Radiologie, medicină nucleară și imagistică; Reumatologie. 

Locul 2 în 2 specialități: Anestezie Terapie Intensivă și medicina durerii; Sănătate publică. 

Locul 3 în 4 specialități: Boli infecțioase; Oncologie; Pediatrie, neonatologie și sănătatea copilului; Psihiatrie și sănătate mintală. 

Aceste rezultate reflectă nivelul ridicat al activității de cercetare, calitatea corpului academic și contribuția constantă a UMFCD la dezvoltarea științelor medicale, atât la nivel național, cât și internațional.

Clasamentul SCImago Institutions Rankings (SIR) este un top internațional al universităților și instituțiilor de cercetare, realizat anual pentru a evalua performanța acestora în cercetare, inovare și impact societal.

Medic

SCIMAGO INSTITUTIONS RANKINGSCLASAMENTUMF CAROL DAVILA BUCURESTIUMFCDPROF. DR. VIOREL JINGA
Te-ar mai putea interesa
Știri

Curs opțional la UMFCD: medicina narativă și comunicarea medic-pacient

Medicina, astăzi, cumulează: pasiunea, știința  și  comunicarea, ca elemente centrale ale relației medic-pacient.

...

Știri

Platformă de informare și conștientizare a prevenției în cancer

În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a dat startul  unei campanii de conștientizare a importanței diagnosticului precoc...

Știri

Cadrele medicale vor avea un nou centru de formare și pregătire

În apropiere de Hala Laminor, din sectorul 3 al Capitalei, va fi construit un centru de dezvoltare de competențe pentru medicii și asistenții medicali din sistemul spitalicesc de stat. Centrul va fi integrat în Polu...