Știri

Cercetare: 10% dintre adulţii de peste 65 de ani din SUA suferă de demenţă

Un studiu, citat de cotidianul The Washington Post, arată că 10% dintre adulţii cu vârste de peste 65 de ani din Statele Unite suferă de demenţă. Cercetarea arată că o cincime dintre persoanele din această grupă de vârstă se confruntă cu probleme cognitive.
02 Noiembrie 2022
Știri
02 Noiembrie 2022

Cercetare: 10% dintre adulţii de peste 65 de ani din SUA suferă de demenţă

Un studiu, citat de cotidianul The Washington Post, arată că 10% dintre adulţii cu vârste de peste 65 de ani din Statele Unite suferă de demenţă. Cercetarea arată că o cincime dintre persoanele din această grupă de vârstă se confruntă cu probleme cognitive.


Publicat pe 24 octombrie în revista ştiinţifică JAMA Neurology, studiul a actualizat estimări vechi de 20 de ani care vizau numărul vârstnicilor americani care suferă de demenţă şi tulburări cognitive minore, informează Xinhua şi Agerpres.

Cercetătorii au analizat rezultatele unor teste realizate în perioada 2016-2017 pe un grup de 3.500 de participanţi cu vârste de peste 65 de ani. Testele au măsurat capacităţile de memorare, atenţie, înţelegere şi alţi factori, precum posibilitatea de a trăi independent şi felul în care abilităţile cerebrale s-au modificat pe parcursul ultimului deceniu.

Rezultatele sugerează că 10% dintre adulţii americani de peste 65 de ani suferă de demenţă, iar 22% dintre ei se confruntă cu tulburări cognitive minore - afecţiuni în virtutea cărora memoria şi alte funcţii se deteriorează. Medicii sunt de părere că tulburarea cognitiv minoră se produce în timpul perioadei de tranziţie spre demenţă.

Deşi ratele de îmbolnăvire au fost aproximativ egale pentru femei şi bărbaţi, ele au crescut considerabil odată cu înaintarea în vârstă. În timp ce doar 3% dintre persoanele de 60 de ani au demenţă, acest procent creşte la 35% pentru adulţii americani de 90 de ani, arată studiul.

Rata de demenţă a fost mai mare pentru adulţii vârstnici care se identifică ca fiind de culoare sau afro-americani, în comparaţie cu ceilalţi participanţi la studiu. În timp ce 15% dintre vârstnicii de culoare au demenţă, doar 11% dintre vârstnicii caucazieni şi 10% dintre persoanele hispanice suferă de această boală, au precizat autorii studiului.

Frecvenţa demenţei variază şi în funcţie de nivelul de educaţie: 13% dintre vârstnicii fără diplomă de bacalaureat suferă de demenţă, însă procentul scade la 9% pentru vârstnicii care au absolvit liceul sau au frecventat cursurile unei universităţi.




Psihiatru (2)

studiu americanadulti varstnicisuferinzi de dementa
Te-ar mai putea interesa
Știri

Bronşiolită: un tratament preventiv are o eficienţă de 90% împotriva riscului de spitalizare

Un tratament preventiv împotriva bronşiolitei, autorizat recent, a prezentat o eficienţă de 90% în protejarea sugarilor de riscul de spitalizare în acest sezon epidemic în Statele Unite, au anunţat autorităţile americane din domeniul sănătă...

Știri

O cercetare americană a descoperit 275 de milioane de variante genetice complet noi

Un studiu care a analizat codul genetic al unui sfert de milion de voluntari americani a descoperit peste 275 de milioane de variante complet noi - lucru care ar putea explica motivele pentru care unele grupuri de persoane sunt mai predispu...

Știri

Studiu: noile tratamente pentru obezitate nu sunt asociate cu creşterea cazurilor de pacienţi cu gânduri suicidare

Un studiu realizat în Statele Unite nu a găsit nicio dovadă care să demonstreze că administrarea Ozempic sau Wegovy de la Novo Nordisk ar fi asociată cu o înmulţire a cazurilor cu gânduri suicidare. ...